Calendarul evenimentelor, 23 mai – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Cluj – Napoca: Vizita preşedintelui Klaus Iohannis:

  • ora 14:00 – întâlnire cu autorităţile locale din regiune – la Grand Hotel Italia
  • ora 17:00 – evenimentul de lansare a volumului „EU.RO – un dialog deschis despre Europa” – la Universitatea Babeş-Bolyai, sala Auditorium

– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)

* MISSOC (Sistemul de informații reciproce privind protecția socială) – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr. 2-4, sector 5 (23 – 24 mai). Se vor reuni experți în domeniul protecției sociale și incluziunii sociale prin producerea de informații actualizate în mod regulat cu privire la toate domeniile de protecție socială. MISSOC este o sursă importantă online de informații comparabile actualizate privind sistemele de protecție socială din țările europene. Tema principală a Președinției României în domeniul ocupării forței de muncă și al politicii sociale este „Mobilitatea forței de muncă ca element-cheie pentru echilibrul pieței muncii”. Astfel, pentru această Reuniune, propunem să discutăm despre mobilitatea geografică, combaterea muncii nedeclarate, identificarea și eliminarea obstacolelor tehnice, juridice și birocratice care ascund/ descurajează returnarea lucrătorilor mobili în țările lor de origine. Organizator: Ministerul Muncii și Justiției Sociale

* Reuniune comună a coordonatorilor naționali și a coordonatorilor ariilor prioritare SUERD – ora 9:00, la Institutul Cultural Român (23 – 24 mai). Organizator: Ministerul Afacerilor Externe, Unitatea pentru Pregătirea Președinției, Participă secretarul de stat pentru Afaceri europene, Melania – Gabriela Ciot

* Reuniune a Grupului de lucru pentru medicamentele homeopate (HMPWG) – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr.2-4, sector 5 (23 – 24 mai). Grupul de lucru pentru medicamentele homeopate (HMPWG) a fost înființat în cadrul organismului intitulat Șefii Agențiilor Medicamentului (Heads of Medicines Agencies=HMA), dedicat medicamentelor homeopate de uz uman și veterinar.  Organizator: Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale

* Întâlnire a Consiliului de administrație al EUROPOL – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr.2-4, sector 5 (23 – 24 mai). Consiliul de administrație (MB) constituie, alături de directorul executiv, structura administrativă și de gestionare a Europol. Acesta este instrumentul principal de guvernanță al Europol și cel mai important mediu decizional al agenției. Consiliul de administrație este format dintr-un reprezentant al fiecărui stat membru și unul din Comisia Europeană. Organizator: Ministerul Afacerilor Interne / Inspectoratul General al Poliției Române

* Vizită COREPER II – ora 9:00 (23 – 25 mai). Organizator: Ministerul Afacerilor Externe, Unitatea pentru Pregătirea Președinției

* Tulcea: Grup de lucru la nivel înalt privind impozitarea – ora 9:00, la Hotel Delta, Str. Isaccei nr. 2 (23 – 24 mai). Organizator: Ministerul Finanțelor Publice

– Guvern

* Programul premierului Viorica Dăncilă:

  • ora 11:00 – participă la ceremonia de semnare a Contractului pentru finanțarea proiectului „Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități” și lansarea a două apeluri de proiecte privind stagii de practică pentru elevi și studenți, în vederea corelării învățământului cu cerințele pieței muncii – la Palatul Victoria, Sala Transilvania. Semnează: Eugen Teodorovici, ministrul interimar al fondurilor europene, și Adrian Vlad Chiotan, președintele Autorității Naționale pentru persoanele cu dizabilități
  • ora 13:00 – şedință de Guvern – la Palatul Victoria

– Ministere

* Ședința Comisiei Tehnice Centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019, sub conducerea ministrului afacerilor interne, Carmen Dan – ora 11:00, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, Sala de Marmură

* Ariceștii Rahtivani, jud. Prahova: Viceprim-ministrul Grațiela Gavrilescu, ministrul mediului, deschide oficial sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în Programul RABLA pentru electrocasnice (Programul național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic), finanțat de Ministerul Mediului prin Administrația Fondului pentru Mediu – ora 11:00, la Rematholding, Punct de lucru Ariceştii Rahtivani, Șos. Ploiești-Târgoviște, DN 72, Tarlaua 74, județul Prahova

* Brăila: Vizita ministrului Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici

* Jud. Neamț: Vizita de lucru a ministrului apelor și pădurilor, Ioan Deneș în județ, alături de directorul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva (RNP Romsilva), Gheorghe Mihăilescu și directorul Departamentului Dezvoltare, Investiţii din cadrul Administrației Naționale Apele Române (ANAR), Vlad Marcoci. Programul zilei:

  • Vânători: Demnitarul se va deplasa la Liceul Tehnologic Vânători unde le va prezenta elevilor manualul pentru educație forestieră „Prin Pădurile Neamțului”, și le va vorbi, de asemenea, despre Parcul Natural Vânători-Neamț
  • Piatra Neamţ: la orele prânzului – ministrul va vizita sera Ocolului Silvic Garcina, după care va susține o conferință de presă
  • Roznov: vizita de lucru a ministrului apelor și pădurilor se va încheia cu inspectarea lucrării Amenajare râu Cracău la Slobozia

* Bruxelles: Coprezidarea de către secretarul de stat Maria Magdalena Grigore, în calitate de reprezentant al Preşedinţiei Consiliului UE, a Consiliului ministerial Africa, Caraibi, Pacific – UE (ACP – UE) (23 – 24 mai)

* New York: Participarea ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, la dezbaterea din cadrul Consiliului de Securitate al ONU privind protecţia civililor în zonele de conflict – la sediul ONU

* New York: Participarea ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, la deschiderea seminarului organizat de Misiunea Permanentă a României pe lângă ONU privind cooperarea UE – ONU – organizaţii regionale în domeniul operaţiunilor de menţinere a păcii şi managementul crizelor – la sediul ONU

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 300 milioane lei

– Apărare, Interne

* Otopeni, jud. Ilfov: În cadrul „Exercițiului European Spartan 2019”, astăzi are loc Ziua Distinșilor Vizitatori (DV Day) – ora 9:00, la sediul Bazei 90 Transport Aerian, Str. Zborului nr.1 (acces dinspre drumul național DN 1 București – Ploiești)

