PORTRET: Anne Frank şi Jurnalul său remarcabil

de Razvan Moceanu

Miercuri, 12 iunie, se împlinesc 90 de ani de la naşterea Annei Frank, celebra tânără evreică germană, victimă a Holocaustului din cel de-al Doilea Război Mondial. Ea a devenit o figură-simbol a victimelor naziștilor din acea perioadă istorică tristă, după ce a ţinut un jurnal care, după publicare, a devenit un document important al istoriei.

Annelies Marie Frank s-a născut la 12 iunie 1929, la Frankfurt am Main, fiind cea de-a doua fiică – a avut o soră care era cu trei ani mai mare, Margot Frank – a lui Otto Frank și a lui Edith Frank (născută Holländer), o familie de origine evreiască.

Familia locuia într-un cartier cu oameni de diferite orientări religioase, Anne având prietene romano-catolice, protestante și evreice.

(Photo by ODD ANDERSEN / AFP)

Mama sa, Edith, era strictă din punct de vedere al tradiţiilor religioase, iar tatăl său, Otto, deţinător al unei vaste biblioteci, era cel care supraveghea îndeaproape educația celor două fete, îndemnându-le, mai ales, să citească, încă din primii ani de viaţă.

A urmat venirea naziştilor la putere în Germania, iar Otto Frank deschide o filială a firmei pe care o avea, Opekta, la Amsterdam, în Olanda, unde se va muta în anul 1933, fiind urmat, la scurtă vreme, în februarie 1934, de Edith și fetele sale.

Patru ani mai târziu, tatăl său crea, alături de un alt evreu aflat în exil, Herman van Pels, firma de mirodenii Pectacon.

A urmat, în mai 1940, ocuparea Olandei de către Germania nazistă, exilul reginei Wilhelmina, la Londra, şi capitularea Olandei.

Naziştii începeau să adopte un lung şir de legi antisemite, au început o serie întreagă de interdicţii pentru evreii din Olanda, Anne fiind afectată cel mai mult de interdicţia de a mai merge la cinematograf – şi de imposibilitatea de a mai colecţiona fotografiile actorilor ei preferaţi -, şi, mai apoi, obligarea Annei de a frecventa o școală pentru evrei.

La 12 iunie 1942, Anne Frank împlinea 13 ani, aniversarea sa fiind ocazia cea mai potrivită pentru a primi din partea părinţilor un caiet cu carouri alb-roșii, cu cheie.

La numai două zile distanţă, Anne începea să ţină, pe caietul în carouri, un jurnal care avea să devină un document istoric extrem de important al celor întâmplate în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

(Photo by DESK / ANP / AFP)

În acest timp, de frica naziştilor, Otto Frank pregătea o ascunzătoare în locuința lor, un spaţiu de circa 50 m², a cărui intrare era camuflată cu o bibliotecă.

La 5 iulie 1942, Margot, sora Annei, a primit o înștiințare că va fi trimisă într-un lagăr de muncă, iar hârtia o anunţa că, în caz că nu se va conforma, întreaga sa familie va fi arestată.

Astfel că familia Frank se va ascunde în spaţiul deja pregătit – sub ameninţarea condamnării lor la moarte -, iar foşti colegi de serviciu ai tatălui le vor furniza alimente şi sprijin pentru întreaga perioadă – nu mai puţin de doi ani – în care se vor afla în ascunzătoare.

La 8 iulie 1942, Anne nota în jurnalul ei: „Margot şi cu mine am început să împachetăm strictul necesar în genţile noastre de şcoală. Primul lucru pe care l-am băgat a fost acest caiet cartonat, apoi bigudiuri, batiste, manuale, pieptene, scrisori vechi; gândindu-mă că urmează să ne ascundem, am pus în geantă cele mai absurde lucruri, dar nu regret, pentru că ţin mai mult la amintiri decât la rochii“.

La 21 august 1942, ea scria din nou: „Ascunzătoarea noastră a devenit abia acum o ascunzătoare în adevăratul sens al cuvântului. Domnul Kugler a considerat că-i mai bine să punem în faţa uşii de la intrare o bibliotecă (fiindcă se fac multe perchiziţii pentru descoperirea bicicletelor ascunse), bineînţeles o bibliotecă turnantă, care se deschide ca o uşă“.

După câteva luni de viaţă în ascunzătoare, tânăra consemna în jurnal: „Hrana noastră este mizerabilă. Mic dejun cu pâine uscată şi surogat de cafea. Masa de seară, de paisprezece zile: spanac cu salată. Cartofi de douăzeci de centimetri lungime, cu gust dulceag şi putred. Cine vrea să slăbească să vină să stea în Anexă! Cei de sus se văicăresc de mama focului, noi n-o luăm aşa în tragic“.

