Calendarul evenimentelor, 17 aprilie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* Programul președintelui Klaus Iohannis:

  • ora 12:00 – Participă la conferința internațională „Întărirea Flancului Estic al NATO: Provocări și strategii pentru coerența măsurilor din regiunea Mării Baltice și a celor din regiunea Mării Negre” – la Sala Unirii, Palatul Cotroceni. Cu prilejul reuniunii, găzduite de Administraţia Prezidenţială şi organizate de think tank-ul american Center for European Policy Analysis (CEPA), oficiali, experţi, analişti şi reprezentanţi ai industriei apărării din România, Statele Unite ale Americii şi din regiunea Mării Negre vor discuta despre coerenţa Flancului Estic al NATO, cu accent pe provocările la adresa securităţii regiunii şi pe modalităţile concrete de contracarare a acestora. Vor mai fi prezenţi: ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, Matthew Boyse, adjunct al asistentului secretarului de stat al SUA în cadrul Biroului de Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentului de Stat, Peter Doran, preşedintele CEPA, şi general-locotenent Ben Hodges, fost comandant al forţelor americane din Europa, în prezent expert al CEPA. Conferinţa va fi precedată de un seminar organizat de CEPA la nivel de experţi pe teme de securitate şi apărare, dedicat dezbaterii în profunzime a temelor privind Flancul Estic al NATO
  • ora 17:00 – Şeful statului îşi va lansa volumul „EU.RO. Un dialog deschis despre Europa”, evenimentul urmând să aibă loc la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Sala Studio. Cartea a fost publicată de Editura Curtea Veche Publishing

 

– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)

* Conferință „NATO@70 – CSDP@20: un parteneriat pentru Viitor”, organizată de Ministerul Afacerilor Externe, la care participă ministurl de resort, Teodor Meleșcanu – ora 9:00, la Hotel Hilton București, Str. Episcopiei nr. 1-3

* Reuniunile rețelelor de experți EFE din cadrul Grupului de lucru pentru asigurarea respectării legii (LEWP) – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr.2-4, sector 5 (17 – 18 apr.). Organizator: Ministerul Afacerilor Interne / Inspectoratul General al Poliției Române

* Iaşi: Conferința „Expunerea Online a Patrimoniului Cultural European: Impactul Patrimoniului Cultural asupra Transformării Digitale a Societății”, organizată de Ministerul Culturii și Identității Naționale – ora 9:00, la Palatul Culturii Iași, Piața Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 1 (17 – 18 apr.)

 

– Parlament

* ora 10:00 – Şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor

 

– Senat

* ora 9:30 – Şedinţa Biroului Permanent şi ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 13:30 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
  • ora 14:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări

 

– Camera Deputaţilor

* Activităţi în Comisiile parlamentare:

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale

 

– Guvern

* Premierul Viorica Dăncilă prezintă bilanțul rezultatelor obținute de Președinția României la Consiliul Uniunii Europene în primele 100 de zile de mandat – ora 18:00, la Palatul Victoria

 

– Uniunea Europeană

* Craiova: Biroul Parlamentului European în România organizează conferinţa „EU’re here to stay: EU Vs. Dezinformare – O Europă în care poți avea încredere” – ora 10:30, la Cinema Inspire Mercur, etaj 4, Mercur Center, Calea Unirii nr. 14. Evenimentul este organizat sub umbrela #DeDataAstaVotez și este al cincilea din seria de evenimente „EU’re here to stay”

 

– Ministere

* Conferinţă de presă susţinută de ministrul tineretului şi sportului, Bogdan Matei, şi preşedintele Federaţiei Naţionale a Grupurilor de Acţiune Locală, Alexandru Potor, cu ocazia semnării protocolului de colaborare dintre cele două organizaţii – ora 11:00, la sediul MTS, Str. Vasile Conta nr. 16, etaj 8, sala Hagi

* Prezidarea de către secretarul de stat din cadrul MAE, Maria Magdalena Grigore, a ședinței Comitetului consultativ în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară – ora 14:00, la sediul MAE

* Întrevederea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, cu adjunctul asistentului Secretarului de Stat al SUA, responsabil pentru afaceri europene, Matt Boyse – ora 17:00, la sediul MAE

* Strasbourg: Programul vizitei ministrului delegat pentru afaceri europene din cadrul MAE, George Ciamba:

  • Întâlnirea, în calitate de reprezentat al Consiliului UE, cu președintele Comisiei pentru afaceri constituționale a Parlamentului European, Danuta Hübner
  • Participarea, în calitate de reprezentat al Consiliului UE, la dezbaterea privind Viitorul Europei, desfăşurată în prezenţa premierului leton, Krisjanis Karins
  • Participarea, în calitate de reprezentat al Consiliului UE, la dejunul oficial oferit de Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, în onoarea premierului leton
  • Intervenția, în calitate de reprezentat al Consiliului UE, la dezbaterea privind dreptul de anchetă al Parlamentului European
  • Semnarea de către ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a unor acte legislative

 

– Apărare, Interne

* Detașamentul Drill Team al Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” va participa, în perioada 25-28 aprilie, la Festivalul NATO Virginia International Tattoo, care va avea loc în Norfolk, Virginia, Statele Unite ale Americii. În acest context, astăzi, începând cu ora 12:00, militarii din Detașamentul Drill Team vor efectua un antrenament general – la sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” de pe Bd. General Vasile Milea nr. 5-7

* Bistriţa: Ziua Porţilor Deschise la Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistriţa, cu ocazia Zilei Forţelor Terestre (23 apr.) – ora 10:00

* Constanţa: Nava școală Mircea va împlini, peste o lună, vârsta de 80 de ani de când a intrat în serviciul Marinei Militare Române. Pentru a marca acest eveniment, conducerea Forțelor Navale Române  a planificat marșul anual de instrucție  de la Constanța până la Hamburg, portul în care a fost construit și de unde a plecat falnicul velier în anul 1939. Antrenamentele de pe mare, au loc astăzi, între orele 9:00-13:00, în Portul Constanţa

 

– Partide

* Şedinţa Comitetului Executiv al PSD, pe agenda discuţiilor urmând să se afle calendarul mitingurilor din ţară pentru campania la alegerile europarlamentare şi situaţia unor miniştri, între care Rovana Plumb şi Natalia Intotero – ora 12:00, la Palatul Parlamentului

