Casa Naţională de Asigurări de Sănătate intenţionează să angajeze şase specialişti IT

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate intenţionează să angajeze specialişti IT, cu salarii peste nivelul pieţei private, care să se ocupe de gestionarea sistemului informatic al instituţiei astfel încât acestea să nu se mai blocheze. Anunţul a fost făcut astăzi de noul preşedinte al CNAS, Răzvan Vulcănescu, la un concurs de soluţii şi proiectele informatice care ar putea fi utilizate în domeniul medical:

Răzvan Vulcănescu: Dorința mea, apropo de perspective, este ca acei dintre voi, nu doar cei câștigători, să înțeleagă inclusiv ce șansă au în sistemul de sănătate din România, şi instituţia pe care o reprezint are în vedere ca până la sfârșitul acestui an să angajeze şase specialiști IT cu salariile… 5.000 de euro pe lună cred că este o cifră care să motiveze pe foarte mulți dintre voi și mi-aş dori ca inclusiv cei care au participat astăzi și mâine la acest „hackaton” să aibă în vedere această perspectivă.

Realizator: La concurs participă, timp de două zile, studenţi, antreprenori şi experţi din industria IT şi managementul serviciilor medicale. Temele propuse se refera la prevenţia şi tratamentul pacienţilor în oncologie, hematologie şi imunologie. O altă temă este legată de dispozitivele medicale ale viitorului, ne-a transmis reporterul RRA, Adriana Turea. Platformă informatică în sănătate este cel mai mare sistem informatic a ţării şi de multe ori a avut probleme de funcţionare./aburtica/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 iunie