Calendarul evenimentelor, 22 aprilie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Senat

* Vicepreședintele Senatului, Șerban-Constantin Valeca, are o întrevedere cu delegația parlamentară chineză condusă de Zhang Qingli, vicepreședinte al Comitetului Național al Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez – ora 11:00, la Salonul Dimitrie Cantemir

 

– Guvern

* Programul premierului Viorica Dăncilă:

  • ora 17:30 – Participare la evenimentul de lansare a două apeluri de proiecte cu impact social major, finanțate din fonduri europene, împreună cu ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, și ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi – la Palatul Victoria

 

– Ministere

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 500 milioane lei

* Jud. Gorj: Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, efectuează o vizită de lucru în judeţ. Din program:

  • Inspectarea proiectului de regularizare a zonei afectate în urma inundaţiilor din 2014 la Novaci (ora 10:00) şi a zonei critice de pe râul Gilort, la Câlnic (ora 10:30)
  • ora 12:00 – Participare la acţiunea de ecologizare a pădurii Drăgoieni, eveniment organizat de Romsilva pentru marcarea Zilei Pământului
  • ora 13:00 – Întâlnire cu autorităţile locale, cu reprezentanţii Direcţiei Silvice Gorj, ai ABA Jiu Craiova, ai SGA Gorj şi ai Hidroelectrica – la sediul Prefecturii Gorj, Sala Maură
  • ora 14:00 – Conferinţă de presă
  • ora 15:00 – Inspectarea prizei de apă şi a zonei silvice Cariera Roşia, la Rovinari

 

– Apărare, Interne

* Constanţa: Nava maritimă hidrografică britanică HMS „Echo” se află în portul Constanța, pentru o escală de patru zile (21-24 apr.), pe parcursul căreia sunt planificate întâlniri de lucru ale reprezentanților navei cu specialiștii Direcției Hidrografice Maritime din Constanța și vizite oficiale la autoritățile publice, civile și militare, din Constanța. Prezența navei militare britanice HMS „Echo” în Marea Neagră se înscrie în sfera măsurilor NATO de asigurare a securității membrilor Alianței de pe flancul estic, conform angajamentelor de apărare colectivă. Din programul zilei:

  • ora 15:00 – Are loc un tur ghidat al navei militare britanice – la Terminalul de Pasageri

 

– Partide

* Bistriţa: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan; participă ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea – ora 11:45, la sediul PSD din Bistriţa

* Iaşi: Conferinţă comună de presă a filialelor din Iaşi ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Mişcarea Populară – ora 11:00, la Hotel International, sala Sofia, etajul 11

 

– Administraţie

* Constanţa: Angajaţii Primăriei Municipiului Constanţa, cei ai structurilor subordonate, împreună cu primarul Decebal Făgădău şi viceprimarii Costin Răsăuţeanu şi Dumitru Babu „aleg autobuzul!”. Demersul angajaţilor municipalităţii se încadrează în campania cu acelaşi nume, demarată la începutul săptămânii trecute, în care toţi cei menţionaţi se vor deplasa cu mijloacele de transport în comun la şi de la sediile instituţiilor unde îşi desfăşoară activitatea

* Timişoara: Consiliul Judeţean Timiş organizează o conferință de presă pe tema bugetului județului pentru anul 2019 – ora 13:00, în Sala Revoluției a Palatului Administrativ. Participă Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, vicepreședinții instituției, Nicolae Oprea și Valentin Tudorică, precum și administratorul public, Andrei Lucaci

 

– Juridic

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să pronunţe sentinţa definitivă în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat în primă instanţă pentru mărturie mincinoasă

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea decide cu privire la sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în dosarul „Gala Bute”, în care este acuzată Elena Udrea

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă noi termene în dosarele în care sunt judecaţi Toni Greblă şi Cristian David, dar şi contestaţiile în anulare depuse de Rudel Obreja şi Elena Udrea

 

