Patronii hotelurilor şi restaurantelor de pe litoral ameninţă că nu vor mai plăti taxele locale, dacă până luni primăriile nu vor strânge toţi câinii vagabonzi din staţiuni. Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, afirmă că hotelierii de pe litoral plătesc, anual, la stat, pe unitate zeci de mii de euro şi nu primesc nimic în schimb. Potrivit acestuia, în acest început de sezon umblă liberi pe litoral mai mult de 5.000 de câini vagabonzi, iar numărul lor creşte de la an la an. Patronatele din turism ameninţă cu măsuri similare, dacă autorităţile locale nu vor rezolva şi alte probleme elementare, cum ar fi iluminatul public sau curăţenia. Recent, patronii din turism au ameninţat că nu vor mai plăti taxe dacă lucrările la autostradă se mai desfăşoară în plin sezon, îngreunând accesul turiştilor către mare. Ministrul Răzvan Cuc s-a ţinut de promisiune şi a deschis Autostrada A2 pe ambele sensuri, iar turiştii au putut circula fără probleme către mare./denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 iunie)