Organizația Salvați Copiii atrage atenția asupra riscului dependenței de Internet în rândul copiilor români

București, 30 mai 2019: Aproape o treime (31%) dintre copiii români cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani au petrecut mai puțin timp cu familia, prietenii sau făcând lucruri pentru școală pentru a sta pe internet, iar 28% dintre copii declară că au încercat, fără să reușească, să petreacă mai puțin timp pe Internet, arată cel mai recent studiu[1] realizat de Salvați Copiii, în cadrul proiectului Ora de Net.

epspictures.com

Referindu-se la timpul petrecut pe Internet, 40% dintre copii spun că se întâmplă foarte des sau destul de des să navigheze fără un scop anume, 23% că nu s-au simțit în largul lor atunci când nu au avut acces la Internet, iar aproape 13% dintre copii afirmă că s-a întâmplat cu o frecvență ridicată să nu mănânce sau să nu doarmă pentru a fi online.

Dependența de Internet poate avea efecte negative asupra stării emoţionale a copiilor şi asupra performanţelor lor sociale şi şcolare, cei care petrec peste șase ore online fiind semnificativ mai nemulțumiți de relația cu părinții, prietenii și profesorii și mai puțin optimiști cu privire la viitor.

epspictures.com

Fenomenul dependenței de Internet a fost dezbătut în cadrul conferinței „Copilăria în era digitală: Timpul excesiv petrecut în fața ecranelor”, la care au participat Gabriela Alexandrescu, Președintele Executiv al Organizației Salvați Copiii, Radu Szekely – Consilier pe probleme de strategie, Ministerul Educației Naționale, Mădălina Puiu – Coordonator Programe Responsabilitate Socială, Orange România, Georgiana Roșculeț, Psiholog, Salvați Copiii, Cristian China-Birta – blogger, Andra Gogan – vlogger și Anca Serea – susținător Salvați Copiii.

Pe parcursul celor două ore participanții au putut afla de la experți în parenting, psihologi și bloggeri despre dependența copiilor de internet și tehnologie, cum se răsfrânge timpul petrecut la calculator asupra dezvoltării emoționale și cognitive a copiilor, care sunt elementele ce semnalează faptul că un copil este aproape de a fi dependent și cum îl putem ajuta să renunțe la timpul petrecut online, compensând cu alt tip de activități.

Totodată, participanții au avut posibilitatea de a adresa întrebări și a primi răspunsuri de la experți, dar și de la tineri, nativi digitali, care au prezentat modul în care este privit fenomenul dependenței de cei care cresc în lumea digitală.

epspictures.com

După ce Internetul și-a făcut loc din ce în ce mai mult în viața noastră și a copiilor noștri, iată că a venit timpul să abordăm foarte serios această temă, a dependenței de Internet și tehnologie, chiar în rândul celor mai mici și mai vulnerabili dintre utilizatori. Efectele nocive, pe care timpul petrecut necontrolat pe internet il are asupra dezvoltării emoționale și cognitive a copiilor, sunt de necontestat. Problemele cu somnul, dificultăţile de comunicare, anxietatea sau depresia sunt doar câteva dintre simptomele dependenţei de internet, dar lor li se alătură prezenţa unor semne de insatisfacţie în timpul activităţilor offline, cum ar fi plictiseala sau iritabilitatea. La toate acestea părinții trebuie să fie foarte atenți și să intervină conform sfaturilor primite de la specialiști”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizația Salvați Copiii.

În cadrul conferinței au fost anunțați și câștigătorii competiției naționale „Aleg conștient. Stop dependenței de Internet!”, organizată de Salvați Copiii în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și susținută de Orange România. Compețiția școlară, derulată în perioada 20 februarie – 12 aprilie 2019, a reunit un număr de 143 de proiecte din 130 de şcoli și a implicat peste 10.000 de persoane – elevi, părinți, profesori – în activităţile desfăşurate la nivel naţional de către elevi şi cadre didactice. Câştigătorii competiţiei au fost:

  • Categoria I (clasele I-IV):

Premiul I – Școala Gimnazială „Elena Doamna”, Cuza-Vodă, jud. Galați;

Premiul II – Școala Gimnazială Nr. 1, Bicazu Ardelean, jud. Neamț;

Premiul III – Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva”, Petroșani, jud. Hunedoara.

  • Categoria II (clasele V-VIII):

Premiul I – Școala Gimnazială „Alexandru Vaida Voievod”, Cluj-Napoca, jud. Cluj;

Premiul II – Liceul de Artă, Sibiu, jud. Sibiu;

Premiul III – Școala Gimnazială „Darko Jeno”, Dalnic, jud. Covasna.

  • Categoria III (clasele IX-XII):

Premiul I – Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”, Ploiești, jud. Prahova;

Premiul II – Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă”, Siret, jud. Suceava;

Premiul III – Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, Galați, jud. Galați.

  • Categoria specială (grupuri de inițiativă din cadrul organizațiilor pentru copii și tineret): ATOR Costești, jud. Iași.

Autorii proiectelor câstigătoare au primit diplome din partea Ministerului Educației Naţionale şi Salvaţi Copiii, echipamente IT care vor facilita procesul educațional, oferite cu suportul Orange România și cursuri intensive de formare pentru cadre didactice susţinute de echipa Ora de Net.

 

Note pentru redactori:

  • Ora de Net (Safer Internet) este un program sprijinit de Comisia Europeană, prin programul Connecting Europe Facility, care cuprinde centre naţionale active în Uniunea Europeană, având ca obiectiv comun promovarea utilizării în condiţii de mai mare siguranţă a Internet-ului şi a noilor tehnologii online de către copii.
  • Organizaţia Salvaţi Copiii România a participat la programul de finanţare al Comisiei Europene şi a câştigat licitaţia de proiect, asumându-şi din 2008 rolul de Coordonator naţional.
  • Inițiativa „Aleg conștient. Stop dependenței de Internet!” a avut drept scop implicarea elevilor și profesorilor în activități educaționale locale pentru a reduce și preveni fenomenul dependenței de internet. Programul a fost susținut de Orange România, care și-a asumat misiunea de a contribui la menţinerea unui mediu online mai sigur și util pentru copii, pentru ca aceştia să se bucure, fără griji, de toate avantajele lumii digitale.
  • Studiu privind utilizarea Internetului de către copii (2018):

https://oradenet.salvaticopiii.ro/docs/Studiu-privind-utilizarea-internetului-de-catre-copii-v2-online.pdf

 

Persoană de contact:

Teodora Stoica, Coordonator program siguranță online | Salvaţi Copiii România

Tel.: 0726 35 45 41 | E-mail: teodora.stoica@salvaticopiii.ro

[1] Studiu privind utilizarea Internetului de către copii (2018):

https://oradenet.salvaticopiii.ro/docs/Studiu-privind-utilizarea-internetului-de-catre-copii-v2-online.pdf