Cadrele didactice vor primi până la sărbătorile de Paşti plăţile restante prevăzute de hotărârile judecătoreşti

Cadrele didactice vor primi până la sărbătorile de Paşti plăţile restante prevăzute de hotărârile judecătoreşti, precum şi a celor scadente în acest an, dă asigurări ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu. Ea a spus cu puţin timp în urmă, la Radio România Actualităţi, că banii vor fi plătiţi la salariul de luna aceasta:

Ecaterina Andronescu: Mă bucur foarte mult că am reușit întâi să prindem banii în buget, și bugetul a fost aprobat, și acum au pornit spre inspectoratele școlare 700 de milioane de lei pentru a plăti toate restanțele înregistrate până la 31 decembrie 2018, așa cum am convenit, toate restanțele derivate din hotărârile judecătorești rămase definitive. Banii sunt în inspectorate, se plătesc odată cu salariile, 14 ale lunii.

Realizator: Bugetul alocat iniţial acestor plăţi restante a fost de aproape 500 de milioane lei, fiind suplimentat în cursul acestei săptămâni, cu încă aproximativ 200 de milioane lei./cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 aprilie