Două coduri noi de vreme instabilă, emise de meteorologi

Meteorologii au emis în această dimineaţă două noi coduri de vreme instabilă. Un cod galben intră în vigoare chiar la această oră şi va dura până la ora 23:00. Anunţă instabilitate atmosferică în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, estul Olteniei şi în zonele montane. Un cod portocaliu va intra în vigoare la ora 13:00 şi va dura până la ora 23:00. Acesta anunţă vânt, vijelii şi cantităţi de apă însemnate, în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi. Meteorologii au emis şi o prognoză specială pentru Capitală. Aici, astăzi, vreme va rămâne călduroasă, cu disconfort termic ridicat. Instabilitatea atmosferică ar putea creşte în partea a doua a zilei. Şi mâine şi joi vremea va fi călduroasă, chiar caniculară, iar indicele de temperatură-umezeală va depăşi pragul critic./ilixandru/fcostea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 iunie)