Moscova califică drept „absurde” afirmaţiile SUA potrivit cărora Rusia încalcă moratoriul testelor nucleare

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a reacţionat la acuzaţiile SUA potrivit cărora Rusia ar încălca moratoriul testelor nucleare şi ar efectua astfel de teste – transmite, vineri, agenţia TASS. Potrivit lui Lavrov, această afirmație a părţii americane este o „speculație absurdă”. În plus, potrivit lui Serghei Lavrov, caracterul „absurd” al acestei afirmaţii este confirmat atât de către reprezentanții Organizației privind interzicerea totală a testelor nucleare, cât şi de specialiştii americani. „În ceea ce privește afirmațiile potrivit cărora Rusia efectuează teste nucleare, acestea sunt absurde” – a declarat ministrul de externe al Rusiei. Această reacţie din partea lui Serghei Lavrov survine în contextul în care directorul Agenţiei americane de informaţii militare, locotenent-generalul Robert Ashley, a declarat recent că, în opinia SUA, îşi sporeşte potenţialul nuclear./sdan/ilapadat

(www.gazeta.ru – 31 mai)