Preşedintele Macron şi-a asumat eşecul în gestionarea crizei sociale din ţară

Președintele Franței și-a asumat ieri eșecul în gestionarea crizei sociale și a spus că lipsa de comunicare cu mișcarea Vestelor Galbene a fost o eroare fundamentală pe care nu are de gând să o repete. De altfel, premierul Edouard Phillippe va cere astăzi votul Adunării Naționale pentru un plan legislativ pe doi ani și jumătate care să răspundă nemulțumirilor populare. Daniela Coman transmite acum de la Paris.

Reporter: Între temele mari s-ar afla în primul rând protejarea mediului şi ecologia, un nou pariu asumat de preşedintele Macron, precum şi câteva reforme importante în domeniul social, precum un nou regim pentru asigurările de șomaj, o regândire a sistemului de pensii și planul general de luptă împotriva sărăciei.

Mai mult, guvernul s-a angajat să prezinte în luna iulie reforma constituțională prin care propune reducerea numărului de parlamentari, modificarea sistemului electoral, introducerea referendumului în anumite situații, întărirea rolului Consiliului Superior al Magistraturii și alte aspecte legate de justiție, însă mult mai important decât toate aceste proiecte mari se dorește a fi mesajul transmis populației; după clasarea pe locul doi la europene în urma extremei drepte, premierul Edouard Phillippe a afirmat că a înțeles mesajul transmis de electorat și că va fi schimbată de urgență metoda de guvernare. Se așteaptă ca acest discurs să tragă linie după cele aproape șapte luni de proteste ale vestelor galbene./apuscasu/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 iunie