– Partide, Electoral

* Lansarea policy brief-ului „USR repară după PSD” – cum reparăm relaţia statului român cu românii din Diaspora – ora 13:00, la sediul central al USR, Bd. Aviatorilor, nr. 9

* Conferinţe de presă susţinute de preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, şi candidaţii pentru alegerile europarlamentare, Anghel Iordănescu şi Ilie Năstase:

  • Focşani – ora 9:00, la Hotel Solar, Str. Cuza Vodă nr.71
  • Buzău – ora 12:15, la sediul UNPR Buzău, Str. Ostrovului nr. 10
  • Constanţa – ora 19:15, la restaurant Grand Ballroom Melody, Bd. Mamaia

* Alexandria: Conferinţă de presă organizată de ALDE Teleorman – ora 11:00

* Cluj-Napoca: Conferinţa de presă a UDMR Cluj – ora 10:00

* Constanţa: Conferinţă de presă organizată de PMP Constanţa, cu participarea preşedintelui formaţiunii, Eugen Tomac – ora 14:30

* Constanţa: Conferinţă de presă a PNŢCD Constanţa la care participă preşedintele partidului, Aurelian Pavelescu, pe tema Protocolului de colaborare cu PSD – ora 12:00

* Iaşi: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele PMP Iaşi, deputatul Petru Movilă – ora 13:00, la sediul PMP Iaşi

* Piatra-Neamţ: Conferinţă de presă organizată de PNL Neamţ – ora 12:00

* Bistriţa: Miting electoral al PNL, cu participarea candidatului pentru alegerile europarlamentare, Rareş Bogdan – ora 19:00

– Administraţie

* Oradea: Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la vizita Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Oradea, care a avut loc în 23 mai 1919, în Piața Unirii va fi dezvelită statuia ecvestră a Întregitorului, pe locul în care a fost amplasată inițial, în 1924, la propunerea generalului Traian Moșoiu. Pentru a sărbători acest moment istoric, Primăria Oradea organizează o serie de evenimente. Programul zilei:

  • ora 12:00 – deschiderea oficială a expozițiilor „100 de ani de la vizita Familiei Regale la Oradea” și „Regina Maria, un veac de inspirație” – la Muzeul Orașului Oradea de la Cetatea Oradea
  • ora 15:30 – concert de muzică militară susţinut de Muzica Militară a Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” Bistriţa – în Piața Unirii
  • ora 16:30 – lansarea albumului fotografic „1919 – Primăvara întregirii. Albumul operațiunilor militare” – la Muzeul Țării Crișurilor Oradea
  • ora 17:00 – dezvelirea statuii ecvestre a Regelui Ferdinand Întregitorul, pe locul în care a fost amplasată iniţial, în 1924 Statuia Regelui Ferdinand – chiar în ziua împlinirii a 100 de ani de la vizita sa în Oradea – în Piața Unirii. Evenimentul va începe cu un moment solemn, respectiv cu intonarea Imnul Național al României, după care statuia Regelui Ferdinand va fi dezvelită, va avea loc apoi slujba de sfințire, alocuțiunile privind semnificația evenimentului și depunerea de coroane, jerbe și buchete de flori
  • ora 19:00 – seara se încheie cu concertul de muzică susţinut de către Muzica Militară a Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” Bistriţa – în Piața Unirii

* Ploieşti: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – ora 12:00, la Primăria Municipiului Ploieşti, etaj 2, sala de şedinţe

* Râmnicu Vâlcea: Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea – ora 10:00, în Sala „Mircea cel Bătrân” de la sediul instituţiei

* Suceava: Şedinţa Colegiului Prefectural Suceava – ora 10:00, la Palatul Administrativ, Sala „Bucovina”

* Turda, jud. Cluj: Ședință ordinară a Consiliului Local Turda – ora 13:00, la Primăria Turda, Sala Mare, Piața 1 Decembrie 1918 nr. 28

– Social

* Primul cabinet stomatologic din România destinat copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi va fi inaugurat de Fundaţia Inovaţii Sociale „Regina Maria” – ora 10:30, în Str. Dristorului nr. 81-88, în incinta Policlinicii Sociale Baba Novac. La inaugurare vor participa beneficiari şi aparţinători, organizaţii nonguvernamentale, asociaţii şi fundaţii din domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi, (Asociaţia Sf. Ana, Asociația Misericors, precum și reprezentanți ai Consiliului Național al Dizabilității din România), dar şi finanțatorii şi donatorii proiectului, precum și reprezentanţi ai presei

* Constanţa: Spectacol caritabil cu strângere de fonduri, pentru maternitatea Spitalului Judeţean Constanţa, eveniment organizat în cadrul proiectului „Împreuna pentru viitor!”, derulat de Asociaţia Studenţilor Facultăţii de Medicină de la Universitatea Ovidius, Teatrul Elpis şi medicul Tica Vlad, şeful sectiei de Ginecologie – ora 18:30, la Teatrul Elpis

* Oradea: Proiectul „Oradea donează o pâine”, ajuns la ediția a V-a, va avea loc între orele 15:00-17:00. Cele trei spaţii fixe sunt aceleaşi ca și la edițiile precedente: în fața Pieței Nufărul, în fața Pieței Rogerius și la Oradea Plazza. Al patrulea loc de desfăşurare va fi, de această dată, în fața Bisericuței Nufărul. La această ediție, pâinile rămase urmează să ajungă în centre de îngrijire a tinerilor, aflați în nevoie

– Economic

* Conferinţa Insurance Europe, ediţia a XI-a, organizată de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare din România – ora 8:00, la Hotel JW Marriott

* Forumul pentru Relaţia cu Investitorii şi Analiştii (AR&IR), conferinţă anuală dedicată celor mai bune practici în relaţia cu investitorii şi guvernanţa corporativă – ora 9:00, la Hotel Hilton Garden Inn. Evenimentul are loc sub patronajul ministrului Mediului, Afacerilor, Comerţului şi Antreprenoriatului, Ştefan Radu Oprea, şi este organizat de Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR)

* A X-a ediţie a Conferinţei „Femei de carieră”, eveniment destinat femeilor interesate de carieră, afaceri şi antreprenoriat – ora 9:30, Le Blanc Ballroom, Str. Valea Oltului, nr 199-201, sector 6

* Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti şi Editura Universul Juridic organizează evenimentul „Data Protection; Soluţii şi responsabilităţi – un an de la intrarea în vigoare a GDPR”, ediţia a VII-a – Aula Carol I, Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, Str. Ion Ghica nr. 4, vis-a-vis de Banca Naţională a României

