Theresa May va demisiona vineri din funcţia de lider al Partidului Conservator

Premierul britanic, Theresa May, demisionează vineri din funcţia de lider al Partidului Conservator, aflat la guvernare, după ce nu a reuşit să realizeze Brexitul. Ea va rămâne premier în timp ce partidul alege un nou lider, proces ce ar trebui să se finalizeze până la finalul lunii iulie. Până la un anumit punct, ea a fost văzută ca un lider puternic, care a reuşit să implementeze o agendă socială şi care a încercat să rezolve o serie de probleme pentru oameni diverşi.

Cu toate acestea, va fi reţinută ca un premier care a promis să ducă la bun sfârşit Brexitul şi nu a reuşit să facă acest lucru până la termenul pe care şi l-a stabilit, finalul lunii martie, şi nu a ajuns la un acord valid pentru Brexit, nici măcar cu întârziere.

În prezent există 11 candidaţi pentru înlocuirea Theresei May în interiorul partidului, iar alegerea unuia dintre ei va determina cine va conduce ţara în cele ce urmează./aionita/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 iunie