– Economic

* Organizaţia Profesioniştilor Pieţei de Capital, Societatea Civilă de Avocatură „Duțescu & Asociații” și Bursa de Valori București (BVB) organizează conferința cu tema „Situații specifice din activitatea societăților listate”, eveniment precedat de lansarea cărții „Legea privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață. Comentariu pe articole”, scrisă de avocat Cristian Duțescu – ora 10:00, la  sediul Bursei de Valori Bucureşti, Bd. Carol I, nr. 34 -36, etaj 2, sala Millenium

 

– Mediu

* Jud. Bistriţa-Năsăud: Ziua Pământului (22 aprilie) va fi marcată în judeţ prin acţiuni de ecologizare a unor perimetre din fondul forestier de stat, derulate în cadrul proiectului „Fii voluntar de Ziua Pământului”, realizat în parteneriat de Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Din program:

  • ora 12:00 – Vor fi igienizate suprafeţe din zone limitrofe localităţii Cepari, în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Bistriţa, iar în raza Ocolului Silvic Beclean vor fi igienizate suprafeţe din zona Uriu – Valea Razoiului, cu participarea voluntarilor şi elevilor de la şcolile gimnaziale din localităţile învecinate

* Bistrița: Are loc evenimentul „Grija pentru pământ”, care își propune să contribuie la creșterea gradului de conștietizare a importanței pe care trebuie să o acordăm grijii faţă de planeta noastră, pentru un viitor mai bun, mai curat și mai verde – ora 13:00, la Casa Argintarului. Manifestarea marchează Ziua Pământului și este organizată de Clubul Rotary Bistrița Nosa, în parteneriat cu Clubul Lions Siebenburgen, Clubul Rotary Năsăud, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Clubul Monarhiștilor Bistrițeni

 

 

– Învăţământ, Cercetare

* Începând cu ora 11:00, în sala A210, Clădirea ASPC, Facultatea de Științe ale Comunicării, Departamentul de Comunicare și Limbi străine, se va desfășura cea de-a VIII-a ediție a seminarului ştiinţific „Traducerea în mediul academic şi profesional”

* Martin Puchner, profesor de Literatură Comparată la Universitatea Harvard, va susține conferința „Lessons from History: What Previous Writing Revolutions Can Tell Us About the Internet” – ora 13:00, la sediul SNSPA, etajul 8, sala 804. Conferința va fi urmată de un dialog cu conf. univ. dr. Cătălin Partenie și conf. univ. dr. Alfred Bulai, cadre didactice la Facultatea de Științe Politice

  • Tot astăzi, Martin Puchner va participa alături de Dan Vasile, regizor de teatru, la workshop-ul „Shakespeare and Machiavelli”, organizat de conf. univ. dr. Cătălin Partenie – ora 15:00, la sediul SNSPA, parter, Sala Multifuncțională

* Craiova: 77 de elevi din 34 de judeţe participă la faza naţională a olimpiadei de discipline din aria curriculară „Tehnologii”, profil Resurse naturale şi protecţia mediului – la Colegiul Tehnic „Costin D. Neniţescu” (22 – 26 apr.)

* Timișoara/Caransebeș: În perioada 22 – 25 aprilie, nouă echipe de elevi de liceu din întreaga țară participă la finala celei de-a V-a ediții a Competiției Naționale CanSat. Evenimentul este organizat de Agenția Spațială Română (ROSA) prin ESERO România, un proiect al Agenției Spațiale Europene (ESA) în parteneriat cu ROSA. Competiția Națională CanSat este organizată în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și cu Aeroportul „Max Ausnit” din Caransebeș și cu sprijinul Asociației „Banat IT”, Dunca Expediții și Muzeului Traian Vuia. Universitatea de Vest din Timișoara va găzdui participanții – elevii și profesorii însoțitori – precum și un număr de probe ale concursului, oferindu-le participanților și transportul pentru proba practică. Aceasta constă în lansarea minisateliților și se va desfășura la Aeroportul Caransebeș pe data de 23 aprilie

* Zalău: Inspectoratul Școlar Județean Sălaj organizează, în perioada 22 – 26 aprilie, Olimpiada națională pentru Educație tehnologică/Educație tehnologică și aplicații practice. Partener media: Radio România Actualităţi

 