* Summit-ul Uniunii Europene a Dezvoltatorilor şi Constructorilor de Locuinţe BUILD EUROPE – ora 14:00, la Hotel Hilton

* Conferința anuală de presă a Grupului Bosch în România – ora 11:00, la sediul Robert Bosch S.R.L., Str. Horia Măcelariu nr. 30-34, Sector 1

*  Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului organizează cea de-a XVI-a ediţie a International Wine Contest Bucharest – VINARIUM – ora 10:00 (23 – 26 mai)

* Baia Mare, jud. Maramureş: Evenimentul ProTehnica, ediţia a II-a, manifestare ştiinţifică şi expoziţională dedicată tehnologiilor şi echipamentelor industriale, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti” al Judeţului Maramureş şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş. Manifestarea va reuni şi trei saloane specializate: Salonul Prevent, ediţia a III-a; Salonul Energii Regenerabile şi Alternative, ediţia a IX-a, şi Salonul Inventatorilor Maramureşeni, ediţia a XIII-a – la Centrul de Instruire şi Marketing din Baia Mare, Aleea Expoziţiei nr. 5 (23 – 24 mai)

* Brașov: Cea de-a XIV-a ediție a Galei „Premiile Excelenței în Afaceri” va avea loc, de la ora 18:00, la Hotel Kronwell, fiind organizată de Camera de Comerț și Industrie Brașov. În cadrul acestui eveniment, societățile comerciale care au obținut performanțe economice deosebite în ultimii 25 de ani, în diferite domenii de activitate, vor fi premiate. Gala va premia firme din 15 domenii de activitate distincte, exportatorii de succes și investițiile cu impact economic semnificativ pentru județul Brașov

* Caracal: Începând cu ora 10:00, la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Caracal, se va desfășura un eveniment susținut de Adama România. Reprezentanții companiei își doresc să prezinte o nouă abordare în protecția plantelor, care va putea fi aplicată la culturile de cereale, rapiță, porumb și floarea soarelui

* Cluj-Napoca: Caravana – Smart Start USA ajunge astăzi la Camera de Comerț și Industrie Cluj, Str.Horea nr. 3, sala Clubul Oamenilor de Afaceri, parter – ora 10:30. Smart Start USA este un program privat care contribuie concret la dezvoltarea Parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite, sprijinind atât dezvoltarea sectoarelor economice prioritare pentru exporturile românești, cât și consolidarea relațiilor comerciale româno-americane

* Iaşi: Camera de Comerț și Industrie Iași organizează, în parteneriat cu biroul din România al firmei de avocatură Dentons, evenimentul cu titlul „Legislația în domeniul concurenței. Care sunt limitele?” – ora 9:00. Evenimentul se adresează companiilor din orice domeniu, care doresc să își desfășoare activitatea în conformitate cu practicile comerciale corecte și fără riscul unor amenzi consistente

* Piatra Neamţ: Târgul Producătorilor Agricoli, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ (23 – 26 mai)

* Slatina: Deschiderea expoziţiei de flori şi decoraţiuni – EXPOFLORA Slatina, ediţia a XXV-a – ora 11:00

– Învăţământ, Cercetare

* În cadrul Evaluării Naționale pentru clasa a VI-a în anul școlar 2018-2019, are loc proba la Matematică și Științe ale Naturii

* Cea de-a cincea Conferinţă Europeană prinvind Plurilingvismul, eveniment organizat de Academia de Studii Economice din Bucureşti în parteneriat cu Observatorul European pentru Plurilingvism (OEP) (23 – 24 mai) – la Academia de Studii Economice din București

* Departamentul de Drept privat din cadrul Facultății de Drept a Universității București, în parteneriat cu Asociația Conferințele Facultății de Drept, organizează Conferința Gheorghe Beleiu (ed. 1) – Actul juridic în Noul Cod civil. Probleme teoretice cu implicații practice – ora 9:00, la Palatul Facultății de Drept, Aula Magna (23- 24 mai)

* Uniunea Studenților din România organizează, în perioada 23 – 26 mai, cea de-a XII-a ediție a Congresului Studenților din România. Evenimentul central îl constituie Adunarea Plenară care va reuni studenții din întreaga țară în data de 24 mai, începând cu ora 10:00, în sala Aula Magna a Bibliotecii Naționale

* Ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din București Ludmilei Uliţkaia, una dintre cele mai apreciate scriitoare ale lumii, o voce a literaturii ruse contemporane, în cadrul vizitei efectuate în România (21 – 23 mai) – ora 11:00, Sala „Stoicescu” a Facultății de Drept, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36–46

* Ceremonia de premiere a concursului video pentru studenţi „De ce fiecare vot contează”, organizat de Ambasada Statelor Unite ale Americii. Participă consilierul de presă şi cultură al Ambasadei SUA, Merry Miller – ora 14:00, la Biblioteca Naţională a României, sala American Corner

* Bacău: Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează, în perioada 22- 24 mai, două conferințe internaționale OPROTEH ( Constructive and Technological Design Optimization in the Machines Building Field, ediţia a XIV-a) şi CISA (International Conference of Applied Sciences, ediţia a XI-a), la care se adaugă cea de-a 57 întrunire a Consorțiului de Inginerie Economică din România. Deschiderea oficială a manifestărilor va avea loc astăzi, de la ora 10:00, în Aula Universităţii

* Iaşi: Universitatea „Alexandrul Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Litere organizează, cu sprjinul Ministerului Educaţiei, cea de-a 45-a ediţie a Colocviului Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu” (22-24 mai). Festivitatea de deschidere are loc astăzi, de la ora 10:00, în Aula „Mihai Eminescu” a Universităţii, iar conferinţa inaugurală, cu titlul „Un viitor romancier la 1870: Mihai Eminescu”, va fi susţinută de prof. dr. Ioana Bican de la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. Comunicările pe secţiuni se vor desfăşura astăzi – ora 15:00 şi vineri, 24 mai, ora 9:00, în Aula „Mihai Eminescu”, Sala Ferdinand şi Sala Senatului

* Iaşi: Conferinţă susţinută în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei de jurnalistul Andrei Voiculescu şi artistul ovidiu Lipan Ţăndărică – ora 14:30, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ‘Mihai Eminescu’ din municipiu

