Populaţia şcolară din sistemul naţional de educaţie a scăzut cu peste 31.000 de elevi şi studenţi, în anul şcolar încheiat

Populaţia şcolară din sistemul naţional de educaţie a scăzut cu peste 31.000 de elevi şi studenţi, în anul şcolar care tocmai s-a încheiat, comparativ cu precedentul. În schimb, numărul absolvenţilor a crescut sensibil, depăşind cu puţin cifra de 500.000, potrivit datelor publicate, astăzi, de Institutul Naţional de Statistică. Aproape jumătate din populaţia şcolară s-a regăsit în învăţământul primar şi gimnazial, iar aproximativ o treime în învăţământul liceal, şi cel ante-preşcolar şi preşcolar. În învăţământul profesional s-au înscris cei mai puţini elevi, acesta fiind şi domeniul educaţional cel mai puţin reprezentat în totalul populaţiei şcolare. Scăderi semnificative ale numărului de elevi s-au înregistrat şi în învăţământul primar şi gimnazial, precum şi în cel liceal. Şi în învăţământul superior de stat s-au înscris mai puţini absolvenţi decât anul trecut, cele mai atractive specializări fiind cele de afaceri, administraţie şi drept. /ilixandru/fcostea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 iunie)