Acces gratuit tuturor vizitatorilor care vin îmbrăcaţi în ie, la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului le oferă astăzi acces gratuit tuturor vizitatorilor care vin îmbrăcaţi în ie. Evenimentul are loc cu ocazia Zilei Universale a Iei, care va fi sărbătorită mâine, de Sânziene. După Sfânta Litrghie oficiată în mica biserică de lemn transferată dintr-un sat tradiţional din Sălăj, vizitatorii vor putea lua parte, între orele 12:00 şi 13:00, la Hora de Sânziene, alături de un grup folcloric sibian. De asemenea, la Târgul de Ţară din muzeu, vizitatorii pot găsi ii şi obiecte tradiţionale şi pot participa la ateliere interactive pentru copii. Între acestea se va afla şi un atelier în care doritorii pot afla de la specialişti cum trebuie îngrijită o ie, transmite corespondentul RRA, Carmen Vulcan./aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 iunie