– Cultură

* Are loc cea de-a 68-a ediţie a Clubului de Lectură Nemira, în cadrul căreia vor avea loc discuţii despre primele două volume din seria „Imperiul Fărâmițat”, de Mark Lawrence: „Prințul spinilor” și „Regele spinilor” – ora 19:00, în mansarda Cărturești Verona

* Concert special de Florii susţinut de Ducu Bertzi & Friends – ora 19:00, la Sala Rapsodia. Participă: Irina Furdui – vioară, Constantin Neculae – chitară şi Tavi Iacob – clape

* Saxofonistul francez, Guillaume Perret, concertează în premieră în Club Control, de la ora 19:30. Evenimentul face parte din seria de concerte Jazz Nouveau

* Cantautorul Ștefan Hrușcă susţine concertul „Un copac cu flori” la Teatrul Național București (Sala Studio), de la ora 20:00. Artistul va fi acompaniat de formația Mario Band (Mario Florescu – tobe, Radu Rotaru – clape, Alex Florescu – percuție)

 

– Sport

* De la ora 12:00, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal din București, va avea loc o conferință de presă în care va fi anunțat parteneriatul media dintre LPF și EAD pentru următoarele cinci sezoane – Str. Dr. Alexandru Vitzu nr. 2 A, Sector 5. La eveniment vor participa conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal și directorul general al EAD, Orlando Nicoară

* Meciurile etapei a 6-a din faza play-out ale Ligii I de fotbal:

► Bucureşti:

  • ora 21:00 – FC Dinamo Bucureşti – AFC Botoşani – pe Stadionul Dinamo

► Iaşi:

  • ora 18:00 – CSM Politehnica Iaşi – CS Concordia Chiajna – pe Stadionul „Emil Alexandrescu”

* Constanţa: Are loc un meci din Liga Naţională de baschet feminin: Phoenix Ştiinţa Constanţa – CS Universitatea Cluj – ora 17:00, la Sala Sporturilor

 

– Diverse

* Suceava: În pragul Sărbătorii Învierii, studenții Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”, reuniți în Grupurile de iniţiativă studenţească Administraţie Publică şi Poliţie Locală, organizează evenimentul „Tehnica de încondeiere a ouălor la atelierul de creaţie – USV între artă, tradiţie şi cultură” – ora 12:00, în Campusul universitar, corp B, sala FIM1

* Timişoara: Conferinţă de presă cu ocazia evenimentului „Electric Tour Finish Line” – Cursa de 24.000 kilometri făcută cu o maşină electrică – ora 18:30, în Piaţa Unirii, în fața Muzeului de Artă

 

 

– S-a întâmplat într-o zi de 22 aprilie

* Se împlinesc 490 de ani (1529) de când Spania şi Portugalia încheiau un tratat la Zaragoza, prin care îşi împărţeau coloniile din emisfera estică

* Cu 153 de ani în urmă (1866) a avut loc primul concert simfonic din Bucureşti, la Teatrul cel Mare, dirijat de Eduard Wachman; în program, lucrări de Beethoven, Mozart, Haydn (22.IV/4.V)

* În urmă 104 ani (1915) a avut loc primul atac cu gaze asfixiante, folosite de germani pe frontul din Flandra, în timpul Primului Război Mondial (în 1917, în jurul localităţii belgiene Ypres, vor fi utilizate pentru prima oară gazele toxice, iperita luându-şi numele de la acest oraş. La data de 13.I.1993, la Paris se va semna „Convenţia cu privire la interzicerea elaborării, producerii, depozitării şi utilizării armamentului chimic şi lichidarea acestuia”, intrată în vigoare la 29.IV.1997)

* Acum 92 de ani (1927) apărea primul volum de versuri al lui Tudor Arghezi, „Cuvinte potrivite”

* Cu 91 de ani în urmă (1928) apărea Legea pentru regimul general al cultelor în România, care garanta libertate şi protecţie pentru toate cultele