* Ploieşti: Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești găzduieşte, în perioada 16 mai – 5 iunie, sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat pentru absolvenţii de liceu din loturile naţionale lărgite care se pregătesc pentru olimpiadele internaționale și concursurile internaţionale sportive. Probele de evaluare a competenţelor se vor desfăşura astfel:

  • 23 – 24 mai – evaluarea competenţelor digitale

* Târgu Jiu: Asociația Scout Society implementează în perioada ianuarie – decembrie 2019 proiectul „Sport4all”, care este unul dintre cele nouă proiecte aprobate la nivel național și unicul din regiunea Oltenia, co-finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul programului Erasmus+ Sport. Lansarea publică a proiectului va avea loc, de la ora 12:00, în Sala de conferințe a Centrului Național de Informare și Promovare „Constantin Brâncuși”. Proiectul „Sport4all” își propune să încurajeze incluziunea socială în comunitățile locale unde organizațiile partenere își desfășoară activitatea – prin organizarea unor activități sportive

* Timişoara: În perioada 23 – 24 mai, are loc Simpozionul Ştiinţific Internaţional „Actualităţi în Creşterea şi Patologia Animalelor”, desfăşurat sub egida Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara (USAMVBT), în cadrul unui eveniment ştiinţific mai complex, intitulat „Conferinţa Internaţională de Ştiinţele Vieţii”. Din program:

  • ora 11:00 – Deschiderea Conferinței Internaționale de Științele Vieții – în Aula „Iulian Drăcea”
  • ora 12:30 – Deschiderea Simpozionului FMV – Actualităţi în creşterea şi patologia animalelor – în Amfiteatrul 3 MV

– Istorie

* Simpozionul anual de istorie şi civilizaţie bancară „Cristian Popişteanu”, ediția a XXVII-a , având tema „Tezaurul BNR evacuat la Moscova” – un bilanţ istoriografic şi un studiu de caz (23 – 24 mai) – ora 9:30, la Sala „Mitiţă Constantinescu”, Banca Naţională a României. Cuvânt de deschidere: Acad. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României – „ Istoria celui de-al doilea dosar al Tezaurului României evacuat la Moscova”. Programul zilei:

  • ora 10:00 – Cuvânt de deschidere – acad. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României – Istoria celui de-al doilea dosar al Tezaurului României evacuat la Moscova
  • ora 11:00 – Dezbatere: Tezaurul evacuat la Moscova. Bilanţ istoriografic după 100 de ani, moderator: Cristian Păunescu, consilier al guvernatorului BNR. Participă: acad. Ioan Aurel Pop, prof. univ. dr. Viorica Moisuc, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, prof. univ. dr. Ion Calafeteanu, Marian Ştefan, istoric, Marian Voicu, realizator TVR
  • ora 13:30 – Recital de pian susținut de Eva Garet, elevă la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu”
  • ora 14:00 – Vizionarea expoziţiei Documente, carte și aur la Banca Națională a României
  • ora 14:30 – Cocktail – Sala „Alexandru Ottulescu”

* Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) organizează, în cadrul seriei de conferințe publice „Historia Viva”, o nouă prelegere cu titlul: „Așezarea eneolitică de la Hârșova. Un tell de referință din zona Dunării de Jos” – ora 11:00, la sediul MNIR, corp Stavropoleos, etaj II, sala Mihai Viteazul. Accesul se va face prin intrarea B a muzeului, situată în Strada Poștei. În cadrul conferinţei vor fi susţinute prezentări ale specialiştilor Muzeului Naţional de Istorie a României – Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare „Alexandra Bolomey” și ai Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, din cadrul colectivului de cercetare al șantierului arheologic Hârșova tell, în perioada 1993-2017

– Cultură

* Concert de muzică jazz şi pop susţinut de Big Band-ul Radio, dirijat de cunoscutul compozitor Ionel Tudor, alături de invitaţii speciali ai serii: Nadia Trohin (voce) şi Mircea Tiberian (pian) – ora 19:00, la Sala Radio

* Conferinţă de presă organizată cu ocazia celei de-a XXVI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (14 – 23 iunie) – ora 11:00, la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, Hanul Gabroveni

* Muzeul Național al Țăranului Român organizează, de la ora 11:00, la Cinema Muzeul Țăranului – Studioul Horia Bernea, o conferință de presă dedicată finalizării proiectului „CU TENDA – Stories, Imagies and Sounds on the Move (Living Memory of Southeastern Europe)”. De la ora 18:00, are loc proiecția cu Q&A a filmului antropologic „A via du Mitu” al partenerului italian, la Cinema Muzeul Țăranului

* Întâlniri în atelier: „Despre practici artistice în arta contemporană #5” cu invitatul Matei Bejenaru, artist vizual contemporan și cadru didactic la Universitatea de Arte George Enescu din Iași – ora 18:30, la SwitchLab, Palatul Universul, Str. Ion Brezoianu nr. 23-25, Corp A, etajul 5. Gazdă Aurora Király. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* În cadrul Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi are loc concertul simfonic a Filarmonicii „George Enescu” dirijat de Camil Marinescu, solist – Ion Bogdan Ştefănescu – ora 19:00, la Ateneul Român (23 şi 24 mai)

*  La Cafeneaua critică are loc dezbaterea „Despre limbajul cinematografic din perspectivă „cognitivistă” şi… generalistă, despre istoria şi despre starea actuală a filmului românesc”, susţinută de Mircea Valeriu Deaca (critic de film şi profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti) – ora 19:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe de pe Calea Victoriei şi în spatele UNITER)

* În cadrul proiectului „Joia de Film”, are loc proiecţia documentarului „Muzica Rănilor de Război”, organizat de Spaţiul Public European – ora 19:00, Str. Vasile Lascăr nr. 31

* De la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, are loc o dezbatere despre teoriile, miturile, confuziile și realitățile care țin de cercetarea și dezvoltatea inteligenței artificiale pornind de la două volume recent publicate în colecția de știință a Editurii Humanitas: „Viața 3.0. Omul în epoca inteligenței artificiale”, de Max Tegmark și „Pot face roboții dragoste? 12 întrebări despre transumanism”, de Laurent Alexandre și Jean-Michel Besnier. La dezbatere vor fi prezenți Andreea Chiriac, advisor market & brand research IBM, Adrian Mihălțianu, scriitor și jurnalist, și Vlad Zografi, coordonatorul colecției de știință a Editurii Humanitas. Moderatorul acestei întâlniri este Corina Negrea, realizator de emisiuni de știință la Radio România Cultural

* Trupe de teatru din Câmpina, Bacău, Cluj-Napoca, Constanţa, Timişoara vor participa la cea de-a VII-a ediţie a Festivalului de Teatru OKaua, cu tema „7 ani de acasă” – la Unteatru, Str. Sfinții Apostoli, nr. 44, la UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti, la sălile Platou Ion Sava şi One (23 – 26 mai)

  • În prima zi a festivalului vor fi prezentate, la Unteatru, spectacolele „Visul”, al trupei de teatru As din Bucureşti, „Exploziv” al trupei de teatru „Mircea Albulescu” din Câmpina, „Romanţioşii”, pus în scenă de o trupă de la UNATC „I.L. Caragiale”, şi, pe Platoul Ion Sava de la UNATC, spectacolul „Cock”, producţie UNATC „I.L. Caragiale”.

