Ministrul de externe, Teodor Meleşcanu, cere scuze tuturor românilor din diaspora care nu au putut să-şi exercite dreptul de vot

Ministrul de externe, Teodor Meleşcanu, cere scuze tuturor românilor din diaspora care nu au putut să-şi exercite dreptul de vot sau care au fost obligaţi să stea la coadă ore întregi pentru a putea vota la alegerile europaramentare şi la referendum de ieri. Într-un comunicat de presă, el a recunoscut că procesul de votare nu s-a desfăşurat în condiţii bune sau satisfăcătoare în mai multe state, în special din Europa, şi a anunţat că a dispus o anchetă. Teodor Meleşcanu mai anunţă că a solicitat elaborarea în regim de urgenţă a unei analize la nivelul Ministerului de Externe pentru identificarea de soluţii concrete şi propuneri de modificări legislative care să contribuie la dezvoltarea unui sistem de votare adaptat nevoilor diasporei./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 mai)