* Iaşi: „De Ce Să Votez?”, conferinţă organizată de World Youth Alliance Romania, ce va pune față în față cetățenii cu viitorii candidați la alegerile europarlamentare din mai 2019, candidați aparținând întregului spectru politic – ora 14:00, la sediul Primăriei Iaşi, sala „Vasile Pogor”

* Târgovişte: Conferinţă de presă organizată de ALDE Dâmboviţa – ora 10:30

 

– Culte, Biserică

* Centrul Sfinții Petru și Andrei organizează conferința susținută de Dr. Ana Petrache, cercetător postdoctoral la Universitatea din București (ICUB), având ca temă: „Ce putem spera? Orientarea eshatologică şi săgeata timpului” – ora 19:00, Intrarea General Christian Tell nr. 18b

* Oradea: Calea Sfintei Cruci, drumul străbătut de Iisus Hristos de la Pilat până în vârful muntelui Golgota unde a fost răstignit, va fi refăcut la Oradea, de la ora 19:00, în Parcul „Mihai Viteazul”, un eveniment la care sunt așteptaţi să participe toți credincioșii, indiferent de confesiune. Momentul, denumit simbolic „Drumul Crucii”, va fi pus în scenă de Grupul de tineri „Allegria – Tineretul Franciscan” şi se va termina pe platoul din faţa Sanctuarului

 

– Administraţie

* Primăria Sectorului 1 organizează o dezbatere publică având ca temă Planul Urbanistic Zonal al acestei zone administrative – ora 18:00, la Hotelul Pullman, Sala New York, Piața Montreal nr. 10, Sector 1. La dezbaterea publică vor participa Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, Arhitectul Șef al Sectorului 1, reprezentanți ai administrației centrale, a celorlalte administrații locale din București și din localități limitrofe Sectorului 1, oameni de afaceri şi arhitecți

* Bistriţa: Conferinţă de presă comună a Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud şi a Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud – ora 13:00

* Cluj-Napoca: Ședința ordinară a Consiliului Județean Cluj – ora 11:00, în Sala Mare de ședințe a instituției

* Craiova: Conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Dolj – ora 11:00

* Craiova: Şedinţă a Colegiului Prefectural Dolj – ora 11:00

* Focşani: Conferinţă de presă comună a prefectului jud. Vrancea şi conducerea structurilor din cadrul MAI, pe tema „Măsurilor dispuse pentru perioada Sărbătorilor Pascale” – ora 12:00, la Sala Prefecturii Focşani

* Iaşi: Şedinţă a Colegiului Prefectural Iaşi – ora 11:00

* Piteşti: Conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Argeş – ora 10:00

* Râmnicu Vâlcea: Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea organizează Dezbaterea publică a proiectului de buget local pentru anul 2019 – ora 17:00, la Filarmonica „Ion Dumitrescu”

* Reşiţa: Conferinţă de presă organizată de Primăria Reşiţa, prilejuită de vizita unei delegaţii din partea Technical Assistance and Information Exchange – ora 11:00

* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Sibiu – ora 12:00

* Târgovişte: Conferinţă de presă organizată de Primăria Târgovişte – ora 8:30

 

– Sindicate, Patronate

* Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România şi Asociaţia pentru Drepturile Taximetriştilor Independenţi organizează un protest în Piaţa Victoriei – între orele 6:00 – 18:00

 

– Social

* Conferinţa cu tema „Protecţie sporită pentru copiii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate”, organizată de Federaţia ChildPact – ora 9:00, la Hotel Marshal Garden, Sala de conferinţe, Calea Dorobanţi nr. 50B (17 – 18 apr.)

* Are loc cea de-a X-a ediţie a Galei Premiilor Participării Publice, eveniment organizat anual de CeRe – Centrul de Resurse pentru participare publică – ora 18:30, la Sala Rapsodia, Str. Lipscani nr. 53

* Braşov: Între 17 și 18 aprilie, Târgul de Cariere revine cu o nouă ediție la Brașov, unde vor fi prezenţi cei mai activi angajatori, şi în cadrul căreia are loc un workshop organizat de Elektrobit – ora 11:00, la Hotel Kronwell

* Constanţa: Biserica „Sfântul Mina” din Constanța organizează, în perioada 17 – 19 aprilie, o campanie umanitară cu ocazia Sfintelor Paşti, intitulată „Hrănește, rogu-te, de Paști, o familie săracă!”

 

– Economic

* Conferinţa „reConstruct 2019”, eveniment ce îşi propune să creioneze o imagine de ansamblu a sectorului global de Real Estate şi, în particular, din România, cu impact asupra segmentelor de office, rezidenţial, retail, logistic, industrial şi facility management – ora 9:00, la Hotel Sheraton (17 – 18 apr.)

* Eveniment de presă prin care Instant Factoring, prima companie românească de micro-factoring online, desemnată cel mai bun ”start-up fintech” din Europa Centrală şi de Est în 2018, prezintă sinteza afacerilor la un an de la lansare şi obiectivele strategice pentru 2019 – ora 9:30, la Impact Hub Bucharest

* Cea de-a VIII-a ediţie a Târgului Internațional RoEnergy South-East Europe România 2019, va avea loc în perioada 17 – 19 aprilie, la Rectorat Universitatea Politehnica Bucureşti (UPB) – ora 9:30, Bd. Splaiul Independenței nr. 313

* Forumul Energiei, organizat de Echipa Financial Intelligence – ora 10:00, la Hotel Intercontinental, sala Rapsodia

* Banca Naţională a României (BNR) organizează, în intervalul orar 11:00-19:00, „Ziua Porţilor Deschise” – la Palatul Vechi al Băncii Naţionale, în Centrul Vechi din Bucureşti, cu intrare din Str. Lipscani nr. 25.  Publicul larg poate vizita sediul istoric al BNR, precum şi sucursalele regionale Cluj, Constanţa, Dolj, Timiş şi agenţiile BNR din Argeş, Bacău, Bihor, Galaţi, Gorj, Maramureş, Mureş, Sibiu şi Suceava. Astfel, la Bucureşti, doritorii vor putea explora Sala Consiliului de Administraţie şi vechiul cabinet al Guvernatorului, Sala de Marmură, colecţia numismatică şi expoziţiile: Istoria leului, Banca Naţională a României şi Marea Unire, Istoria bancnotei româneşti şi TezAur

