Preşedintele Iohannis merge astăzi la Bruxelles la summitul convocat special pentru numirile în funcţiile de putere ale Uniunii. Potrivit corespondentului Radio România, Amalia Bojescu, liderii europeni sunt optimişti că vor ajunge la un acord, pentru ca Parlamentul să-şi poată alege marţi preşedintele, la începutul primei sesiuni din noua legislatură. Este unul din posturile negociate, împreună cu cele din fruntea Consiliului European, al politicii externe şi al Băncii Europene. Cea mai disputată este însă şefia Comisiei, deţinute în prezent de Jean-Claude Juncker. Oficial sunt în cursă cei care au condus listele de partid pentru alegerile legislative, dar presa germană susţine că după negocierile prilejuite de summitul G20 din Japonia, cancelarul Angela Merkel ar fi renunţat să-l mai susţină pe candidatul popularilor, Manfred Weber, contestat de Franţa şi de ţările central-europene./pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 iunie)