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului de Teatru OKaua este organizată de Compania de Teatru OKaua şi Pink Art Stil, în parteneriat cu Unteatru, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, Fundaţia Shakespeare şi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Departamentul de Artă Teatrală

* Elena Gheorghe pune în scenă un eveniment de muzica armânească de „Ziua Națională a Aromânilor” (23 mai), în cadrul show-ului, intitulat „Lună Albă”, solista urmând să îşi lanseze un nou album de muzica armânească ce va conţine cel putin 10 piese, atât melodii tradiţionale şi readaptări în manieră modernă, cât şi piese noi – ora 20:00, la Sala Palatului

* Kaja Draksler, Petter Eldh și Christian Lillinger prezintă proiectul „PUNKT.VRT.PLASTIK” într-un nou concert vibrant din stagiunea de jazz Artist in Residence de la ARCUB – ora 20:00, la Sala Mare. Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB

* Concert susţinut de Mihai Mărgineanu – ora 21:30, la Hard Rock Cafe

* Braşov: Concert simfonic extraordinar, dirijor – Mădălin Voicu, solist – Florin Ionescu-Galaţi, vioară – ora 19:00, la Filarmonica Braşov, Sala Patria

* Cluj-Napoca: În zilele de 23 şi 24 mai, Gabriela Adameşteanu va fi prezentă în municipiu pentru promovarea celui mai recent roman al său, „Fontana di Trevi”, apărut în 2018 la Editura Polirom, în Seria de autor „Gabriela Adameşteanu”, fiind distins cu Premiul revistei „Observator cultural” pentru proză, ediția 2019, Premiul Radio România Cultural pentru proză, ediţia a XIX-a, Premiul Sofia Nădejde pentru literatură scrisă de femei, ediţia I, şi nominalizat la Premiul Cartea anului 2018, oferit de România literară, ediţia a XVII-a. Din program:

► Joi, 23 mai

  • ora 16:00: Atelier de lectură şi dezbatere cu studenții Facultății de Litere, Sala „Lenau” a Universităţii „Babeş-Bolyai” (Str. Horea nr. 31). Vor vorbi, alături de autoare: Mihaela Ursa, Alex Goldiș, Mihnea Bâlici

► Vineri, 24 mai

  • ora 19:00: Lectură publică şi şedinţă de autografe la Book Corner Librarium (Bd. Eroilor nr. 15). Vor vorbi, alături de autoare: Irina Petraș, Ovidiu Pecican, Victor Cubleșan

* Cluj-Napoca: Teatrul Naţional Cluj-Napoca prezintă premiera spectacolului „Cel mai iubit dintre pământeni”, după romanul lui Marin Preda, scenariu de Tudor Lucanu. Spectacolul va avea avanpremiera şi premiera în zilele de 23 şi 24 mai, de la ora 19:00, în Sala Mare. Regia este semnată de Tudor Lucanu, scenografia: Cristian Rusu, muzica: Șerban Ursachi, maestru de lumini: Jenel Moldovan

* Craiova: Conferinţa „Experimente artistice” la Departamentul Modă-Design Vestimentar din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti – ora 17:00, la Muzeul de Artă Craiova. Evenimentul este susţinut de lect. univ. dr. Sergiu Chihaia şi lect. univ. Răzvan Vasilescu

* Iaşi: În perioada 16-23 mai, scriitorul Cristian Fulaș va susține un turneu de promovare dedicat celui mai recent roman al său, „După plâns”, apărut de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom, și în format digital. Programul zilei:

  • ora 13:15 – Atelier de scriere creativă cu Cristian Fulaș – la Colegiul Național Iași
  • ora 17:00 – Romanele „Fâșii de rușine” și „După plâns” în dezbatere la Clubul de lectură Alecart – la Librăria „Orest Tafrali” (UAIC, corp A, parter). Prezintă: Andrada Strugaru, Viviana Gheorghian, Tamara Bivol. Moderează: Nicoleta Munteanu

* Ploieşti: Cosmin Stoica – vioară, Georgiana Frîncu – violă, Mihai Lupoaie – oboi și Emil Bîzgă – trompetă sunt cei patru soliști care vor susţine, de la ora 19:00, un dublu concert în re minor, BWV 1060, pentru vioară, oboi și orchestră de Johann Sebastian Bach și cu Simfonia concertantă, în Mi bemol major, K.V. 364, pentru vioară, violă și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart – la Filarmonica „Paul Constantinescu”, Sala Ion Baciu, Str. Anton Pann nr. 5. La pupitrul dirijoral se va afla dirijorul Vlad Mateescu

* Satu Mare: Consiliul Judeţean Satu Mare, Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Municipal Satu Mare, Asociaţia Artiştilor Plastici Satu Mare şi Asociaţia Artiştilor Plastici Mureş organizează, de la ora 17:00, vernisajul expoziţiei colective de arte vizuale a membrilor AAP Mureş în Galeria de Arte Plastice a Primăriei Municipiului Satu Mare

* Satu Mare: De la ora 19:00, la Teatrul de Nord, Sala Mare, Alex Harding & Lucian Ban susţin un concert de lansare a albumului „Dark Blue” (Sunnyside Records USA)

* Slobozia: Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” – Ialomiţa organizează, în perioada 23-25 mai, Festivalul şi Concursul Naţional de Interpretare Vocală şi Dirijat „Ionel Perlea”, ediţia a XXVIII a – ora 16:30, în Sala „Europa” a Consiliului Judeţean Ialomiţa