* Are loc a II-a ediţie a evenimentului „Ziua Investitorului Bittnet 2019”, deschis acționarilor Bittnet, potențialilor investitori și reprezentanților media – ora 12:00, la sediul Bittnet, Bd. Timişoara nr. 26, Plaza Romania Offices. Printre subiectele cheie ce vor fi discutate la eveniment vor fi transferul Bittnet pe Piața Principală a Bursei de Valori București, planificat pentru sfârșitul acestui an, obiectivele pentru anul 2019, precum și analiza rezultatelor din 2018

* Lansarea oficială a studiului „Energia regenerabilă în România: Potenţial de dezvoltare la orizontul anului 2030”, eveniment organizat de Asociaţia Română pentru Energie Eoliană – RWEA şi Deloitte – ora 14:00, la Hotel JW Marriott, sala Timişoara

* BusinessMark, cu sprijinul Asociației Române a Băncilor, organizează cea de-a VI-a ediție a Romanian Financial Conference – ora 9:00, la Hotel Radisson Blu. Conferinţa reprezintă un bun context de dezbatere a sectorului financiar-bancar, reunind reprezentanţi ai managementului celor mai importante bănci, instituţii financiare şi fintech-uri prezente pe piaţa românească. Participă: Sergiu Oprescu, Preşedinte Asociația Română a Băncilor, Preşedinte Executiv, Alpha Bank, Radu Grațian Ghețea, Președinte al Consiliului de Administrație al CEC Bank, Preşedinte de onoare,  Asociația Română a Băncilor, Dana Dima (Demetrian), Vicepreşedinte Executiv Retail şi Private Banking, Membru al Comitetului Executiv, BCR, şi Bruno Leroux, Chief Executive Officer, CETELEM – BNP Paribas Personal Finance

* Forbes România organizează cea de-a VIII-a ediţie a Galei FORBES „30 SUB 30”, în cadrul căreia va aduce în prim-plan promoția 2019 a tinerilor români cu performanțe deosebite, prezenți și în proiectul special al revistei Forbes România – ora 19:00, la Face Convention Center, Piața Presei Libere nr. 3-5

* Craiova: CONTEX – Sărbătoarea Floriilor – îmbrăcăminte, încălţăminte, confecţii damă, bărbaţi şi copii, confecţii textile, tricotaje, pielărie, blănuri, marochinărie, artizanat, handmade, târg organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Dolj (17 – 21 apr.)

* Margina, jud. Timiş: Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș, împreună cu reprezentanții Comunei Margina, organizează o conferinţă de presă pentru lansarea brandului „Mic dejun la Margina” şi prezentarea simbolului ce va reprezenta brandul – ora 12:00

 

– Medicină, Sănătate

* Dezbatere dedicată Zilei Mondiale a Hemofiliei (17 apr.) – ediţia a 29-a, eveniment organizat de Institutul Clinic Fundeni – ora 9:00, la Sala de Şedinţe

* Bistriţa: Conferinţa judeţeană „Zilele Medicale Bistriţene”, a IX-a ediţie, organizată de Colegiul Medicilor judeţ Bistriţa Năsăud în parteneriat ştiinţific cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj Napoca – ora 13:00, în sala Rose Garden, la Hotel Ozana (17 – 19 apr.)

* Miercurea Ciuc: Conferinţă de presă susţinută de conducerea Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc – ora 9:00

* Suceava: Conferinţă de presă susţinută de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava – ora 11:00

 

– Învăţământ, Cercetare

* Radio România, prin Teatrul Naţional Radiofonic, împreună cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), propun elevilor din şcolile gimnaziale bucureştene o altfel de ”oră” – şi anume, ”O oră de Teatru Radiofonic”. Ce de-al doilea eveniment al Proiectului – „Ora de Teatru Radiofonic” în şcoli – va avea loc la Şcoala Gimnazială „Principesa Margareta”, începând cu ora 14:00, invitată fiind actriţa Annemary Ziegler

* Jud. Neamţ: Târgul „Oferta educaţională 2019-2020” organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, la:

  • Shopping City Piatra-Neamţ – ora 10:00
  • Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Târgu Neamţ – ora 11:00
  • Colegiul Naţional „Roman Vodă” Roman – ora 11:00

* Sibiu: Târgul „Career Expo”, organizat de Rotaract Club Sibiu – ora 9:00, la Facultatea de Inginerie a Universităţii „Lucian Blaga”

* Vaslui: Are loc deschiderea celei de-a XX-a ediţii a Târgului Educațional, eveniment de tradiţie pentru învăţământul preuniversitar vasluian, ce reuneşte colegii şi licee teoretice, vocaţionale şi tehnologice care îşi prezintă ofertele educaţionale pentru absolvenţii claselor a VIII-a – ora 10:00, la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Vaslui (17 – 18 apr.)

 

– Cultură

* Recital „Mozart – Recviem”, susţinut de Alexandru Tomescu, alături de Orchestra de Cameră Radio, dirijor: Ciprian Marinescu şi de soliştii: Mădălina Barbu – soprană, Maria Miron – mezzosoprană, George Vârban – tenor, Ion Dimieru – bas – ora 19:00, la Sala Radio. Recviemul lui Mozart va fi interpretat cu participarea Corului Academic Radio (dirijor: Ciprian Ţuţu)

* Conferinţa de presă şi avanpremiera expoziţiei „Specii de spaţii – lucrări din colecţia de artă contemporană Société Générale” – ora 15:30, la Muzeul Naţional de Artă al României. Muzeul Național de Artă al României împreună cu BRD Société Générale organizează expoziția Specii de spaţii – lucrări din colecţia de artă contemporană Société Générale, ce va fi deschisă în perioada 18 aprilie – 14 iulie, la MNAR

* Muzeul Național al Literaturii Române organizează conferința cu titlul „Sinceritatea regizorului față în față cu dictaturile”, susținută de regizorul David Esrig – ora 18:00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Vernisajul expoziţiei de fotografie „De la picătură până la cosmos”, cu lucrări rezultate ca urmare a atelierelor de fotografie pentru copii, respectiv adulți, „Apa și fotografia contemporană spaniolă”, care au avut loc în luna martie 2019, coordonate de Clara Durán – ora 18:00, la Institutul Cervantes din Bucureşti. Expoziţie este deschisă până pe 10 mai

