Bacterii prelevate din intestine umane ar putea trata astmul, boala Alzheimer, maladia Parkinson sau cancerul

Bacterii prelevate din intestinele unor oameni sănătoşi ar putea trata atsmul, boala Alzheimer şi Parkinson şi poate chiar cancerul – apreciază specialiştii. Cercetătorii britanici au izolat mai multe tulpini de bacterii care par a avea un efect benefic asupra sistemului imunitar. Specialiştii speră că vor putea înlocui astfel tratamentele dure precum chimioterapia sau administrarea de steroizi. În intestile umane se află trilioane de bacterii – care împreună formează microbiomul care a evoluat odată cu omul, în milioane de ani. Dar folosirea excesivă de antibiotice şi igiena exagerată din viaţa de zi cu zi pot ucide şi microorganismele care ne sunt de folos, contribuind la extinderea bolilor.
Un studiu recent al Universităţii Cambridge London (ECL) a ajuns la concluzia că chiar şi un singur tratament cu antibioticee poate altera microbiomul pentru o perioadă de cel puţin un an. În acelaşi timp, problemele de sănătate de la nivelul intestinelor au legătură cu apariţia unor boli precum Alzheimer, Parkinson, Crohn, astmului, alergiilor, dezordinile inflamatorii ale colecistului, diabetul, scleroza multiplă, autismul, cancerul şi chiar HIV.
Luna trecută, la Imperial College din Londra au început primele teste care presupun administrarea unei tulpini de bacterii – Enterococcus gallinarum (MR518) – pentru tratarea unui număr de până la 120 de pacienţi care suferă de cancer de sân, prostată, ovarian, de colecist, plămâni, cerebral, la gât şi de piele, în săptămânile premergătoare intervenţiei chirurgicale. Cercetătorii speră că după îndepărtarea tumorilor, vor putea demonstra că aceste bacterii au crescut capacitatea proprie a organismului de a lupta împotriva cancerului. În mod ciudat, se pare că structura asemănătoare unei cozi a bacteriei, numită flagellin, provoacă răspunsul imunităţii crescute. Bacteriile lucrează asemenea unor fabrici chimice care pompează molecule importante cu rol în stimularea sau slăbirea sistemului imunitar al organismului. În cazul unor boli ca astmul, sistemul imunitar are o reacţie excesivă la agenţi iritanţi inofensivi şi trebuie suprimat. În schimb, în cazul cancerului, medicii vor să crească răspunsul imun, care de multe ori este sufocat de tumori. Bacteriile care fac obiectul actualelor studii sunt prelevate din fecalele unor oameni sănătoşi, izolate şi multiplicate în laborator. Apoi sunt liofilizate şi administrate oral sub formă de pilule care se iau zilnic. Spre deosebire de transplantul de fecale, caz în care este transferat un microbiom întreg, în actualele teste se foloseşte o singură tulpină pentru a se elimina riscul transmiterii nedorite a altor probleme medicale. Acum se crede că o dată cu microbiomul integral ar putea fi transplantate şi obezitatea, dezordinile imunitare şi chiar cancerul. Se prespune că intestinele joacă un rol atât de vital pentru sănătatea umană – şi chiar şi pentru dispoziţia oamenilor – încât unii cercetători le-au botezat „al doilea creier” şi cred că bolile pot ajunge, tranzitând nervul vag, direct în creier, declanşând boala Parkinson sau demenţa./abuzoian

www.telegraph.co.uk – 20 mai