Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a întreprins o vizită-surpriză la Bagdad

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a întreprins o vizită-surpriză la Bagdad pentru discuţii cu privire la siguranţa forţelor americane din Irak. Vizita a avut loc în contextul în care Washingtonul a anunţat că trimite un portavion şi bombardiere strategice în regiunea Orientului Mijlociu, pentru a răspunde la ameninţări credibile din partea forţelor iraniene.

Teheranul exercită o influenţă puternică în Irak, atât prin legăturile sale cu partidele politice ale şiiţilor, aflate la guvernare, cât şi prin intermediul miliţiilor şiite, pe care le-a antrenat şi care au luptat împotriva forţelor americane în deceniul trecut şi, mai recent, împotriva Statului Islamic.

Reporter: Doina Saiciuc – Neaşteptata vizită la Bagdad, unde s-a întâlnit separat cu președintele Barham Salih și cu prim-ministrul Adil Abdul-Mahdi, a avut loc la o zi după ce Administrația Trump a afirmat că forțele iraniene ar putea ataca trupele americane din Irak și Siria. Noi informații ale comunității Intelligence provoacă îngrijorări în legătură cu Corpul gardienilor revoluției islamice și activitățile sale în Irak, unde gardienii revoluției au antrenat miliții arabe şiite.

Secretarul de stat Pompeo i-a asigurat pe liderii irakieni că Statele Unite vor continua să ajute la antrenarea forțelor de securitate irakiene și a vorbit despre importanța de a se asigura la rândul lor că americanii sunt protejați în Irak. Amândoi au venit cu asigurări că înțeleg care este responsabilitatea lor, a arătat domnul Pompeo, care a cerut liderilor de la Bagdad să încheie acorduri energetice cu Iordania și Egiptul, așa încât să își reducă dependența de acorduri energetice cu Iranul.

Vizita lui Mike Pompeo la Bagdad a avut loc la două zile după ce Administrația Trump a anunțat trimiterea în regiune a portavionul USS Abraham Lincoln. Ieri au apărut informații potrivit cărora Statele Unite trimit în regiune și bombardiere B-52./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 mai