Revista presei internaţionale – 7 iunie

După ceremoniile organizate miercuri în Marea Britanie cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la debarcarea trupelor aliate în Normandia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a venit rândul Franţei să primească vizita preşedintelui american, sosit să evoce Ziua Z. În Franţa, „Donald Trump celebrează legătura indestructibilă între aliaţi”, titrează Le Point şi comentează că „într-un context diplomatic destul de delicat, puterea istoriei a învins”. „Pentru toţi prietenii şi partenerii noştri, iubita noastră alianţă a fost călită în focul luptei, a trecut prin toate probele şi a supravieţuit războiului. Legătura noastră este indestructibilă”, a transmis Donald Trump politicienilor, dar şi veteranilor prezenţi la ceremonii. Însă el nu reuşeşte să împrăştie toate îngrijorările, opinează Der Spiegel, amintind că „Trump consideră ONU, NATO şi Uniunea Europeană – toate aceste importante alianţe de după război – drept plictisitoare. El pare surd la lecţiile istoriei. Şi-a criticat aliaţii pentru că nu au plătit suficient pentru protecţia oferită de Statele Unite”. Relaţiile dintre preşedinţii francez şi american sunt destul de reci în acest moment, punctează Jornal Económico din Portugalia. „Relațiile dintre Casa Albă și Élysée – care la începutul mandatului lui Trump au indicat perspective de înțelegere – au devenit brusc tensionate în urmă cu aproximativ un an, când Trump s-a simțit desconsiderat de către Macron la o ceremonie publică. Problema nu ar fi fost aceasta, dar adevărul este că Macron a punctat o diferență faţă de Trump, iar criticile președintelui francez au fost urmate de o ‘nealiniere’ crescândă a Franței față de agenda internațională americană”, comentează Jornal Económico.
„De ce nu a fost invitat Putin la ceremoniile de Ziua Z?” – se întreabă Le Figaro, care remarcă faptul că „Preşedintele rus este marele absent de la ceremoniile consacrate debarcării”. Lăsând la o parte explicaţiile oficiale făcute în limbaj diplomatic, Le Figaro arată că preşedintele Rusiei îl primeşte pe preşedintele chinez, Xi Jinping, în vizită oficială în Rusia de pe 5 pe 7 iunie. „În loc să meargă în Vest pentru a sărbători victoria asupra nazismului, Putin se va ocupa de chinezi la Moscova, apoi la Sankt-Petersburg”. „Alegerea lui Vladimir Putin de a se orienta spre China şi spre Est, întorcând spatele Europei şi democraţiilor occidentale, ar fi la originea acestei excluderi de la un eveniment, de fapt, ostentativ, concentrat pe Franţa, Anglia şi Statele Unite”, punctează Le Figaro. Citând un istoric specializat în al Doilea Război Mondial, publicaţia franceză mai arată că „Putin nu a fost invitat din motive politice: ținând cont de ofensiva lui de destabilizare a democraţiilor europene şi americane, de jongleriile cu alegerile şi destabilizarea echilibrelor mondiale”.
Rămânând în sfera tratatelor internaţionale şi a relaţiilor Moscovei cu actori internaţionali, TASS reia o declaraţie a preşedintelui Putin care afirmă că Rusia ar putea să nu prelungească tratatul militar cu Statele Unite, cunoscut sub denumirea de „noul START”, în momentul în care va expira în 2021. În susţinerea deciziei, Vladimir Putin a invocat retragerea unilaterală a SUA din Tratatul INF privind armele nucleare cu rază medie şi a acuzat administraţia de la Washington că nu s-a arătat deschisă unor noi negocieri, mai notează TASS. În Statele Unite, democraţii se declară îngrijoraţi de faptul că nu se prevede o prelungire a acordului START, scrie France Presse. „Absenţa negocierilor privind prelungirea tratatului suscită îngrijorări şi în rândul rivalilor democraţi ai lui Donald Trump. Opt membri ai Congresului i-au cerut preşedintelui să nu comită ceea ce ei au numit o eroare gravă pentru stabilitatea strategică şi securitatea ţării”.
Tot din domeniul securităţii, Balkan Insight anunţă, citând responsabili din cadrul Comandamentului SUA în Europa (EUCOM), că Statele Unite desfăşoară sistemul antirachetă THAAD în România. „În timp ce efectuează întreținerea, în timpul verii, la sistemul său antirachetă Aegis, armata americană desfășoară la Deveselu sistemul THAAD împotriva rachetelor balistice. Fiecare dintre cele două sisteme intermediare THAAD desfășurate în România are opt rachete interceptoare defensive. Sistemele pot intercepta rachete balistice cu rază scurtă și medie. „Acest sistem oferă o capacitate defensivă pentru descurajarea conflictelor viitoare și pentru a ne apăra pe noi și pe aliații noștri din NATO”, a informat EUCOM. Balkan Insight aminteşte că Rusia „este ostilă față de desfăşurarea de către SUA de noi echipamente militare în regiune, iar interesul ei militar în zona Mării Negre a crescut semnificativ de când a ocupat Crimeea, în 2014, ceea ce a schimbat balanța puterii pe flancul sud-estic al NATO”.
O modificare operată de Vatican în textul rugăciunii „Tatăl Nostru” stârneşte controverse în lumea catolică. Papa Francisc a aprobat înlocuirea sintagmei „nu ne duce pe noi în ispită” cu „nu ne lăsa să cădem în ispită”. Potrivit The Guardian, modificarea va apărea în cea de-a treia ediţie a „Messale Romano”, cartea liturgică ce conţine principalele texte pentru rugăciune în Biserica Romano-Catolică. În timp ce Papa a motivat că nu Dumnezeu, cel invocat în rugăciune, duce în ispită, ci diavolul, cercetători ai textelor sacre susţin că „Suveranul Pontif ignoră numeroase exemple biblice în care Dumnezeu lucrează împreună cu diavolul pentru a-şi ispiti adepţii şi chiar pe fiul său”.

(Florin Matei, Agenția de Presă RADOR)