* În urmă cu 51 de ani (1968), între 22 şi 25 aprilie, a avut loc plenara CC al PCR care a dezbătut raportul comisiei însărcinate cu cercetarea represiunilor anterioare din partid şi din stat. A fost condamnat rolul jucat în aceste represiuni de Gh. Gheorghiu-Dej şi de Alexandru Drăghici, fostul ministru de interne, şi s-a hotărât reabilitarea unor victime. Privită din perspectiva istoriei, plenara a însemnat, în lupta pentru putere, o victorie categorică a lui Nicolae Ceauşescu asupra întregii conduceri anterioare a partidului (sau, cum se spune azi, asupra „baronilor” lui Dej). Plenara nu a luat însă în discuţie procesele, cu peste o sută de mii de deţinuţi politici, din perioada 1947-1964. Singura excepţie a fost „procesul de la Canal” (1952), condamnaţii fiind reabilitaţi. Ulterior s-a constatat că întregul „proces de la Canal” fusese supervizat de Gheorghe Gheorghiu-Dej

* Tot acum 51 de ani avea loc semnarea Acordului internaţional cu privire la salvarea cosmonauţilor, reîntoarcerea lor şi restituirea obiectelor lansate în spaţiul cosmic (a intrat în vigoare la 3.XII.1968)

* Acum 42 de ani (1977) avea loc inaugurarea oficială a complexului comercial „Bucur Obor” din Bucureşti, unul dintre cele mai mari magazine universale din ţară, cu o suprafaţă de peste 4.200 metri pătraţi. La data de 15 aprilie 2011, complexul a fost redeschis în urma unor renovări, în prezent având 4.500 de mp

* Acum 26 de ani (1993) era adoptată Hotărârea de Guvern nr. 156 din 22/04/93 privind instituirea Zonei libere Sulina şi înfiinţarea Administraţiei Zonei Libere Sulina, cu statut de regie autonomă, organizată pe principiile autogestiunii economice şi financiare, în urma reorganizării fostei întreprinderi de comerţ exterior Administraţia Portului Liber Sulina (avându-se la bază prevederile Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere în România)

* Cu 26 de ani în urmă (1993) era inaugurat oficial, la Washington, a Muzeului Memorial al Holocaustului, monument dedicat de americani memoriei celor 6 milioane de evrei ucişi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi altor victime ale fanatismului nazist. Memorialul a fost deschis publicului la data de 26 aprilie a aceluiaşi an

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfânta și Marea Luni (Calendarul Creştin-Ortodox 2019)

 

– Începutul Săptămânii Mari (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2019)

 

– 1780: S-a născut episcopul greco-catolic Ioan Lemeni; a sprijinit dezvoltarea învăţământului în Transilvania; în timpul Revoluţiei de la 1848-1849 a prezidat, alături de Andrei Şaguna, Adunarea Naţională de la Blaj (din 3/15-5/17.V.1848), în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul Revoluţiei române, intitulat „Petiţiunea Naţională” (m. 1861)

 

– 1850: S-a născut Veronica Micle, poetă şi prozatoare (o mare dragoste o va lega până la moarte de poetul Mihai Eminescu) (m. 1889)

 

– 1899: A murit medicul George Assaky; a fost unul dintre primii chirurgi români care au introdus principii moderne de asepsie şi antisepsie; unul dintre precursorii neurochirurgiei moderne; membru corespondent al Academiei Române din 1890 (n. 1855) – 120 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 29 aprilie 1899

 

– 1914: S-a născut filosoful Constantin I. Gulian (numele real: Constantin Henri Ionescu-Gulian); studii de etică, teoria culturii, antropologie filosofică, istoria filosofiei universale şi româneşti; membru titular al Academiei Române din 1955; metamorfozat de regimul comunist într-un instrument docil, el a fost cel care „i-a demolat”, printre alţii, pe Titu Maiorescu şi Eugen Lovinescu (m. 2011) – 105 ani

 

– 1921: S-a născut monseniorul Petru Gherman, prelat papal şi canonic onorariu, unul dintre îndrumătorii spirituali ai exilului românesc (m. 2016)

 

– 1922: S-a născut romancierul, publicistul şi profesorul Ionel Bandrabur (m. 2016)

 

– 1922: S-a născut etnomuzicologul şi profesorul Mariana Kahane (m. 2008)

 

– 1924: S-a născut Ion Lucian, actor de teatru, regizor, scenarist şi dramaturg; fondator şi director (1964-1972) al Teatrului pentru Copii „Ion Creangă” şi al Teatrului „Excelsior” din Bucureşti (din 1990) (m. 2012) – 95 de ani