* Opera Naţională Bucureşti prezintă, de la ora 18:30, spectacolul „Bal Mascat” de Giuseppe Verdi. Regia este semnată de Grischa Asagaroff (Germania), scenografia îi aparţine lui Luigi Perego (Italia), iar design-ul luminilor este realizat de Gigi Saccomandi (Italia). Coregrafia poartă semnătura lui Renato Zanella, coordonatorul artistic al baletului Operei Naţionale Bucureşti. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea

* Editura Humanitas Fiction organizează lansarea romanului „Istoria albinelor”, scris de Maja Lunde, marea revelație a literaturii norvegiene, recent apărut în traducerea Sandei Tomescu Baciu, în colecția „Raftul Denisei”, coordonată de Denisa Comănescu – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Bd. Regina Elisabeta nr. 38. Vor vorbi despre carte Tania Radu, critic literar, Mirela Nagâț, jurnalist cultural, Dan Bărbulescu, specialist în politici de mediu și director executiv al Asociației Parcul Natural Văcărești și Cristian Pătrășconiu, scriitor și jurnalist literar. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comanescu, director general Humanitas Fiction

* Muzeul Municipiului București și Fundația ACCUMM prezintă un recital de chitară Costin Soare – ora 19:00, la Palatul Suțu. Recitalul face parte din Stagiunea Muzicală Iosif Sava 2018-2019, organizată de Fundația ACCUMM

* Lucrarea „Landscape” de Adrian Ghenie, unul dintre cei mai importanţi artişti contemporani, va fi pusă în vânzare la preţul estimativ de 80.000 – 120.000 de euro, în cadrul Licitaţiei de Artă Postbelică şi Contemporană, organizată de Artmark la Palatul Cesianu-Racoviţă, începând cu ora 19:00

* Trupa Zdob şi Zdub susţine un concert la Hard Rock Cafe – ora 21:30

* Festivalul Național de Teatru prezintă difuzarea publică a documentarului „Atelier Cehov – Silviu Purcărete” – un making-of al Atelierului Cehov – Purcărete (organizat de FNT la Sinaia în luna iulie 2018) ale cărui concept și regie sunt semnate de Alexandru Condurache și Diana Iabrașu. Documentarul va fi difuzat de la ora 22:00, în premieră online, pe site-ul www.fnt.ro, pe pagina de Facebook a FNT și pe contul de Youtube al UNITER

* Arad: De la ora 18:00, la Librăria Cărturești din incinta Atrium Mall, are loc o triplă prezentare de carte – 5 autori, membri ai grupului literar „Tu-carte deschisă”, membri ai Ligii Scriitorilor din România, iubitori și valorificatori ai artei – Cristian Mladin, Ardelean Ioan Alexandru, Marius Socaci, Ileana Corina Ciuraș, Teodora L. Ianto. Prezintă: Brândușa Armanca și profesorul Constantin Dehelean

* Bacău: Teatrul Municipal „Bacovia” organizează, în perioada 17 – 23 aprilie, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice –  Bacău Fest Monodrame. Programul zilei:

  • ora 17:00 – „Emigranții”, regia Ștefan Alexiu – la Sala Studio, Teatrul Municipal Bacovia
  • ora 18:30 – Deschidere oficială – la Sala Mare
  • ora 19:00 – Elena Frunze Hatman – Chișinău – „Jurnalul Annei Frank” – Concurs – la Sala Mare
  • ora 20:30 – Vasil Duev – Bulgaria – „Everything on the table” – Concurs – la Sala Studio

* Brăila: Muzeul Brăilei „Carol I” organizează, în colaborare cu Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Brăila, o activitate interactivă cu tema: „Muzeul altfel… Arheologie – Restaurare – Conservare” – ora 9:00, la Secția Etnografie, Str. Polonă nr. 14

* Cluj-Napoca: Cea de-a XX-a ediţie clujeană a Caravanei Gaudeamus Radio România va începe de la ora 13:00, în Piaţa Unirii. Radio România, prin echipa Gaudeamus şi Radio România Cluj, celebrează astfel Anul Cărţii în România, prin cel mai important şi mai longeviv târg de carte şi educaţie din Transilvania, care se va desfăşura în intervalul 17 – 21 aprilie, în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat în Piaţa Unirii. Evenimentul cu numărul 111 în seria târgurilor de carte din ţară, pe care Radio România a iniţiat-o în urmă cu un sfert de secol, Gaudeamus Cluj-Napoca 2019 aduce în inima Transilvaniei mii de titluri de cărţi, circa 80 de evenimente, concursuri pentru public, campania de donaţii „Cărţile se întorc acasă”, iniţiată şi derulată de Radio România şi proiectul „Invitaţi de nota 10: Olimpicii României”, derulat în toate oraşele care găzduiesc Târgurile Gaudeamus Radio România. Eveniment organizat de Radio România, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca

* Cluj-Napoca: Concert vocal-simfonic cu ocazia sărbătorilor pascale, la care participă Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, dirijor David Crescenzi, „In memoriam Gheorghe Roşu” – ora 19:00, la Colegiul Academic. Îşi dau concursul: Diana Ţugui – soprană, Orsolya Veress – mezzosoprană, Remus Alăzăroae – tenor, Alin Anca – bas. Dirijorul corului: Cornel Groza

* Constanţa: Caravana Docuart se reîntoarce la Constanţa, în perioada 17 – 18 aprilie, la Centrul multifuncţional educativ pentru tineret „Jean Constantin” (CMEPTJC), cu şase producţii premiate în cadrul festivalului de film documentar, Bucureşti Docuart Fest. Programul caravanei începe, de la ora 18:00 cu „Tatăl meu, Imre” (r. Andreea Ştiliuc)

* Craiova: Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova, Editura NEUMA şi Revista Ramuri organizează, de la ora 12:00, la Sala Oglinzilor a Muzeului de Artă Craiova, lansarea volumului „Tăbliţe de lut vorbitor”, de Cristian Liviu Burada. Moderatorul întâlnirii va fi Gabriel Coşoveanu – redactorul şef al Revistei Ramuri. Vor vorbi despre volum şi autorul său, Horia Gârbea – Preşedintele Filialei Bucureşti a Uniunii Scriitorilor şi Ioan Lacu -Preşedintele Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor

