Recomandările pompierilor, pentru prevenirea incendiilor în noaptea de Înviere

Numărul angajaţilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a fost suplimentat pentru zilele acestea, iar în caz de nevoie echilajele pot fi completate cu personal adus din turele libere. Pentru evitarea unor tragedii, preoţii au fost instruiţi despre cum să coordoneze evacuarea credincioşilor, dar şi asupra folosirii stingătoarelor. Care sunt recomandările pompierilor, pentru prevenirea incendiilor, aflăm de la reporterul nostru Daniela Mănuţă.
Reporter: Daniela Mănuţă – În noaptea de Înviere vor fi operaţionalizate şi dislocate mai multe echipaje de interevenţie la biserici şi mănăstiri, iar pompierii sunt mobilizaţi pentru a interveni, dacă va fi necesar. Pentru evitarea producerii unor incidente pe timpul slujbelor din noaptea de Înviere, pompierii recomandă, atât preoţilor, dar mai ales celor care participă la slujbă, să urmeze câteva reguli simple, însă foarte importante.
căpitan Cătălin Chirca, purtător de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă: Trebuie manifestată o prudenţă sporită cu lumânările şi candelele aprinse în timpul derulării slujbelor religioase, pentru prevenirea extinderii flăcării la haine sau la păr. Cetăţenii nu trebuie să se deplaseze cu lumânări aprinse în autovehicule. După ajungerea acasă, amplasarea lumânărilor şi candelelor aprinse se realizează în suporturi care nu pot lua foc, la distanţă faţă de perdele, lemn sau alte electrocasnice. La biserică este obligatorie menţinerea liberă a căilor de evacuare şi se interzice accesul în interior, dacă a fost depăşită capacitatea construcţiei. De asemenea, parcarea maşinilor în vecinătatea lăcaşurilor de cult trebuie făcută fără să se blocheze căile de acces destinate autospecialelor de pompieri.
Reporter: Peste 5.100 de pompieri, cu aproape 3.000 de mijloace tehnice, sunt pregătiţi să intervină în această perioadă pentru acordarea ajutorului medical de urgenţă, stingerea incendiilor şi salvarea persoanelor din medii ostile vieţii./eendrefy/denisse

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (27 aprilie)