În Australia au fost găsite fosile ale unor animale din Cambrian

Fosile ale unei specii marine necunoscute până în prezent, din clasa Trilobita, au fost descoperite pe Insula Cangurului, din sudul Australiei. Cercetătorii au afirmat că descoperirea oferă o perspectivă suplimentară asupra exploziei din Cambrian, o erupţie de forme complexe de viaţă, observată prin fosile, şi care a început cu aproximativ 500 de milioane de ani în urmă. Fosilele descoperite aparţin unor animale marine care sunt înrudite cu crustaceele de astăzi. Ele aveau schelete dure, calcifiate, asemănătoare armurilor, deasupra corpului. Cercetătorii de pe Insula Cangurului au descoperit cel mai mare trilobit găsit vreodată în Australia. Acesta avea picioare uriaşe, cu spini, care erau folosiţi pentru a zdrobi şi sfâşia hrana. Se crede că dimensiunile neobişnuite, de aproximativ 30 de centimetri, şi puterea acestuia, se datorează evoluţionare între prădători şi pradă, din perioada Cambriană./aionita

BBC SERVICIUL MONDIAL – 14 iunie