* Focşani: Concursul „De la Psalmi şi Icoane la Sfânta Scriptură şi Muzică Sacră”, ediţia a XXI-a, organizată de Centrul Cultural Vrancea, sub egida Consiliului Judeţean Vrancea – ora 15:00, la Galeriile de Artă

* Iaşi: Centrul Cultural German Iaşi organizează, de la ora 18:30, o nouă Seară de Film German, în cadrul căreia va fi prezentat filmul „Victoria”, în regia lui Sebastian Schipper (2015)

* Oradea: Filarmonica de Stat Oradea organizează o conferință de presă pentru prezentarea invitaților concertului vocal-simfonic de joi, 18 aprilie: dirijorul Jankó Zsolt şi soliștii Irina Iordăchescu – soprană, Ștefan Ignat – bariton – ora 11:30, la sediul instituției din Str. Moscovei nr. 5

* Sibiu: Are loc cea de-a IV-a ediţie a evenimentului ESTEFILM Festival, deschiderea oficială urmând să aibă loc de la ora 20:00, cu filmul „Lemonade”, în regia Ioanei Uricaru – la Teatrul Gong, Str. Alexandru Odobescu nr. 4 (17 – 21 apr.)

* Suceava: „Culture et communication: partageons nos richesses!”, spectacol dedicat francofonilor organizat de Biroul Francez – ora 17:00

* Timişoara: De la ora 19:00, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, are loc un recital cameral în cadrul celei de-a V-a ediţii a Festivalului Româno – American, eveniment desfăşurat în perioada 17 – 20 aprilie

* Timișoara: Fundația Art Encounters prezintă vernisajul expoziției personale a artistului Antal Lakner, în colaborare cu Galeria Glassyard din Budapesta – ora 19:00, la Casa ISHO, Bd. Take Ionescu nr. 46C.  Expoziția va rămâne deschisă până pe 29 iunie

* Paris, Franţa: Expoziţia „Broderii de tradiţie bizantină din România. În jurul stindardului lui Ştefan cel Mare/ Broderies de tradition byzantine en Roumanie. Autour de l’etendard d’Etienne le Grand” va fi prezentată publicului parizian la Muzeul Luvru, în perioada 17 aprilie – 29 iulie. Evenimentul este unul istoric, fiind prima expoziţie de artă românească la Muzeul Luvru, iar capodoperele broderiei româneşti vor fi prezentate în chiar inima galeriei medievale a acestuia, printre cele mai valoroase opere artistice ale umanităţii. Organizată de MNAR, la invitaţia Muzeului Luvru, împreună cu Muzeul Naţional de Istorie a României, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe şi cu Mănăstirile Putna, Suceviţa şi Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, expoziţia constituie evenimentul care încheie în Hexagon Sezonul România – Franţa

 

– Sport

* Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal – ora 11:00, la Casa Fotbalului, în sala „Nicolae Dobrin”

* Au loc meciuri în etapa a doua din faza play-out a Ligii Naţionale de handbal masculin:

  • Bacău: CSM Bacău – CSM Făgăraş – ora 18:30, la Sala Sporturilor
  • Baia Mare: CS Minaur Baia Mare – CSU din Suceava – ora 18:00, la Sala „Lascăr Pană”
  • Cluj-Napoca: CS Universitatea Cluj – CS HC Buzău 2012

* Are loc turneul Final Four al Cupei României la baschet masculin:

  • Cluj-Napoca: Dinamo Ştiinţa Bucureşti – BC CSU Sibiu – ora 17:00, la Sala Polivalentă – prima semifinală
  • Cluj-Napoca: CSM CSU Oradea – U-Banca Transilvania Cluj – ora 19:00, la Sala Polivalentă – a doua semifinală

* Se dispută partide în etapa a doua din faza play-off a Ligii Naţionale de handbal masculin:

  • Constanţa: AHC Dobrogea Sud – CSM Bucureşti – ora 17:30, la Sala Sporturilor
  • Focşani: CSM Focşani 2007 – CSA Steaua Bucureşti – ora 18:30, la Sala Sporturilor
  • Timişoara: SCM Politehnica Timişoara – AHC Dunărea Călăraşi – ora 17:00, la Sala C. Jude

* Galaţi: Primăria Galaţi şi Federaţia Română de Box vor semna un protocol de colaborare privind organizarea Campionatului European de box juniori, masculin şi feminin, ediţia 2019 (22 mai – 2 iunie) – ora 14:00, la sediul Primăriei Galaţi

* Miercurea Ciuc: Se dispută meciul al doilea din finala mică a Campionatului naţional de hochei pe gheaţă: SC Miercurea Ciuc – ACSH Gheorgheni – ora 18:30

* Slatina: Are loc o partidă din etapa a 22-a a Ligii Naţionale de handbal feminin: CSM Slatina – CSM Bucureşti – ora 18:00, la Sala LPS

 

– Diverse

* Prima ediţie a Festivalului Ouălor de Paşte, organizat de Fundaţia Calea Griviţei – ora 19:00, la Fratelli Club, Str. Glodeni

* Suceava: Are loc o nouă ediție a celei mai mari expoziții dedicată exclusiv pietrelor fine, pietrelor de podoabă, pietrelor prețioase și cristalelor – Mineralia – la Muzeul de Ştiințele Naturii (17 – 21 apr.)

