Rusia avertizează NATO asupra unui eventual conflict militar cu Ucraina

Consiliul Federației Ruse a adoptat, miercuri, o declaraţie în care avertizează că încălcarea regimului trecerii navelor ucrainene prin strâmtoarea Kerci ar putea duce la un conflict militar care să implice inclusiv Alianţa Nord-Atlantică – transmite Radio Svoboda. Declarația adoptată de Consiliul Federației Ruse atrage atenţia că trecerea vaselor ucrainene prin strâmtoarea Kerci este o „problemă ce ţine de respectarea de către partea ucraineană a procedurilor stabilite”. „Trecerea navelor ucrainene prin strâmtoarea Kerci nu este o chestiune de corelație a forțelor sau a prezenței NATO în regiunea Mării Negre, ci exclusiv o problemă ce ţine de respectarea de către partea ucraineană a procedurilor stabilite, pe care le cunoaște foarte bine și pe care le-a respectat cu succes până în noiembrie 2018. Încercările Ucrainei de a ocoli aceste proceduri aduc cu sine riscurile unui conflict militar între Ucraina și Federația Rusă, în care NATO ar putea fi, de asemenea, implicată” – se arată în declarația adoptată de Consiliul Federaţiei Ruse./sdan/pvelisar

(www.svoboda.org – 11 aprilie)