Militari români, răniţi în Afganistan

Doi militari români au fost răniţi în Afghanistan, în urma răsturnării vehiculului blindat în care se aflau, transmite Ministerul Apărării Naţionale. Militarii, care fac parte din batalionul 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei”, executau o misiune de patrulare în interiorul bazei din Kandahar. Starea celor doi militari este stabilă, iar unul dintre ei a fost externat deja. Cauzele incidentului sunt cercetate de o comisie constituită la nivelul batalionului./ilixandru/avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 mai)