 

– S-a întâmplat într-o zi de 17 aprilie

* Cu 197 de ani în urmă (1822) delegaţiile marii boierimi muntene (şapte boieri) şi moldovene (şase boieri) soseau la Istanbul pentru a prezenta Porţii Otomane revendicările Ţărilor Române: restabilirea domniilor pământene, consolidarea privilegiilor boierimii prin concentrarea puterii în mâinile unui grup restrâns de mari boieri, excluderea grecilor din funcţiile civile şi ecleziastice, dreptul exclusiv pentru pământeni de a ocupa slujbe publice ş.a. Poarta a admis numai restabilirea domniilor pământene (lucru ce se va realiza la 1/13.VII.1822, punându-se astfel capăt regimului fanariot, instaurat în 1711 în Moldova şi în 1716 în Ţara Românească) şi excluderea grecilor din funcţiile publice (17/29)

* Acum 139 de ani (1880) apărea, în „Monitorul Oficial” nr. 90, Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune, Banca Naţională a României (cu un capital de 30 de milioane lei), sub formă de societate anonimă cu participarea statului (care deţinea o treime din acţiuni, celelalte două treimi aparţinând deţinătorilor particulari), cu privilegiul exclusiv de a emite monedă. BNR începe să funcţioneze la 1/13 iulie 1880, primul guvernator fiind Ion I. Câmpineanu. A însemnat actul de naştere al Băncii Naţionale a României (17/29)

* În urmă cu 131 de ani (1888) era ridicat clopotul de la Patriarhie, cel mai mare din ţară la acea dată. Clopotniţa de pe Dealul Patriarhiei din Bucureşti, care face parte din ansamblul monumentelor de la Centrul Patriarhal, adăposteşte astăzi, alături de alte clopote, şi clopotul mare, care a fost turnat din metalul altor două clopote din secolul al XVII-lea şi din bronzul câtorva tunuri turceşti

* Acum 118 ani (1901) statul român a cedat Bibliotecii Academiei Române colecţiile Bibliotecii Centrale din Bucureşti (17/30)

* Cu 101 ani în urmă (1918) era înfiinţat, la Paris, „Comitetul naţional al românilor din Transilvania şi Bucovina”, sub preşedinţia lui Traian Vuia, apoi a dr. Ioan Cantacuzino. Comitetul a militat pentru dobândirea independenţei Transilvaniei şi unirea acesteia cu România (17/30)

* Se împlinesc 95 de ani (1924) de când lua fiinţă Metro-Goldwyn-Mayer (MGM), una dintre cele mai cunoscute case de filme americane. Fondată la Hollywood, s-a remarcat prin promovarea „star-sistemului”

* Cu 72 de ani în urmă (1947) se înfiinţa, la Craiova, Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat „Oltenia”

* Acum 72 de ani (1947), la Timişoara, era înfiinţată Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat „Banatul”

* Se împlinesc 55 de ani (1964) de când Geraldine Mock (1925-2014) a devenit prima femeie din lume care a zburat singură în jurul lumii. Ea a efectuat 29 de zile, 11 ore şi 59 de minute de zbor, aterizând pe Aeroportul Port Columbus din Ohio

* Acum 37 de ani (1982) avea loc ceremonia proclamării suveranităţii constituţionale depline a Canadei. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord a semnat, în calitate de şef al statului canadian, intrarea în vigoare a noii Constituţii a Canadei, care înlocuia vechea lege supremă a acestei ţări – Actul Americii de Nord Britanice (datând din 1867)

* Cu 29 de ani în urmă (1990) începea să emită, în mai multe limbi de circulaţie internaţională, postul de radio Antena Bucureştilor, denumit ulterior Radio Bucureşti şi în prezent Bucureşti FM (98,3 MHz), post al Societăţii Române de Radiodifuziune şi parte a reţelei Radio România Regional, primul şi singurul radio (la acea dată) dedicat vieţii de fiecare zi a Capitalei

* Acum 28 de ani (1991) delegaţiei Parlamentului României i s-a acordat statutul de „delegaţie asociată” la Adunarea Atlanticului de Nord (din 14.XI.1998 şi-a schimbat numele în Adunarea Parlamentară a NATO)

* Cu 22 de ani în urmă (1996) avea loc inaugurarea oficială a primului reactor al Centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă, România intrând în clubul ţărilor producătoare de energie nucleară

* Acum 21 ani (1998) începea să emită, la Iaşi, primul post de radio al Bisericii Ortodoxe Române, Radio Trinitas. Având studioul la Mănăstirea Golia din Iaşi, Radio Trinitas a făcut parte din cadrul Institutului Cultural-Misionar Trinitas al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, până la data de 27 octombrie 2007. De la acea dată Radio Trinitas este parte componentă a Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române, odată cu inaugurarea studioului de emisie Radio Trinitas Bucureşti, din Palatul Patriarhiei. În prezent Radio Trinitas are patru studiouri, la Iaşi, Bucureşti, Craiova şi Sibiu. Membrii CNA au aprobat, la 6.II.2014, solicitarea Patriarhiei Române de a acorda o licenţă naţională Radio Trinitas, prin reunirea celor 51 de staţii locale pe care le deţinea

* Cu 21 de ani în urmă (1998) începea guvernarea Consiliului de miniştri condus de Radu Vasile (PNŢCD), care a durat până pe 22 decembrie 1999

* Se împlinesc 15 ani (2004), de când, în Parcul Industrial din Ploieşti, era pornită prima centrală eoliană din România

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1735: S-a născut istoricul și poetul sas Johann Seivert, autorul primei lucrări lexicografice publicate despre scriitorii de limbă germană din Transilvania; preocupări cu rezultate importante în domeniul cercetării inscripțiilor și al numismaticii (m. 1785)

 

– 1878: S-a născut chimistul Negoiţă Dănăilă, considerat drept unul dintre întemeietorii învăţământului românesc de chimie tehnică; membru de onoare al Academiei Române din 1939 (m. 1953)

 

– 1895, 17/30: S-a născut Ion Vinea (pseudonimul lui Ioan Eugen Iovanache), poet, prozator, traducător (traduceri remarcabile din Shakespeare şi Edgar Allan Poe) şi publicist (între anii 1938 şi 1944 a fost preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti) (m. 1964)

 

– 1896: A murit Traian Demetrescu, poet, prozator şi publicist (n. 1866)

 

– 1897: S-a născut juristul Traian Ionaşcu; contribuţii în domeniul dreptului civil; a desfăşurat o bogată activitate didactică în ţară şi peste hotare; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1981)

 

– 1902: S-a născut Ecaterina Fotino-Negru, pianistă şi profesoară (m. 1991)

 

– 1909: S-a născut actorul George Mărutză (m. 1968) – 110 ani

 

– 1916: S-a născut poeta, prozatoarea şi publicista Magda Isanos (m. 1944)

 

– 1917: S-a născut actorul Constantin (Pace) Bărbulescu (m. 1998)

 

– 1920: S-a născut coregraful Stere Popescu; în anii ′40 a fost prim solist al Operei din București; a publicat studii despre teoria dansului (m. 1968, la Londra)

 

– 1935: S-a născut George Bălăiţă, prozator, eseist, publicist, traducător şi editor (m. 2017)

