Cod galben şi portocaliu de furtuni şi grindină în ţară

Codul galben şi portocaliu de furtuni şi grindină emis de meteorologi expiră peste trei ore, dar începând din această noapte vor fi în vigoare noi avertizări de vreme rea. Detalii ne oferă meteorologul de serviciu, Viorica Dima:
Viorica Dima: Începând de la ora 3:00 și pe tot parcursul zilei de duminică până luni, la ora 15:00, intră în vigoare un alt cod galben care vizează practic toate județele țării cu averse torențiale, cantități de apă de 20 – 25 litri pe metru pătrat și pe arii mai restrânse, chiar 40-50 litri pe metru pătrat. Un alt cod portocaliu va intra în vigoare duminică la ora 15:00 și va fi valabil până luni la aceeași oră pentru Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei și grupele vestice ale Carpaților Meridionali. Vor fi averse torențiale, vijelii puternice, căderi de grindină și frecvente descărcări electrice. Izolat se pot atinge chiar 60-70 litri pe metru pătra, cel mai probabil în regiunea Olteniei. Treptat instabilitatea atmosferică va mai diminua, miercuri şi joi deja vorbim despre temperaturi de prag de caniculă, 35 de grade într-o prima etapă, în Câmpia de Vest a țării, apoi în toate zonele de câmpie, deci și cele din sudul și cele din estul teritoriului, acolo vor fi valori de temperatură de 35 de grade la umbră./pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 iunie)