 

– 1927: S-a născut compozitorul şi muzicologul Pascal Bentoiu; expert în muzica lui George Enescu (m. 2016)

 

– 1938: S-a născut ingierul electroenergetician Vlad Ştefăniţă Ionescu; contribuţii originale în teoria sistemelor, reprezentativă fiind „teoria signaturii” („Time varying discrete linear systems”/1994 etc.); membru corespondent al Academiei Române din 1996 (m. 2000)

 

– 1952: S-a născut Ion Cristofor (numele la naştere: Ioan Cristofor Filipaş), poet, critic literar, traducător şi publicist

 

– 1953: S-a născut medicul şi profesorul Irinel Popescu; specialist în chirurgie hepatică şi transplant, a întemeiat o veritabilă şcoală românească de transplant hepatic; a realizat în premieră naţională transplantul hepatic cu ficat întreg şi ficat împărţit; preşedinte al Asociaţiei Europene de Chirurgie, preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale, director al Clinicii de Chirurgie şi Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni; fost senator de Dolj în legislatura 2004-2008 (ales pe listele Partidului Conservator); membru corespondent al Academiei Române din 2013

 

– 1960: A murit W.[ilhelm] Beneş, critic de artă, eseist şi prozator; fiul unui ceramist ceh, Gotlieb Beneş, stabilit în România la începutul secolului al XX-lea; critic de artă cu o reputaţie consolidată, nu s-a manifestat decât sporadic în literatură (n. 1907). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 26 aprilie 1960

 

– 1964: S-a născut Liliana Zaharia, profesor universitar doctor; activitate ştiinţifică pe plan naţional şi internaţional, îndeosebi în mediul academic din Franţa în domeniul hidrologiei; autoare a peste 70 de articole şi membru fondator şi director al Centrului de cercetare „Gestiunea peisajului şi a resurselor de apă” al Universităţii din Bucureşti – 55 de ani

 

– 1965: A murit Petre Antonescu, arhitect, pedagog, planificator urban, restaurator de monumente istorice; a proiectat, printre altele, unul dintre pavilioanele României la Expoziţia Internaţională de la Paris, Palatul Kretzulescu din Bucureşti (astăzi sediul CEPES – Centrul European pentru Învăţământ Superior al UNESCO), fosta clădire a Primăriei Municipiului Bucureşti, Arcul de Triumf; membru titular al Academiei Române din 1945 (n. 1873)

 

– 1965: A murit pianista Silvia Şerbescu (n. 1903)

 

– 1986: A murit (la Chicago, SUA) Mircea Eliade, istoric al religiilor, filosof, prozator şi eseist, personalitate marcantă a culturii mondiale; membru post-mortem al Academiei Române din 1990; Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, cetăţean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor (n. 1907)

 

– 1984: A murit Marcel Iancu, pictor, grafician şi arhitect israelian originar din România; animator al mişcărilor de avangardă (până în 1940); apropiat de mişcarea dadaistă; în plastică, influenţat de cubism (n. 1895) – 35 de ani

 

– 1989: A murit compozitorul Paul Jelescu (n. 1901) – 30 de ani

 

– 1996: A murit Mircea Ciobanu (nume la naştere: Mircea Sandu), poet, prozator, editor, traducător şi eseist (n. 1940). NOTĂ: Unele surse dau moartea la 23.IV.1996

 

– 2002: A murit Vera Proca-Ciortea, coregraf şi profesoară; specialistă în dansul de teatru; a creat un stil de mişcare inedit, o formă de dans cult, pe care l-a numit dans ritmic românesc; a ţinut cursuri, conferinţe şi prelegeri despre folclorul coregrafic românesc la instituţii şi universităţi din străinătate (n. 1915)

 

– 2003: A murit Viorel Sălăgean, economist, publicist şi om politic (n. 1942)

 

