Incendiu la Tulcea, în zona depozitelor comerciale de la marginea oraşului

40 de pompieri şi 10 autospeciale intervin, la această oră, în zona depozitelor comerciale de la marginea oraşului Tulcea, unde în această seară a izbucnit un incendiu – anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Delta. Potrivit purtătorului de cuvânt, Florentin Daciu, nicio persoană nu a fost surprinsă de flăcări, iar pentru intervenţie au fost chemaţi pompieri aflaţi în turele libere. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de 800 de metri pătraţi, iar intervenţia este dificilă, din cauza numărului mare al materialelor combustibile din zonă – potrivit corespondentei RRA Luiza Rosetti./lalexandrescu/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 aprilie)