În fine, mai remarcăm un pasaj consemnat în jurnal la 1 august 1944: „Mi-e teamă că toţi cei care mă cunosc aşa cum sunt vor descoperi mereu că am o altă latură, mai frumoasă şi mai bună. Mi-e teamă că vor râde de mine, crezându-mă ridicolă, sentimentală, şi nu mă vor lua în serios“. Este ultima înregistrare din jurnal.

După doar trei zile de la această notiţă, la 4 august 1944, cel mai probabil după ce au fost trădaţi de cineva apropiat, naziștii au descins în ascunzătoarea familiei Frank – în care îşi găsiseră refugiu şi alte câteva persoane –  , cei ascunși au fost duși la sediul Gestapo-ului, unde au fost ținuți peste noapte, iar a doua zi au fost transferați în închisoarea Huis van Bewaring, iar după alte două zile în lagărul de tranzit Westerbork.

În dezordinea creată în momentul reţinerii celor aflaţi în ascunzătoare, jurnalul Annei Frank va fi închis într-o noptieră a casei de către Miep Gies, pe numele ei adevărat Hermine Santruschitz, una din persoanele care i-a sprijinit pe cei aflaţi în ascunzătoare.

La 2 septembrie 1944, familiile Frank și van Pelt au fost anunțate că vor fi trimise în lagărul de la Auschwitz, iar o zi mai târziu pleca spre Auschwitz ultimul tren, cu 1019 evrei.

După două zile de drum, femeile și bărbații s-au văzut pentru ultima oară, 549 de pasageri, inclusiv toți cei sub vârsta de 15 ani, au fost trimiși direct în camerele de gazare, însă Anne, care împlinise şi ea această vârstă, a scăpat de o moarte imediată.

Restul de 470 de persoane, 258 de bărbați și 212 de femei, au fost dezbrăcați, dezinfectați, rași și tatuați cu un număr, iar Anne, Margot și Edith Frank au fost trimise la blocul 29 din lagărul de femei Birkenau, unde au stat până pe 28 octombrie 1944, când au fost transferate în lagărul de concentrare Bergen-Belsen.

În martie 1945, în acel lagăr izbucnea o epidemie de tifos, care a dus la moartea a 17.000 de prizonieri, printre victime aflându-se Anne și Margot.

Pe 15 aprilie 1945, trupele britanice au eliberat lagărul de concentrare.

Singurul supravieţuitor al familiei şi al celor care se aflaseră în ascunzătoarea familiei a fost Otto Frank, el fiind eliberat de către trupele sovietice, la 27 ianuarie 1945, din lagărul de la Birkenau. El a locuit până în anul 1953 la Amsterdam, apoi s-a mutat la Basel, în Elveția, unde locuia sora sa.

Jurnalul salvat de Miep Gies, a ajuns în posesia tatălui Annei, Otto Frank, imediat după încheierea războiului.

În anul 1947, jurnalul era publicat pentru prima dată sub titlul „Het Achterhuis. Dagboekbrieven van 14 Juni 1942 – 1 Augustus 1944” („Anexa secretă. Note de jurnal din 14 iunie 1942 – 1 august 1944”), la editura Contact din Amsterdam.

Jurnalul avea să se bucure de o atenție sporită din partea publicului și a criticilor literari odată cu publicarea, în anul 1952, a traducerii sale în limba engleză „Anne Frank: The Diary of a Young Girl”, la editurile Vallentine, Mitchell & Co. (Marea Britanie) și Doubleday & Company (SUA).

În timp, Jurnalul Annei Frank avea să fie publicat în peste 70 de limbi străine, în întreaga lume, devenind extrem de apreciat de public. Se estimează că, până în prezent, s-au vâdut, în întreaga lume, în peste 30 de milioane de exemplare.

Această popularitate a inspirat piesa „Jurnalul Annei Frank”, scrisă în anul 1955, de soții Frances Goodrich și Albert Hackett, care au adaptat-o apoi pentru filmul omonim realizat în anul 1959.

(Photo by NIGEL TREBLIN / AFP)

Otto Frank s-a recăsătorit cu Elfriede Markovits, care își pierduse la rândul său soțul și fiul la Auschwitz, apoi, până la finalul vieţii, la 19 august 1980, şi-a dedicat întreaga activitate publicării şi republicării jurnalului Annei.

Cu toate că au existat dispute în privinţa drepturilor de autor, după publicarea online a versiunii originale în limba olandeză, Fondul Anne Frank – fundația elvețiană care deține drepturile de autor – a anunțat că drepturile de autor sunt încă în vigoare deoarece Otto Frank ar fi coautorul legal al jurnalului ca urmare a combinării însemnărilor din ambele versiuni ale jurnalului (care erau incomplete și parțial suprapuse) și transformarea acestora într-un „fel de colaj”.

În fine, în anul 2009, UNESCO a inclus manuscrisele Jurnalului Annei Frank în Registrul Memoria Lumii al documentelor cu o valoare universală excepțională.