Program de internship pentru tineri

Şi în această vară guvernul organizează programul de internship prin care tinerii vor avea posibilitatea de a se familiariza cu modul de lucru în executiv, în ministere și în administrația publică; în următoarele două luni tinerii acceptați în program care nu au vârsta mai mare de 25 de ani pot participa la activitățile din instituțiile guvernamentale, la întâlniri de lucru cu miniștrii, secretari de stat, specialiști în diferite domenii, precum și la ateliere.

Potrivit site-ului Guvernului, la ediția care va fi lansată astăzi s-au înscris 200 de studenți sau absolvenții unor facultăți în țară sau din străinătate. Tinerii vor beneficia de o indemnizație lunară de 2080 RON brut, iar la finalul perioadei de internship vor primi un certificat din partea Secretariatului General al Guvernului./apuscasu/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 iulie