* Timișoara: De la ora 20:00, cantautorul Mircea Vintilă revine cu un recital de excepție în club Capcana (ex Daos), marcând jumătate de secol de carieră muzicală – Splaiul Nicolae Titulescu nr. 5

* Lisabona, Portugalia: În perioada 23 mai – 6 octombrie, Muzeul Național al Caleștilor din Lisabona (MNCoches) va găzdui expoziția „NEMȚOI“. Organizată de Ambasada României în Republica Portugheză, Institutul Cultural Român de la Lisabona, Ministerul Culturii din Portugalia, Direcția Generală a Patrimoniului Cultural Portughez (DGPC) și Muzeul Național al Caleștilor, inclusiv în contextul aniversării a 114 ani de funcționare neîntreruptă a Muzeului și deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, expoziția cuprinde 61 de sculpturi în sticlă ale artistului Ioan Nemțoi. Vernisajul va avea loc astăzi, ora 17:00, în prezența acestuia și a criticului de artă Sanda Miller care va realiza o prezentare a expoziției. De asemenea, vor fi prezente oficialități portugheze, membri ai corpului diplomatic, personalități ale vieții publice lusitane și mass media

* Paris: România participă în premieră, la Bienala meseriilor artistice și industriilor creative „Révélations”, în cadrul expoziției „Banquet”, cu expozițiile a cinci creatori români Radu Abraham, Adina Marin, Ruxandra Sacaliș, Veronica Olariu și Olah Gyarfas, reprezentativi pentru noua generație de designeri și creatori români, alături de artiști din alte zece țări. Participarea este sprijinită de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu The Institute (23 – 26 mai) – la Grand Palais

Anul acesta, este pentru prima dată când România este invitată coloana vertebrală a Bienalei,

* Tel Aviv, Israel: Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va găzdui, în perioada 23 mai – 21 iunie, expoziția de pictură „Confluențe” semnată de tânăra artistă româncă Bianca Boroș. Vernisajul expoziției va avea loc, astăzi, de la ora 18:00, la sediul ICR Tel Aviv, cu participarea din România a artistei și a dr. Lăcrămioara Stratulat, director general Palatul Culturii Iași

* Valence, Franţa: Cea mai recentă coproducție teatrală internațională realizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB, şi Compagnie des Ogres, spectacolul cu titlul „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” va avea loc pe scena Centrului Dramatic Național din Valence (23, 24 și 25 mai). Regia spectacolului este semnată de Eugen Jebeleanu, după un text și o adaptare de Yann Verburgh. Creația decorului și a costumelor îi aparține Velicăi Panduru, iar creația sonoră, lui Rémi Billardon

– Sport

* Gala Premiilor Handbalului Românesc, organizată de Sindicatul Handbaliştilor din România – ora 19:00, Fratelli Social Club

* Campionatul Naţional de floretă masculin, proba individuală – Sala „Ana Pascu”/Floreasca

* Se desfăşoară meciuri în Liga Naţională de baschet masculin:

  • Timişoara: CS SCM Timişoara – BCMU FC Argeş Piteşti, locurile 5-6 – ora 12:00, Sala Constantin Jude
  • Steaua Bucureşti – Dinamo Ştiinţa Bucureşti, locurile 7-8 – ora 19:00, Sala Mihai Viteazul

* Mediaş: Meci din etapa a 12-a din faza play-out a Ligii I de fotbal: CS Gaz Metan Mediaş – FC Voluntari – ora 20:30, Stadion Gaz Metan

* Slănic Moldova, jud. Bacău: În perioada 23-26 mai, Club Offroad Dacii Liberi Bacău organizează, pentru al cincilea an consecutiv, Trofeul Dacii Liberi, prima etapă din Campionatul Național de Offroad din România. Desfășurată sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a Comisiei Naționale de Offroad din România, etapa de la Slănic Moldova deschide sezonul competițional românesc. Sunt așteptate la start peste 60 de echipaje din toate clasele

– S-a întâmplat într-o zi de 23 mai

* Se împlinesc 155 de ani (1864), de când, la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, românii s-au pronunţat, printr-un plebiscit, asupra unui document cu valoare constituţională – „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858”. Statutul prevedea instituirea unei noi Camere parlamentare, alături de Adunarea Deputaţilor. În cadrul acestui sistem bicameral, primul Senat al României, care avea şi atribuţii privind controlul constituţionalităţii legilor, a funcţionat ca un „corp ponderator”, ca un factor de echilibru între puterile statului. El era alcătuit din membri de drept (capi ai bisericii şi ai unor autorităţi publice) şi membri numiţi de domnitor (reprezentanţi ai judeţelor şi înalţi funcţionari ai statului) (23-26.V./4-7.VI). NOTĂ: La 20 mai 1990 au fost alese în mod liber şi democratic Senatul şi Camera Deputaţilor, care au funcţionat şi ca Adunare Constituantă, având misiunea de a elabora o nouă Constituţie. După elaborarea şi adoptarea ei de către Adunarea Constituantă, noua Constituţie a fost aprobată, la 8 decembrie 1991, prin referendum naţional. În octombrie 2003, Constituţia a fost revizuită pentru a pune în acord prevederile sale cu noile realităţi social-politice şi cu imperativele procesului de integrare europeană

* Se împlinesc 90 de ani (1929) de când s-a lansat prima animaţie Mickey Mouse cu sunet – „Copilul carnavalului”. Este cea de-a noua producție din seria Mickey Mouse şi prima în care şoricelul vorbeşte

* Cu 71 de ani în urmă (1948), în virtutea Protocolului sovieto-român încheiat la Moscova, la 4 feb. 1998, s-a semnat, pe Insula Şerpilor, un Proces-verbal de către Nikolai P. Şutov, prim-secretar al Ambasadei URSS din Bucureşti, şi Eduard Mezincescu, ministru plenipotenţiar al R. P. Române, prin care insula (în suprafaţă de 17 ha), situată în Marea Neagră, a fost cedată Uniunii Sovietice. Procesul-verbal nu a fost ratificat însă niciodată de parlamentele României şi URSS. După destrămarea URSS, Insula Şerpilor a trecut în stăpânirea Republicii Ucraina

* Se împlinesc 70 de ani (1949) de la apariţia Decretului privind organizarea Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor (DGPT). Sub această denumire au funcţionat, până în 1975, cenzura presei şi a tipăriturilor (nimic nu putea fi imprimat fără viză, pe fiecare pagină, a DGPT)