 

– 1929: S-a născut dirijorul și profesorul israelian de origine română Mendi Rodan (m. 2009) – 90 de ani

 

– 1939: S-a născut pictorul Dumitru Icodin – 80 de ani

 

– 1944: A murit Pamfil Polonic, arheolog amator, topograf şi cartograf; colaborator al lui Gr. G. Tocilescu, care i-a încredinţat conducerea săpăturilor de la Adamclisi (n. 1858) – 75 de ani

 

– 1945: A murit Ion Pillat, poet şi traducător (bun cunoscător al liricii moderne, a realizat numeroase traduceri din poezia universală); membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1891)

 

– 1945: A murit (la Bucureşti) Mircea Streinul, poet, prozator şi traducător; membru fondator al grupării cernăuţene „Iconar” (1931), care-şi propunea să afirme în literatura bucovineană noi forme; vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, înfiinţate în 1938 (n. 1910, la Cuciurul-Mare/Cernăuţi, azi în Ucraina)

 

– 1953: S-a născut Paul Balahur, poet şi publicist

 

– 1955: S-a născut cântăreaţa de muzică uşoară Angela Ciochină (m. 2015)

 

– 1960: S-a născut actorul Adrian Păduraru

 

– 1964: A murit actorul George Vraca (n. 1896) – 55 de ani

 

– 1966: A murit istoricul literar Petre V. Haneş (n. 1879)

 

– 1971: A murit Nicu Stănescu, violonist, compozitor şi dirijor (n. 1907)

 

– 1985, 17/18: A murit D.[umitru] I.[on] Suchianu, sociolog, eseist, traducător, jurist, istoric, critic literar şi de film (n. 1895)

 

– 1990: A murit inginerul Paul Gh. Dimo; specialist în domeniul electricităţii, este creatorul analizei nodale care-i poartă numele („analiza nodală Dimo”) şi al metodelor REI (R – radial; E – echivalent; I – independent), denumite în literatura de specialitate „Dimo’s Rei methods”; s-a numărat printre cei care au fixat în România principiile de dezvoltare a reţelelor electrice de 35, 110, 220 şi 440 kW.; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1905)

 

– 1994: A murit Mihail Crama (pseudonimul lui Eugen Enăchescu Pasad), poet şi prozator (n. 1923) – 25 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a a morţii 16 aprilie 1994

 

– 1997: A murit pictorul Ion Musceleanu (n. 1903)

 

– 1999: A murit pictorul şi profesorul Dan Bimbea (n. 1941) – 20 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 27 aprilie 1999

 

– 2006: A murit juristul Mihail-Constantin Eremia, profesor universitar la Facultatea de Drept din Universitatea Bucureşti (n. 1956)

 

– 2007: A murit cântăreţul de muzică uşoară Gil Dobrică (n. 1946)

 

– 2008: A murit Paul Miron, poet, prozator, dramaturg şi filolog, specializat mai ales în lexicologie şi stilistică; a realizat numeroase traduceri din limba germană în română şi invers; după război a emigrat şi s-a stabilit în RFG; a înfiinţat lectorate de limbă română la Köln (1952), Bonn (1954) şi Freiburg im Bresgau (1964); fondator şi animator al Societăţii Culturale Deutsch-Rumänische Studienvereinigung „M. Eminescu” (1976) (n. 1926)

 

– 2013: A murit fizicianul şi inginerul electronist Paul Dan Cristea; a abordat un larg evantai de specialităţi ca bioinformatica, semnalele genomice, prelucrarea numerică a semnalelor şi imaginilor, bazele electrotehnicii, teoria şi proiectarea circuitelor electrice şi electronice, reţele neuronale, agenţi inteligenţi evolutivi, aparatură medicală computerizată; membru titular al Academiei Române din 2011 (n. 1941)

 

– 2014: A murit matematicianul Dimitrie D. Stancu, unul dintre pionierii învăţământului informatic clujean; contribuţii de seamă în domeniile analizei numerice şi teoriei aproximării; membru de onoare al Academiei Române din 1999 (n. 1927) – 5 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Strasbourg: Dezbatere pe tema Brexit-ului în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, cu participarea preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk

 

– Strasbourg: Discurs al premierului leton, Krisjanis Karins, în faţa Parlamentului European

 

– Paris: Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va susţine o conferinţă de presă la Palatul Elysee, cu ocazia anunţării politicii sale despre Marea Dezbatere

 

– Moscova: Vizita preşedintelui Tadjikistanului, Emomali Rahmon, în cadrul căreia va avea întrevederi cu omologul său rus, Vladimir Putin

 

– Buenos Aires: Preşedintele argentinian, Mauricio Macri, anunţă o serie de măsuri anti-inflaţie

 

– Praga: Premierul vietnamez, Nguyen Xuan Phuc, are o întrevedere cu omologul său ceh, Andrej Babis, şi participă la Forumul de afaceri Cehia-Vietnam

 

– Moscova: Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, primeşte vizita omologului său sârb, Ivica Dacic

 

– Paris: Întrevedere a ministrului francez de externe, Jean-Yves Le Drian, cu omologul său grec, Georges Katrougalos

 

– Ankara: Vizita ministrului iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, în Turcia

 

– Beijing: Vizita ministrului afacerilor externe din Burkina Faso, Alpha Barry, în cadrul căreia va avea întrevederi cu omologul său chinez, Wang Yi

 

– New York: Consiliul de Securitate al ONU ia în discuţie situaţia din Sudan

 

– Ierusalim: Publicarea rezultatelor oficiale ale alegerilor legislative

 

– Cairo: Vot în Parlament asupra unei revizuiri constituţionale de menţinere la putere a actualului preşedinte Abdel Fattah el-Sisi

 

– Berlin: Ministrul german al economiei, Peter Altmaier, prezintă o serie de previziuni de creştere pentru primăvara lui 2019

 

– Washington: Ministrul japonez al economiei, Hiroshige Seko, şi Reprezentantul SUA pentru comerţ, Robert Lighthizer, continuă discuţiile legate de comerţul între cele două ţări

 

– Moscova: Vizita fiului regelui saudit Salman, sultanul bin Salman bin Adbulaziz Al Saud

 

– Viena: Reuniunea semestrială a producătorilor de petrol membri ai OPEC şi a celor din Rusia, pentru a-şi adapta nivelul de producţie la preţurile petrolului brut (17 – 18 apr.)

