Restricții de circulație în Capitală

Circulaţia camioanelor va fi restricţionată în Ungaria începând din această seară de la ora 23:00, ora României, până luni la aceaşi oră, pentru petrecerea Paştelui catolic. În ţară, pentru acest weekend, Poliţia Rutieră va fi prezentă pe şosele cu peste 300 de radare, iar în Bucureşti, astăzi şi mâine, sunt programate mai multe evenimente cu restricţii majore de circulaţie, unul dintre ele fiind parada motociclistelor. Reporterul RRA Alex Lancuzov este acum în direct şi ne spune mai multe.
Reporter: Ne așteptăm la o zi destul de aglomerată în Capitală, chiar dacă este sâmbătă. În a doua parte a zilei avem mai multe evenimente cu restricții semnificative. Astfel, din zona de nord a Bucureștiului, de la Arcul de Triumf, la 15:30 pornește marșul bicicliștilor. Traseul este Șoseaua Kiseleff-Calea Victoriei-Grozăvești-Basarab-Universitate-Unirii-Calea 13 Septembrie-Bulevardul Unirii-Cantemir-Parcul Tineretului. Traficul rutier va fi restricționat temporar la trecerea coloanei de bicicliști. În zona Unirii-Piața Alba Iulia, de la ora 14:00, este amenajat un traseu pentru cursa „Color Run”. Restricții până cel mai târziu la ora 19:00, cu nouă rute STB deviate. Tot în centru, o procesiune religioasă de Florii, închide după ora 16:00 mai multe străzi și bulevarde. Restricții pe B-dul Dimitrie Cantemir, pe Mărășești și pe Calea Șerban Vodă. Iar diseară, pentru Festivalul luminilor, Calea Victoriei se închide din nou de la ora 20:00 până cel mai târziu la ora 23:00. Avem trafic redus la această oră pe șoselele principale din țară. Un accident cu șase persoane rănite s-a produs în urmă cu o jumătate de oră în Dâmbovița, la Dragodana, lângă Găiești; circulație îngreunată. Se mențin lucrările cu restricții parțiale pe autostrada A1 București-Pitești, la podul peste Argeș de la kilometrul 36, și pe Autostrada Soarelui, între kilometrii 74 și 84. Înainte de a pleca la drum, verificați valabilitatea asigurării RCA și a rovinietei, pentru că pe autostrăzi și drumurile naționale avem 84 de camere fixe pentru rovinietă./eradu/asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 aprilie