Opera rock „Cruel” va avea premiera mondială la Târgu Mureș, în cadrul Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”

DE LA MOZART LA DEATH METAL

Îmbinare între rock, clasic și muzică religioasă, opera rock „Cruel”, în regia lui Cezar Ghioca, va avea premiera mondială vineri, 7 iunie, de la ora 19.00, la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Patru soliști vocali excepționali, acompaniați de orgă clasică, un cvartet de coarde și o trupă rock – spectacolul “Cruel” promite o interpretare grandioasă a unei lucrări fusion cu sunet neașteptat și unic, inspirat de lucrările lui Mozart, Brahms sau Schubert, dar amintind de punk rock, de Nirvana, Dream Theater sau de AD/DC. Parte din suita manifestărilor prilejuite de cea de-a treia ediție a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”, spectacolul “Cruel” reunește, într-un proiect experimental, câțiva artiști cu voci excepționale, de la Alexandru Arnautu Vraciu – cunoscut publicului larg în urma aparițiilor impresionante în emisiuni de televiziune precum Vocea României sau XFactor, sau artista de operetă Raluca Stoica – a cărei voce extraordinară, testată în musical, jazz, pop-rock sau canto clasic, a fost aplaudată, la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București, în rolul Doica în musicalul „Romeo și Julieta”, în regia lui Kerényi Miklós Gábor, sau în rolul Madame Giry din musicalul „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber. Urcă pe scenă Andy Ghost, solistul vocal al vestitei formaţii ALTAR din Cluj-Napoca, sau artista heavy metal de origine maghiară Sara Hajdu. Compoziția este semnată de Tibor Molnar, membru al filarmonicii din Târgu Mureș și, totodată, fondator al trupei rock The Harriers. După premiera mondială la Festivalul Regal de Operă „Virginia Zeani”, lucrarea va fi prezentată într-o serie de concerte în Marea Britanie, începând cu spectacolul programat pe 22 octombrie în teatrul londonez Troxy.

Invitațiile pentru spectacolul din Târgu Mureș costă între 50 și 150 de lei și au fost puse la dispoziția publicului online, pe site-ul oficial al festivalului, https://virginiazeanifestival.com/. Fondurile obținute în cadrul acestui eveniment vor fi donate pentru amenajarea unui muzeu în casa în care s-a născut soprana Virginia Zeani, în comuna Solovăstru, Județul Mureș.

Doctor în filozofia artelor spectacolului, titlu conferit de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Cezar Ghioca, care a semnat o suită de musicaluri în premieră în România, montează povestea profundă și sensibilă a unor personaje care încearcă să-și înțeleagă destinul plasând explicațiile undeva între soartă și coincidență, în timp ce invită publicul să evalueze o suită de întâmplări obișnuite de viață și să fie părtaș la experiențele și emoțiile fiecărui personaj. Peste aceste experiențe omenești – spun artiștii implicați în proiect -, triumfă puterea Creatorului, iar opera este în sine un mesaj de mulțumire și un îndemn la speranța, la a dori, a încerca și a crede în propriile visuri.

“Cruel, de Tibor Molnar, este o operă muzicală originală, a cărei apartență la un gen muzical clasic este foarte greu de definit. Este un amestec de poem simfonic rock cu o operă/musicalpop/rock. Povestea se bazează pe explorarea emoțională a unei relații de dragoste puțin probabilă dintre un bărbat aflat deja într-o relație amoroasă stabilă și o femeie libertină, bolnavă de cancer. Impresionantă este acuitatea, profunzimea și multitudinea de fațete revelate de acestă explorare în termeni muzicali. Suprapunerea stilistică în plan compozițional a unui stil ”neoclasic – neobaroc” cu sonoritățile rock împinse spre heavy metal,realizată cu mult bun gust și justificare dramatică, surprinde dinamica sentimentelor ce pendulează de la agonie la extaz în încercarea futilă de a echilibra moralitatea cu tăvălugul de neoprit al dorinței pătimașe”, spune Cezar Ghioca, regizorul acestui spectacol.

Cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional de Operă “Virginia Zeani” va avea loc La Târgu Mureș, Reghin și Cluj, în perioada 31 mai – 9 iunie. Cele trei orașe vor găzdui evenimente de înaltă ținută, concerte extraordinare, spectacole pentru copii, evenimente speciale dedicate muzicilor tinere sau ateliere susținute de cei mai importanți profesioniști ai operei mondiale. Tineri artiști din toate țările lumii, din Iran, Australia, Coreea de Sud, Serbia sau Armenia, concurează în cadrul prestigiosului “L’Assoluta Virginia Zeani Royal Voice Competition” pentru Marele Trofeu care, prin bunăvoința Casei Regale a României, poartă sigiliul Regelui Mihai I.

Pentru mai multe informații:

Evantia Barca | Coordonator de Comunicare

evantia.barca@gmail.com |+4-0722-378.478

 FESTIVALULUI REGAL DE OPERĂ “VIRGINIA ZEANI”

CO-PRODUCĂTOR: TVR

PARTENERI: Primăria Municipiului Târgu Mureș

Consiliul Județean Mureș

Instituția Prefectului – Județul Mureș

Festivalul se bucură de sprijinul SABION și Bioeel®

PARTENERI MEDIA: Radio Romania Muzical, Agerpres, Radio România Cultural, Radio Târgu Mureș, Clasic Radio, Ziarul MetropolisReporter Global, Modernism.ro, Népújság, Zile și Nopți, Szabadsag, Feeder, Cluj Today, Transylvania Today, Up News, BuzzNews, Via Cluj TV, Cluj Insider