Un vultur originar din Bulgaria, capturat în Yemen pentru spionaj, a fost ulterior eliberat

Un vultur din Bulgaria, capturat în Yemen de soldaţi, fiind suspectat că efectuează zboruri de spionaj, a fost ulterior eliberat. Vulturul grifon numit Nelson s-a aventurat departe de ţara sa de baştină, Bulgaria, călătorind spre sud, până în Yemen, unde a făcut greşeala de a ateriza în oraşul Taiz, aflat în zonă de război. Soldaţii yemeniţi au devenit suspicioşi după ce au văzut un dispozitiv de urmărire prin satelit ataşat de piciorul păsării şi s-au gândit că prin acesta erau spionaţi de duşmani. În final, însă, soldaţii au ajuns la concluzia că Nelson este total nevinovat, dispozitivul de urmărire fiind plantat de activiştii pentru protecţia mediului din Bulgaria, care doreau să monitorizeze călătoriile păsării. În consecinţă, Nelson a fost eliberat./mbaciu/fcostea

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 18 aprilie)