– 2017: A murit alpinista Dor Geta Popescu, deţinătoarea mai multor recorduri mondiale (8) şi europene (n. 2003)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Cambodgia: Premierul thailandez, generalul Prayut Chan-o-cha, va co-prezida, împreună cu omologul său din Cambodgia, Samdech Akka Moha Sena Padei Techo Hun Sen, ceremonia care marchează finalizarea Podului Prieteniei Thailanda – Cambodgia, în Districtul Aranyaprathet, provincia Sa Kaeo. Cei doi lideri vor asista, de asemenea, la semnarea Acordului privind Traficul comun feroviar între Thailanda și Cambodgia și predarea a patru Unități Multiple Diesel (DMU), care au fost renovate de Căile Ferate de Stat din Thailanda, fiind același model utilizat în Thailanda

 

– Paris: Vizita premierului japonez, Shinzo Abe (22 – 23 apr.)

 

– Teheran: Premierul pakistanez, Imran Khan, aflat într-o vizită oficială de două zile în Iran (21 – 22 apr.), se va întâlni cu liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, cu preşedintele Hassan Rouhani, precum şi cu alţi oficiali de la Teheran

 

– Nur-Sultan: Președintele sud-coreean, Moon Jae-in, va participa la un summit bilateral împreună cu omologul său kazah, Kassym-Jomart Tokayev, în cadrul unei vizite oficiale desfăşurate în perioada 21 – 23 aprilie

 

– Kiev: Concluzii ale observatorilor OSCE asupra celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

 

 

– Spania/Ungaria şi Turcia/Germania: Au loc turneele de tenis ATP de la Barcelona (Barcelona Open) şi Budapesta (Hungarian Open) şi WTA de la Istanbul (İstanbul Cup) şi Stuttgart (Porsche Tennis Grand Prix) (22 – 28 apr.)

 

– Kufstein, Austria: Începe cursa ciclistă Turul Alpilor (22 – 26 apr.)

 

– São Paulo, Brazilia: Săptămâna modei (22 – 27 apr.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Planetei Pământ” (prima oară a fost sărbătorită în SUA, în anul 1970, la ideea senatorului american Gaylord Nelson, când peste 20 de milioane de americani s-au adunat sub steagul Mamei Natura); se marchează ca o acţiune internaţională din anul 1990, datorită eforturilor depuse de activistul Denis Hayes, cu scopul de a uni locuitorii Planetei în lupta pentru apărarea mediului înconjurător. Ca o subliniere a importanţei pe care trebuie să o acordăm planetei noastre, tot în această zi este şi „Ziua internaţională a Mamei-Pământ”, marcată de către toate statele membre ale Naţiunilor Unite, fiind o iniţiativă ONU concretizată prin Rezoluţia 63/278, în 2009. „Mama-Pământ” este un concept antic comun în mai multe limbi şi culturi, recunoscând legătura noastră cu planeta care ne susţine şi ne hrăneşte

 

– 1616: A murit scriitorul spaniol Miguel de Cervantes Saavedra (n. 1547). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 23 aprilie 1616, care ar fi fost de fapt ziua înmormântării sale

 

– 1658: S-a născut compozitorul, violistul, violonistul şi profesorul italian Giuseppe Torelli (m. 1709)

 

– 1707: S-a născut scriitorul şi judecătorul englez Henry Fielding; supranumit „părintele romanului englez”; cel mai cunoscut roman al său este „Istoria lui Tom Jones, un copil găsit” (m. 1754)

 

– 1724: S-a născut filosoful Immanuel Kant, întemeietorul filosofiei clasice germane (m. 1804) – 295 de ani

 

– 1766: S-a născut Anne Louise Germaine de Staël-Holstein, cunoscută mai ales ca Madame de Staël, scriitoare elveţiană de limbă franceză (m. 1817)

 

– 1892: A murit Édouard Laló (nume complet: Édouard-Victoire-Antoine Lalo), compozitor francez (n. 1823)

 

– 1899: S-a născut scriitorul american de origine rusă Vladimir Nabokov (m. 1977) – 120 de ani

 

– 1904: S-a născut fizicianul american Robert Julius Oppenheimer; lucrări originale privind mecanica cuantică, fizica nucleului atomic, fizica razelor cosmice, stelele neutronice; director (din 1942) al Centrului de cercetări nucleare de la Los Alamos, a condus (1943-1945) lucrările pentru construirea primei bombe atomice; s-a pronunţat împotriva folosirii bombei cu hidrogen (m. 1967) – 115 ani

