Parlamentul Republicii Moldova a fost convocat pentru a numi un nou guvern

Incertitudine la Chişinău, unde parlamentul este convocat astăzi în şedinţă, la iniţiativa deputaţilor din Blocul ACUM şi din Partidul Socialiştilor al preşedintelui Igor Dodon, cu intenţia numirii unui nou guvern. Curtea Constituţională a decis însă că toate actele emise de actualul legislativ din Republica Moldova sunt neconstituţionale, după ce ieri a stabilit că actualul parlament trebuie dizolvat.

Reporter: Blocul ACUM, pro-european, și Partidul Socialiștilor, filorus, au convocat ședința parlamentului, la care ar urma să aleagă conducerea legislativului, să voteze un nou guvern, dar și un pachet de acte legislative. Decizia de a convoca ședința parlamentului vine după câteva runde de negocieri dintre reprezentanții blocului ACUM și socialiști, însă Curtea Constituțională a decis ieri că parlamentul trebuie dizolvat, deoarece nu a reușit să învestească guvernul în decurs de 90 de zile, urmând să fie organizate alegeri anticipate. Mai mult, Curtea a decis astăzi că actualul parlament nu mai are dreptul să desfășoare activitate legislativă, întrucât mandatul său se consideră expirat.

Președintele Igor Dodon, cunoscut ca un lider neformal al socialiștilor, a anunțat că nu va dizolva astăzi parlamentul. El a atenționat că Republica Moldova ar fi în preajma unei destabilizări și a îndemnat cetățenii să nu iasă în stradă. Mai târziu, reprezentanții Partidului Democrat din Republica Moldova au cerut demisia președintelui Igor Dodon, învinuindu-l de trădare de țară. Democrații susțin că au negociat până pe ultima sută de metri cu Igor Dodon și cu Partidul Socialiștilor pentru o alianță, însă au refuzat după ce socialiștii le-au pus mai multe condiții, inclusiv federalizarea Republicii Moldova. Democraţii au anunţat şi proteste./ovidiu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 iunie