 

– Indonezia: Alegeri legislative şi prezidențiale

 

– Paris: Anchetă după incendiul care a devastat Catedrala Notre-Dame din Paris şi mobilizare internaţională pentru reconstrucţie

  • Clopotele catedralelor din cele circa 100 de dioceze ale Franţei vor răsuna toate astăzi, la aceeaşi oră

 

– Singapore: Deschiderea complexului Jewel din Aeroportul Changi, care combină parcul tematic, grădinile și spațiul comercial

 

– Se dispută meciuri în returul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal:

  • FC Porto – Liverpool – ora 22:00
  • Manchester City – Tottenham Hotspur – ora 22:00

 

– Belgia: Este programată cursa ciclistă Săgeata Brabantului

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Hemofiliei”; Federaţia Internaţională de Hemofilie a stabilit în 1989 (- 30 de ani) această dată în onoarea fondatorului Federaţiei, Frank Schnabel, născut în această zi

 

– Sărbătoarea Naţională a Republicii Arabe Siriene; aniversarea proclamării independenţei – 1946

 

– 485: A murit filosoful neoplatonist grec, Proclus, unul dintre ultimii mari gânditori clasici; majoritatea operelor sale reprezintă comentarii asupra dialogurilor lui Platon (n. 412)

 

– 1774: S-a născut compozitorul ceh Václav Jan Tomášek (m. 1850) – 245 de ani

 

– 1790: A murit Benjamin Franklin, fizician, filosof, economist şi om politic american, una dintre cele mai cunoscute personalităţi din istoria SUA (n. 1706)

 

– 1882: S-a născut pianistul american de origine austriacă Artur Schnabel (m. 1951)

 

– 1885: S-a născut romanciera daneză Karen Blixen (m. 1962)

 

– 1900: S-a născut compozitorul elveţian Willy Burkhardt (m. 1955)

 

– 1903: S-a născut violoncelistul american de origine rusă Grigory Piatigorski (m. 1976). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii inclusiv stilul vechi – 4 aprilie 1903

 

– 1911: S-a născut scriitorul francez Hervé Bazin (m. 1996)

 

– 1914: S-a născut soprana franceză Janine Micheau (m. 1976) – 105 ani

 

– 1919: S-a născut Chavela Vargas, cântăreaţă mexicană născută în Costa Rica (m. 2012) – 100 de ani

 

– 1922: S-a născut Paul Smith, pianist american de jazz, aranjor şi compozitor (m. 2013)

 

– 1927: S-a născut soprana italiană Grazziella Sciutti (m. 2001)

 

– 1929: S-a născut James Last (nume real: Hans Last), muzician, instrumentist, compozitor şi dirijor german; liderul trupei „Big Band” (m. 2015) – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut producătorul muzical american Don Kirshner; supranumit, în 1996, de revista „Time”, „omul cu urechea de aur”, deoarece realizase, până în acel moment, peste 400 de single-uri ajunse în topurile muzicale americane şi internaţionale (m. 2011) – 85 de ani

 

– 1935: S-a născut Theo Angelopoulos regizor, scenarist, producător şi actor de film grec (m. 2012, într-un accident de maşină). NOTĂ: Mai multe surse menţionează ca dată a naşterii 27 aprilie 1935

 

– 1942: A murit fizicianul francez Jean-Baptiste Perrin; studii asupra mişcării browniene, care au condus la determinarea, în 1908, a numărului lui Avogadro, fundamentând astfel concepţia atomică asupra structurii materiei; cercetări asupra emisiei şi recepţiei sunetelor ş.a.; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1926; membru de onoare străin al Academiei Române din 1930 (n. 1870)

 

– 1952: S-a născut Joe (Joseph Francis) Alaskey III, actor american de comedie, care a asigurat vocea unor personaje animate legendare, precum Bugs Bunny, Daffy Duck, Tweety şi Sylvester the Cat (m. 2016)

 

– 1975: A murit Sir Sarvepalli Radhakrishnan, filosof şi om politic indian (între 1952 şi 1962 – vicepreşedinte, iar între 1962 şi 1967 – preşedinte al Indiei); membru de onoare străin al Academiei Române din 1956 (n. 1888)

 

– 1986: A murit Marcel Dassault, cunoscut constructor francez de avioane; fondator al societăţii „Marcel Dassault-Breguet-Aviation”, în cadrul căreia s-au proiectat şi realizat avioanele Mirage III, c, V, F-1 ş.a. (n. 1892)

 

– 1994: A murit neurobiologul american Roger Sperry, pionier în cercetările asupra creierului (a stabilit că emisferele acestuia au funcţii diferite); Premiul Nobel pentru medicină pe 1981, împreună cu conaţionalii săi David H. Hubel şi Tosten N. Wiesel (n. 1913) – 25 de ani

 

– 1996: A murit François-Regis Bastide, romancier şi biograf literar francez; producător la Radioteleviziunea Franceză (n. 1926)

 

– 2007: A murit Kitty Carlisle, cântăreaţă, actriţă şi realizatoare americană de programe tv. (n. 1910)

 

– 2008: A murit Aimé Césaire, poet, eseist, dramaturg şi om politic francez (n. 1913, în Martinica)

 

– 2011: A murit actorul canadian de film Michael Sarrazin (Jacques Michel André Sarrazin) (n. 1940)

 

– 2014: A murit (la Ciudad de Mexico, unde trăia de mai bine de 30 de ani) scriitorul şi jurnalistul columbian Gabriel Garcia Márquez, considerat unul dintre cei mai mari scriitori din istoria literaturii de limbă spaniolă; cel mai cunoscut roman al său este „Un veac de singurătate” (1967); Premiul Nobel pentru literatură pe 1982; potrivit Academiei Nobel a fost un titan al „realismului magic” (numit de mulţi critici şi realismul fantastic sud-american), care a reflectat în textele sale „viaţa şi conflictele unui întreg continent” (n. 1927) – 5 ani

 

– 2015: A murit Alfred Taubman, om de afaceri american, inventator al complexului comercial de tip mall în anii 1950, în SUA (n. 1924)

 

– 2016: A murit actriţa americană de comedie Doris Roberts (n. 1925)