Conferinţa „Familia şi prevenţia socio-culturală”, organizat de ARPC la Biblioteca Academiei Române

La Amfiteatrul Bibliotecii Academiei Române a avut loc astăzi seminarul organizat de Asociaţia Română pentru Prevenţia Cancerului (ARPC), cu tema „Familia şi prevenţia socio-culturală”. Organizatorul conferinţei, dr. Bogdan Catrangiu, medic primar ginecolog oncolog la Institutul Oncologic „Alexandru Trestioreanu” din Bucureşti şi preşedinte al ARPC, a propus o abordare exhaustivă a problemei pe care o reprezintă prevenţia cancerului în România, pornind de la ideea că educaţia în acest sens începe în familie.

Sub moto-ul „Familia, celula de bază a societăţii”, discuţiile s-au axat pe necesitatea implementării unui proiect socio-cultural, cu participarea sectorului religios, educaţional şi medical şi cu sprijinul autorităţilor locale şi centrale competente, care să pună în centrul atenţiei pacientul ca om. În prevenţie, „trebuie să ne raportăm direct la familie”, a spus dr. Catrangiu, adăugând că este necesară o restabilire a „legăturii între om şi Biserică, între om şi familia lui, pentru ca acesta să nu mai fie lăsat la voia întâmplării”, predispus îmbolnăvirii. „Familia îşi educă urmaşii pentru a duce mai departe valorile primite de la părinţi”, iar „credinţa se învaţă în primii şapte ani de viaţă”, însă părinţii sunt ajutaţi de educatori, de liderii religioşi – este opinia preşedintelui ARPC.

Institutul Oncologic a fost, de-a lungul celor 70 de ani de existenţă, „un centru metodologic, care, prin cercetare şi colaborare cu medicii din teritoriu, a încercat să ţină deschise nişte canale de comunicare care să vină în ajutorul medicilor specialişti care voiau să-şi dezvolte cunoştinţele în acest domeniu, dar şi pentru a ajuta pacientul,” a subliniat dr. Bogdan Catrangiu. El a pledat ca autorităţile locale să se implice mai mult şi să colaboreze cu medicii, pentru ca pacienţii în general şi cei onclogici, în special, să ajungă la timp acolo unde trebuie, pentru a primi tratamentul adecvat. Institutul Oncologic dezvoltă, începând de anul trecut şi până în 2020, un proiect la nivel naţional, care îşi doreşte să îmbunătăţească nivelul de competenţă al resurselor umane din domeniul oncologic. Dr. Bogdan Catrangiu consideră că această „competenţă oncologică nu ar trebui să fie doar apanajul medicilor”, ci trebuie ca „oameni buni şi cinstiţi să înţeleagă că aceasta este o problemă socială, care poate afecta pacientul, dar afectează şi familia acestuia, iar administraţia publică locală, respectiv primărie, (…) trebuie să îşi propună să colaboreze cu medicii, pentru a crea o Comisie de Oncologie”.

ARPC îşi propune să inoveze prin crearea unui Departament de Prevenţie Socio-culturală. Dr. Catrangiu a mărturisit că a existat o precauţie de a numi acest departament „de prevenţie medicală”, invocând programele „total ineficiente” ale Ministerului Sănătăţii, la nivel naţional, din punctul de vedere al prevenţiei medicale, pentru că „oamenii nu sunt capacitaţi să facă ceva împreună”. Departamentul de Prevenţie socio-culturală îşi propune „să adune în jurul lui atât oameni care au experienţă cu boala oncologică, cât şi cei care nu au, dar gândesc că li s-ar putea întâmpla şi lor.”

În cadrul conferinţei a susţinut un discurs şi imamul Moscheii Regale din Constanţa, care a întărit din punct de vedere religios ideile enunţate anterior de dr. Catrangiu. Imamul a punctat că, în societate, familia este foarte importantă, „una din bogăţiile Raiului”. De aici porneşte educaţia, care este „cel mai bun cadou pe care un părinte îl poate da copilului său. Religia pune accent pe sănătate, pe cultură, pe viaţă socială.”

Din partea Bisericii Ortodoxe, protosinghelul Luca Bâlteanu a pledat pentru transpunerea într-un text juridic a unui proiect privind înfiinţarea Departamentului de Prevenţie socio-culturală, un proiect care să ajungă pe masa autorităţilor competente şi care să se regăsească, în final, într-un program politic.

Doamna avocat Maria Bejenaru din Iaşi a susţinut un discurs argumentat pentru apărarea familiei tradiţionale, subliniind că, în opinia sa, căsătoria reprezintă fundamentul ordinii sociale umane.

În încheiere, redăm comunicatul remis la finalul conferinţei organizate de ARPC la Biblioteca Academiei Române.

„Tema dezbaterii s-a axat pe familia tradiţională în cadrul comunităţilor creştine, evreieşti şi musulmane. S-a iterat rolul primordial educativ al familiei, precum şi competenţa fără echivoc de susţinere a pacientului cu sau fără suferinţă oncologică. S-a susţinut iniţierea şi crearea unei platforme de dezbatere pentru legiferarea şi adoptarea în regim de urgenţă a Cadrului organizatoric necesar înfiinţării Departamentului de Asistenţă Socio-Culturală la nivelul oricărei primării. Departamentul este necesar reconstrucţiei voluntariatului în cadrul comunităţii: 1) personal medical: medici, asistenţi medicali, moaşe; 2) profesori, învăţăori, educatori, psihologi; 3) preot, rabin, imam. S-a stabilit promovarea şi dezvoltarea la nivel naţional a conceptului de Deoartament de Asistenţă socio-culturală, departament inovativ, necesar în cadrul societăţii civile plătitoare de taxe şi impozite, de a aplica şi corecta la nivelul Administraţiei Publice Locale toate bunele practici familiale necesare educaţiei, prevenţiei medicale şi socio-culturale, dar şi vindecării Societăţii civile de nepăsare, aroganţă retrogradă şi absenteism funcţional.”/mbrotacel