Eleva de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Capitală, diagnosticată cu meningită meningococică fulminantă, a murit

Eleva de la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr din Bucureşti, diagnosticată cu meningită meningococică fulminantă a murit – potrivit reporterului nostru Marilena Frâncu. Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a decis ca mâine să fie suspendate cursurile la colegiu pentru dezinfecţie. Amintim că o anchetă epidemiologică este în desfăşurare la această unitate de învăţământ, unde contacţii au primit deja tratament profilactic şi s-au prelevat probe pentru analize de tip exudat faringian. Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a fost informată despre cazul de meningită în această dimineaţă./amirea/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 aprilie)