La slujba de la Biserica Romano-Catolică Sfânta Treime din Piaţa Mare din Sibiu a fost prezent şi preşedintele Klaus Iohannis

Papa Francisc a celebrat în această noapte, în Bazilica Sfântul Petru, Vigilia Pascală, pentru cei 1,3 miliarde de credincioşii romano-catolici din întreaga lume. El a le-a cerut credincioşilor să nu trăiască pentru lucruri trecătoare, cum ar fi bogăţia sau succesul, ci pentru Dumnezeu. În timpul liturghiei, Suveranul Pontif a conferit sacramentele botezului şi confirmării unui număr de opt credincioşi nou convertiţi, provenind din Italia, Albania, Ecuador, Indonezia şi Peru.

Astăzi, în Duminica Paştelui, Papa Francisc va săvârşi liturghia în Piaţa San Pietro şi va citi tradiţionalul mesaj pascal ‘Urbi et Orbi’. Şi în Bisericile romano-catolice din România a fost oficiată slujba care celebrează ieşirea lui Iisus Hristos din mormânt.

La slujba de la Biserica Romano-Catolică Sfânta Treime din Piaţa Mare din Sibiu a fost prezent şi preşedintele Klaus Iohannis, care, la intrarea în biserică, a transmis Sărbători Luminate şi „La mulţi ani”, după cum ne-a relatat corespondenta noastră Carmen Vulcan./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 aprilie