Declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis după consultarea cu reprezentanţii partidelor parlamentare

La Palatul Cotroceni s-au încheiat consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu reprezentanţii partidelor parlamentare pe tema transpunerii în legislaţie a referendumului pe justiţie. În scurt timp este aşteptată o declaraţie a şefului statului după discuţiile încheiate astăzi după întâlniri cu reprezentanţii PMP, ALDE, PRO România, ai minorităţilor şi ai PSD.
Klaus Iohannis: Bună ziua! S-a încheiat şi numărarea voturilor de la referendum şi s-au încheiat şi consultările cu partidele politice parlamentare./atataru/ Rezultatul numărării voturilor arată că la acest referendum s-au prezentat aproape 8 milioane de români, din care aproximativ 6,5 milioane de voturi au fost clar „DA” la amebele întrebări, un rezultat foarte, foarte bun, mult, mult peste aşteptări. Or, această prezenţă masivă la referendum şi votul covârşitor dat pentru „DA” arată că românii nu au votat strict numai pentru aceste întrebări. Sigur, ele trebuie acum, aceste răspunsuri ferme trebuie transformate în legislaţie. Românii au votat, politicienii acum trebuie să implementeze rezultatul votului şi este clar că rezultatele referendumului trebuie transformate în legislaţie, adică trebuie creată legislaţia care efectiv interzice amnistia şi graţierea pentru corupţi, cum trebuie creată legislaţie pentru interzicerea ordonanţelor de urgenţă în domeniul justiţiei şi al politicii penale, precum şi extindere dreptului de a contesta constituţionalitatea unor ordonanţe de urgenţă. Asta pare că este rezultatul referendumului, în realitate, acesta este rezultatul de bază, însă trebuie să mergem mai departe şi să înţelegem bine importanţa politică a acestui vot foarte clar din partea românilor. Românii au votat clar şi ferm împotriva abordării antieuropene promovată în campanie de PSD şi ALDE, două partide care au fost sancţionate drastic de electorat. Aşadar, românii au arătat clar, România este o ţară proeuropeană, românii sunt o naţiune proeuropeană./lcoman/atataru/ Acest lucru este foarte important, trebuie ținut cont de acest lucru și politicienii trebuie să tragă concluzii. Noi nu am ajuns întâmplător sau din greșeală în Uniunea Europeană. Noi, românii, am dorit să fim în Uniunea Europeană, asta nu reduce cu nimic suveranitatea noastră, dar și această decizie este una suverană. Noi vrem să facem parte din acest spațiu european care se bazează pe principii și valori. Le-am acceptat, vrem să fim aici, vrem să avem un stat de drept, vrem să avem o justiție independentă, vrem să avem legi bune în domeniul justiției, nu degeaba referendumul s-a numit referendum pentru justiție. În același mod, trebuie să înțelegem foarte clar că votul este un drept consacrat în Constituție. Așadar tot politicienii sunt obligați să creeze condițiile pentru toți românii ca să voteze. Trebuie să creeze efectiv, nu doar teoretic, posibilitatea unui vot. Or, ceea ce s-a întâmplat în străinătate se numește îngrădirea dreptului la vot și este inacceptabil așa ceva. În concluzie, toate aceste chestiuni au fost discutate în cadrul consultărilor. I-am rugat pe cei care s-au prezentat la consultări să își expună punctul de vedere în legătură cu toate aceste lucruri. Am constatat că există o largă convergență, majoritatea, marea majoritate a partidelor sunt de acord că rezultatele acestui referendum trebuie implementate așa cum a votat poporul, sunt de acord partidele că trebuie consolidat parcursul european al României. În consecință, pentru a valorifica cum se cuvine acest vot și consultările, am decis să invit partidele politice parlamentare să semnăm un acord național pentru consolidarea parcursului european al României sau, dacă vreți altfel, un pact politic pentru România europeană./eradu/atataru/ Aşadar, acord politic naţional pentru consolidarea parcursului european al României, care conţine în esenţă următoarele chestiuni: sigur, transpunerea în legislaţie a interdicţiei privind amnistia şi graţierea pentru infracţiuni de corupţie, transpunerea în legislaţie a interdicţiei adoptării de către guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor, al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe, dar şi transpunerea în legislaţie a măsurilor necesare asigurării integrităţii în funcţiile publice, revizuirea legilor justiţiei, inclusiv a ordonanţelor de urgenţă prin care au fost modificate, în deplin şi strict acord cu avizele Comisiei de la Veneţia, a consiliilor consultative ale judecătorilor şi procurorilor europeni, precum şi a rapoartelor Comisiei Europene şi GRECO, adoptarea modificărilor aduse Codului penal şi Codului de procedură penală numai cu respectarea deplină a recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi Comisiei Europene. De asemenea, propun ca cei care vor semna pactul să se angajeze să transpună în legislaţie în cel mai scurt timp măsurile necesare asigurării atât în ţară, cât şi în străinătate, subliniez, a exercitării depline şi efective a dreptului de vot de către cetăţenii români. Acest proiect de acord naţional va fi trimis imediat partidelor parlamentare şi va fi pus imediat la dispoziţia publicului interesat, prin intermediul dumneavoastră, al jurnaliştilor. Aşadar, aştept, în câteva zile, un răspuns afirmativ la invitaţia mea de a semna acest acord naţional. Vă mulţumesc! La revedere!/ilixandru/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 iunie