* Se împlinesc 50 de ani (1969) de când filmul documentar „Cântecele Renaşterii” (regizor: Mirel Ilieşiu), realizat cu concursul corului „Madrigal”, obţinea Marele Premiu pentru scurt metraj, „Palme d’Or”, la Festivalul de la Cannes

* Acum 14 ani (2005) cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak la 28 martie 2005 reveneau în ţară, după 55 de zile de captivitate. Marie-Jeanne Ion, Sorin Dumitru Mişcoci de la Prima TV şi Eduard Ovidiu Ohanesian, de la „România liberă”, sosesc la bordul unei aeronave militare Hercules C-130, la ora 14:45, la baza militară aeriană 90 Otopeni, eveniment la care au fost prezenţi preşedintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, familiile celor trei şi 100 de ziarişti

Aniversări – Comemorări

– Lag B’Omer – sărbătoare mozaică (a început în seara zilei precedente)

– 1871: S-a născut Garabet Ibrăileanu, critic şi istoric literar, eseist, romancier şi publicist; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (m. 1936)

– 1883: S-a născut inginerul energetician Dimitrie Leonida; a proiectat şi a condus lucrările de construire a centralei electrice Grozăveşti din Bucureşti; a elaborat (în 1908) primul proiect de construcţie a unui baraj la Bicaz şi de amplasare a unei centrale hidroelectrice (proiect realizat între anii 1951 şi 1960); a întemeiat primul muzeu tehnic din ţară (1908), azi „Muzeul tehnic prof. ing. D. Leonida”, şi a iniţiat prima expoziţie a electricităţii din România (1928) (m. 1965)

– 1891, 23.V/5.VI: S-a născut economistul, omul politic şi profesorul Victor Slăvescu; lucrări în domeniul economiei politice, a istoriei doctrinelor economice şi financiar-bancare; a iniţiat seria de monografii consacrate unor economişti români de seamă din secolul al XIX-lea; membru titular al Academiei Române din 1939 (m. 1977)

– 1897: S-a născut inginerul şi inventatorul Mihail Konteschweller, unul dintre pionierii telemecanicii (în 1934 a realizat prima experienţă de teleghidaj din România, la patru ani de la oficializarea pe plan mondial a automaticii şi telemecanicii ca domenii ale ştiinţei şi tehnicii; autor al lucrării „Telemecanica” – 1937, una dintre primele în domeniu); a publicat în reviste de specialitate rezultatele obţinute în domeniul radiofoniei; una dintre acestea, „Radiofonia”, cu apariţie bilunară, apărută la 15 octombrie 1925  îl avea colaborator pe Mihai Konteschweller, alături de prof. doctor D. Hurmuzescu; experienţa acumulată a fost prezentată în două cărţi: „Actualităţi radiofonice”, publicată la Bucureşti în 1931 şi „Radio pentru toţi” (2 volume), publicată la  Bucureşti în 1930 şi 1931 şi premiată de Academia Română; alături de fratele său, Titus, Mihai Konteschweller este autor al mai multor invenţii din domeniul radioului şi al automobilului; a mai scris încă două cărţi „Televiziunea şi alte înfăptuiri în legătură cu electricitatea”, publicată în  1938 şi „Radioelectricitatea”, publicată în 1944, care cuprinde informaţii necesare, la vremea aceea, unui tehnician, unui inginer care lucra în radiocomunicaţii, într-un studio de Radio, dar cuprinde şi o descriere a posturilor de radiodifuziune  din România: „Radio Bucureşti de 12 kW, Băneasa-Otopeni, 1929; Radio România de 150 kW, Bod-Braşov, 1935; Postul pe unde scurte de 4 kW , Bucureşti 1941; Radio Moldova de 5kW pe 259 m, Iaşi, 1941 (m. 1947)

– 1902: S-a născut Vladimir Streinu (pseudonimul lui Nicolae Iordache), critic şi istoric literar, poet, eseist, analist politic, publicist şi traducător; a tradus şi comentat de la Balzac la Hemingway, Anouilh, Gide, Esenin, Maiakovski; a fost un exeget shakespearean şi proustian; membru post-mortem al Academiei Române din 2006 (m. 1970)

– 1931: S-a născut întâistătătorul Bisericii Române Greco-Catolice, Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureşan; Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice şi Arhiepiscop al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş; la 18.II.2012 a fost numit cardinal în Colegiul cardinalilor de Papa Benedict al XVI-lea, fiind cel de al treilea cardinal român din istorie; membru de onoare al Academiei Române din 2012

– 1933: S-a născut chimistul Eugen Segal; fondator al şcolii de cinetică neizotermică, lucrări în domeniul chimiei fizice (cinetica chimică heterogenă, chemosorbţie şi cinetică a reacţiilor chimice); membru titular al Academiei Române din 2009 (m. 2013)

– 1937: S-a născut compozitoarea şi profesoara Irina Odăgescu-Ţuţuianu

– 1941: S-a născut sculptorul şi profesorul Horia Flămând

– 1942: S-a născut Gabriel Liiceanu, filosof, eseist, memorialist, editor, traducător şi profesor; preşedinte al Editurii „Humanitas” (din 1990)

– 1946: S-a născut pictorul şi desenatorul Sorin Ilfoveanu

– 1953: S-a născut mezzosoprana Gabriela Drăguşin (m. 2015)

– 2003: A murit Ion Drăgănoiu, poet şi jurnalist (n. 1943)

– 2006: A murit Iordan Chimet, eseist, prozator, poet, scenarist şi traducător (n. 1924)

– 2017: A murit Viorel Morariu, rugbyst, antrenor şi fost preşedinte al Federaţiei Române de Rugby (n. 1931)

EVENIMENTE EXTERNE

– Uniunea Europeană: În perioada 23 – 26 mai, au loc alegeri europarlamentare, toți cetățenii cu drept de vot din statele membre ale UE având ocazia să își aleagă reprezentanții în Parlamentul European. Regatul Unit va participa la 23 mai la alegerile europene, organizând astfel scrutinul chiar dacă se află în negocieri pe tema Brexitului. Tot la 23 mai vor vota şi olandezii pentru a-şi alege reprezentanţii în Parlamentul European. În România, alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc pe 26 mai

– Ljubljana: Președintele Finlandei, Sauli Niinisto, se va întâlni cu președintele Sloveniei, Borut Pahor, și cu alți oficiali de rang înalt (23 – 24 mai)

