Vucic: Nu voi recunoaște Kosovo

Atâta timp cât sunt preşedinte nu voi recunoaşte independenţa Kosovo, le-a transmis marţi seara președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, partenerilor externi. „Puteți să mă ucideţi, dar acest lucru nu se va întâmpla. Le spun tuturor şi britanicilor și germanilor – nu voi face acest lucru. În cincisprezece ani nu poate fi altcineva președinte, dar Vucic nu va recunoaște Kosovo”, a afirmat președintele Vucic.

Numitor comun pentru interesele naționale și de stat

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a subliniat că „nu toți trebuie să gândim la fel în privinţa tuturor problemelor, dar în privinţa intereselor naționale și de stat este necesar, dacă nu unitatea absolută, atunci cel puţin ‘un numitor comun'” . În emisiunea „Upitnik” de la Radioteleviziunea Serbia, RTS, Vucic a spus că nu toți ar trebui să gândească la fel în privinţa tuturor chestiunilor.

Poate să se implice oricine în dialog, dar nu văd soluția

La întrebarea dacă este posibil ca în dialogul dintre Belgrad și Pristina să se implice şi SUA și Rusia, Vucic a răspuns că poate să se implice oricine, dar că nu vede o soluție. „Nu văd o soluție și acest lucru mă îngrijorează” , a declarat Vucic în interviul acordat pentru postul RTS.

Parlamentul este singurul loc pentru dialogul politic

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, susţine că Parlamentul este singurul loc unde se poate purta un dialog. Celor din opoziţie, care au afirmat că nu doreşte un dialog cu ei și că nu are competenţe pentru acest lucru, Vucic le-a transmis că nu este de acord cu ei.

Nu trebuie să uităm factorul extern – ei doresc tensiuni

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a apreciat că „tensiunile pe care le avem în țară nu se vor reduce ușor și că niciodată nu trebuie să se uite factorul extern, care este puternic și care vrea ca membrii conducerii sârbe să fie slabi ca să se ajungă la recunoașterea Kosovo”.

M-am dedicat muncii pentru a avea cea mai mare creștere în Europa

Banca Mondială estimează că dacă Serbia va aplica reformele ar putea ajunge la o creștere economică de 7%. Vucic a subliniat că „s-a dedicat muncii pentru ca să facă acest lucru și ca să avem cea mai mare creștere din Europa. Acesta a menţionat că a primit luni de la Banca Mondială un raport oficial în care se arată că Serbia are o creștere anuală de trei până la patru procente și s-a subliniat că nu crește la fel de mult pe cât ar putea.

Astăzi se pare că alegerile vor fi la primăvara

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat că așa cum arată astăzi situaţia, alegerile vor avea loc în primăvară. În zece luni au loc alegerile regulate. Am intrat în anul electoral. Vom avea alegeri locale și poate şi parlamentare împreună”, a precizat prşedintele sârb când a fost întrebat dacă vor fi alegeri anticipate.

Sunt bani pentru pensii și salarii mai mari, dar banii nu sunt într-un sac fără fund

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, susţine că va lupta pentru ca majorarea pensiilor în acest an să nu fie mai mică de 5%, precum şi pentru ca în continuare să existe plăți unice și ajutoare. „În ceea ce privește salariile – vom merge mai departe pentru o creștere semnificativă, inclusiv pentru militari, polițişti, dar nu putem exagera pentru a nu distruge sectorul privat, pentru că atunci nu o să fie nimeni care să sprijine sectorul public” a declarat Vucic pentru RTS.

Serbia dorește să intre în UE, dar ea ne vrea – este întrebarea pentru ei

„Serbia nu are dreptul și nu poate renunţa la integrarea europeană, pentru că acesta este drumul spre societatea căreai vrem să-i aparținem și spre progresul economic, dar dacă UE ne va primi, aceasta este o întrebare pentru ei”, a constatat președintele Vucic. La întrebare este posibil un impas pe calea europeană din cauza chestiunii Kosovo, Vucic a menționat că „în legătură cu această chestiune vom vedea esența și adâncimea ipocriziei în parte din opinia politică sârbească”.

Despre contramăsuri vom discuta săptămâna viitoare, este o decizie dificilă

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a subliniat că încă se mai gândeşte la contramăsuri împotriva Pristinei, adăugând că nu este ușor să se ia astfel de decizii, deoarece, indiferent ce se face împotriva albanezilor, se vor afecta și interesele poporului sârb. Vucic a explicat că a primit multe propuneri, că a primit propuneri din partea Biroului Guvernului Serbiei pentru Kosovo-Metohija, precum și de la ministere./ciliu/sdm2

(www.rts.rs – 8 mai)