 

– 1909: S-a născut Rita Levi-Montalcini, neurolog italian; laureată a Premiului Nobel pentru medicină pe 1986 (împreună cu biochimistul american Stanley Cohen), pentru descoperirea revoluţionară a „factorilor de creştere a celulelor nervoase”, ce a permis să se înţeleagă mai bine dezvoltarea sistemului nervos şi a dus la progrese deosebite în studiului unor boli precum maladia Alzheimer, complicaţii neurologice legate de diabet şi anumite fenomene canceroase (m. 2012) – 110 ani

 

– 1912: S-a născut contraaltista britanică Kathleen Ferrier; a cântat cu precădere muzică vocal-simfonică şi lieduri (m. 1953)

 

– 1916: S-a născut Sir Yehudi Menuhin, violonist, dirijor şi pedagog american (naturalizat britanic în 1985), elev al lui Alan Bush şi George Enescu; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1994 (m. 1999)

 

– 1919: S-a născut chimistul american Donald J. Cram; Premiul Nobel pentru chimie pe 1987, împreună cu conaţionalul său Charles Pedersen şi cu francezul Jean-Marie Lehn, pentru lucrări de pionierat în domeniul chimiei supramoleculare (m. 2001) – 100 de ani

 

– 1923: S-a născut producătorul american de filme de televiziune Aaron Spelling (m. 2006)

 

– 1937: S-a născut actorul, regizorul şi producătorul american de film Jack Nicholson

 

– 1939: S-a născut Jason Miller, actor şi dramaturg american (m. 2001) – 80 de ani

 

– 1944: S-a născut Steve Fossett, multimiliardar american, navigator, pilot de avioane de mici dimensiuni şi aeronaut; a stabilit de-a lungul vieţii sale peste 115 recorduri mondiale; a devenit, la 2.VII.2002, primul om care a reuşit să efectueze singur înconjurul lumii în balon, fără escală. Balonul său, „Spirit of Freedom”, avea înălţimea unui bloc cu 10 etaje. Zborul non-stop în jurul Pământului a durat 14 zile, 19 ore şi 50 de minute (19 iunie – 2 iulie), timp în care Fosset a parcurs 33.195 de kilometri, efectuaţi uneori cu viteze de peste 250 km/oră (a dispărut la 3.IX.2007, când pilota avionul în deşertul Nevada) – 75 de ani

 

– 1957: S-a născut Donald Franciszek Tusk, om politic şi istoric polonez, preşedinte al Consiliului European de la 1 dec. 2014 (reales în 2017); a fost prim-ministru al Poloniei (2007-2014); co-fondator şi preşedinte al partidului de centru-dreapta Platforma Civică (2003-2014)

 

– 1984: A murit Ansel Adams, fotograf american, unul dintre cei mai apreciaţi ai tuturor timpurilor; a dezvoltat şi elaborat un sistem complex numit Zone System pentru controlul vizualizării şi al expunerii cu scopul de a ajuta fotograful să previzualizeze şi să obţină o fotografie care să redea exact starea şi atmosfera dorită (n. 1902) – 35 de ani

 

– 1989: A murit Emilio Gino Segrè, chimist american de origine italiană; cercetări în spectroscopia atomică; Premiul Nobel pentru chimie pe 1959, împreună cu americanul Owen Chamberlain, pentru descoperirea, în 1955, a antiprotonilor (n. 1905) – 30 de ani

 

– 1994: A murit Richard Nixon, om politic republican american; vicepreşedinte (1953-1961) şi preşedinte al SUA (1969-1974); a promovat o politică de destindere şi normalizare a relaţiilor cu statele comuniste (vizite în România, URSS, China, semnarea tratatului de dezarmare SALT I şi încheierea războiului din Vietnam, în 1973); implicat în „afacerea Watergate” (1972), a fost obligat să demisioneze (n. 1913) – 25 de ani

 

– 2006: A murit actriţa italiană de film Alida Valli (n. 1921)

 

– 2013: A murit solistul american de muzică folk, compozitorul şi chitaristul Richie Havens (n. 1941)