– Moscova: Preşedintele rus Vladimir Putin îl primeşte pe omologul său congolez, Denis Sassou Nguesso

– Beijing: Vicepreşedintele chinez, Wang Qishan are o întrevedere cu vicepreşedintele brazilian, Hamilton Mourao

– New Delhi: Este aşteptată anunţarea rezultatelor finale ale alegerilor legislative din India

– Moscova: Președintele Consiliului Federației Ruse, Valentina Matviyenko, va avea o întrevedere cu premierul vietnamez, Nguyen Xuan Phuc

– Islamabad: Vizita ministrului iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, în Pakistan

– Rio de Janeiro, Brazilia: Sunt anunţate manifestaţii împotriva guvernului Bolsonaro

 Aniversări – Comemorări

– „Ziua Aromânilor de Pretutindeni”, sărbătorită, din 1990, la iniţiativa Ligii Aromânilor din Macedonia/FYROM (pe 10/23.V.1905 a fost tipărită „Iradeaua” sultanului Abdul Hamid al II-lea prin care li se recunoşteau aromânilor drepturi specifice în plan administrativ, şcolar şi religios)

– „Ziua Mondială a Broaştelor Ţestoase”, iniţiată în anul 2000 de American Tortoise Rescue

– 1627: A murit Luis de Góngora y Argote, poet şi dramaturg aparţinând „Secolului de aur” al literaturii spaniole, cel mai de seamă reprezentant al curentului literar cunoscut sub denumirea de „culteranism” (sau chiar „gongorism”, după numele poetului) (n. 1561)

– 1691: A murit Adrien Auzout, astronom francez; a descoperit unele proprietăţi ale cicloidei şi a inventat un tip de instrument pentru măsurarea diametrelor aparente ale corpurilor cerești (n. 1622)

– 1707: S-a născut Carl von Linné (cunoscut şi sub numele de Carolus Linnaeus), botanist, zoolog şi medic suedez; a elaborat clasificări ale plantelor şi animalelor, punând ordine în cunoştinţele botanice şi zoologice acumulate până la el (m. 1778)

– 1734: S-a născut medicul german Franz Anton Mesmer; fondatorul teoriei pseudoştiinţifice a magnetismului animal, numit ulterior „mesmerism”; inovator al terapiei prin hipnoză (m. 1815) – 285 de ani

– 1741: S-a născut compozitorul italian Andrea Luchesi (m. 1801)

– 1795: S-a născut Sir Charles Barry, arhitect britanic; unul dintre liderii curentului reluării stilului renascentist în Marea Britanie; rol important în reconstruirea Palatului Westminster (m. 1860)

– 1810: S-a născut Margaret Fuller, scriitoare şi jurnalistă americană; cunoscută militantă pentru drepturile femeilor („Woman in the Nineteenth Century” – 1845) (m. 1850)

– 1834: S-a născut pictorul danez Carl Heinrich Bloch (m. 1890) – 185 de ani

– 1848: S-a născut Otto Lilienthal, pionier german al aeronauticii moderne (m. 1896)

– 1855: A murit Charles Robert Malden, explorator britanic, descoperitorul unei insule în Pacific, care îi poartă numele (n. 1797)

– 1891: S-a născut Pär Fabian Lagerkvist, scriitor suedez; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1951 (m. 1974)

– 1895: A murit Franz Ernst Neumann, fizician, matematician şi mineralog german; contribuţii în fizica matematică (n. 1798)

– 1906: A murit dramaturgul norvegian Henrik Ibsen; unul dintre „cei patru mari” ai literaturii norvegiene a secolului al XIX-lea (alături de Alexander Lange Kielland, Bjornstjerne Bjornson şi Jonas Lie); a inaugurat în literatura universală teatrul de idei (n. 1828)

– 1908: S-a născut fizicianul american John Bardeen; contribuţii în fizica solidului şi a temperaturilor joase; a obţinut de două ori Premiul Nobel pentru fizică: în 1956, împreună cu conaţionalii săi William Shockley şi Walter Brattain, pentru cercetări asupra conductorilor şi inventarea (în 1946) a tranzistorului, şi în 1972, împreună cu conaţionalii săi Leon Cooper şi Robert Schrieffer, pentru elaborarea teoriei cuantice a superconductibilităţii (m. 1991)

– 1908: A murit François (Edouard Joachim) Coppée, poet, prozator şi dramaturg francez (n. 1842)

– 1910: S-a născut Artie Shaw, clarinetist, compozitor şi şef de orchestră american (m. 2004)

– 1912: S-a născut compozitorul, pianistul şi orchestratorul francez Jean (René Désiré) Françaix (m. 1997)

– 1917: S-a născut Edward Norton Lorenz, meteorolog şi matematician american; considerat părintele teoriei haosului, precum şi al celei a „efectului fluturelui” (m. 2008)

– 1923: S-a născut pianista spaniolă Alicia de Larrocha (m. 2009)

– 1928: S-a născut Rosemary Clooney, cântăreaţă americană de muzică pop şi actriţă (m. 2002)

– 1933: S-a născut actriţa de film şi scriitoarea britanică Joan Collins

– 1934: Au murit, împuşcaţi de poliţişti, în apropiere de Bienville Parish (Louisiana), gangsterii americani, Bonnie (Elizabeth) Parker (n. 1910) şi Clyde (Chestnut) Barrow (n. 1909); faimosul cuplu de proscrişi era renumit pentru jefuirea de bănci; au fost consideraţi inamici publici între anii 1931 şi 1934, în timpul Marii crize economice – 85 de ani

– 1942: S-a născut regizorul, scenaristul şi producătorul american de film Zalman King (m. 2012)

– 1991: A murit Wilhelm Kempff, pianist şi compozitor german (n. 1895)

– 2002: A murit Pierre de Boisdeffre, romancier, critic şi istoric literar francez (n. 1926). NOTĂ: Site-ul www.evene.fr/celebre/biographie dă ca dată a morţii 24.V.2002

– 2013: A murit Georges Moustaki (numele real: Giuseppe Mustacchi), compozitor şi interpret francez de origine greacă (n 1934, la Alexandria, Egipt)

– 2015: A murit matematicianul şi profesorul american John Forbes Nash Jr., specializat în domeniile teoriei jocului, geometriei diferenţiale şi ecuaţiilor diferenţiale parţiale; Premiul Nobel pentru Economie în anul 1994 (n. 1928)

– 2017: A murit actorul britanic Sir Roger Moore (n. 1927)