Profesorului universitar emerit dr. ing. Ioan David de la Politehnica timișoreană i s-a acordat titlului de Membru de Onoare, în secția Construcții și urbanism a Academiei de Științe Tehnice din România. Ceremonia de acordare a însemnelor a avut loc vineri, 19 iulie, la ora 11.00, la sediul AGIR, Calea Victoriei nr. 118, Bucuresti.
Profesorul Ioan DAVID s-a născut la 8 septembrie 1940 în localitatea Culpiu, județul Mureș. A absolvit, în 1963, cursurile universitare ale Facultății de Construcții, specializarea Construcții și Instalații hidrotehnice, la Institutul Politehnic “Traian Vuia” din Timișoara, și, în 1972, ale Facultății de Matematică, la Universitatea de Vest din Timișoara.
Doctor în Științe inginerești, din 1974, la Institutul Politehnic din Timișoara, își susține teza de abilitare la Technische Universität Darmstadt, în Germania, în 1977, devenind, în anul 1990, profesor universitar, fiind reconfirmat conducător de doctorat. Din anul 2010 este Profesor Consultant și conducător de doctorat în cadrul Școlii Doctorale din Universitatea Politehnică din Timișoara (UPT), având conduse, finalizate și validate 25 de teze de doctorat din domeniul Inginerie Civilă.
Pe parcursul carierei didactice, profesorul David a desfășurat o activitate remarcabilă, susținând un număr semnificativ de discipline: Hidraulică, Hidraulică și Amenajări Hidrotehnice, Hidraulică subterană, Modelarea matematică în hidrotehnică, deținând importante funcții de conducere: Decan al Facultății de Hidrotehnică (1990-1994), Secretar științific al Senatului Universității (1989-1991), Redactor-șef al Buletinului Științific al UPT, Transactions of Hidrotehnics. Activitatea științifică este susținută de cele peste 200 de lucrări științifice publicate în reviste de specialitate, prezentate la conferințe naționale și internaționale, 16 volume, cărți și lucrări de sinteză, cursuri universitare, culegeri de probleme și îndrumătoare de laborator, (e.g.: Grundwasserhydraulik, Ed. Vieweg-Springer, 1998, Germania; Mathematisch numerische Modellierung technischer Systeme, Ed. Couvillier-Göttingen, 2005, Germania; Basics for Hydraulic Modelling of Flood Runoff Using Advanced Hydroinformatic Tools, IGI Global, 2015, USA); 3 brevete de invenție și peste 60 de studii și proiecte de cercetare-dezvoltare în domeniul proiectării, modelării (hidraulice/analogice și matematice) și realizării unor amenajări hidrotehnice de referință din țară și străinătate cum ar fi: amenajări hidrotehnice pe râurile Argeș, Siret și Dunăre (Turnu Măgurele-Nicopole, Porțile de Fier I și II, Canalul Dunăre – Marea Neagră), sisteme noi de infiltrare artificială în acvifere ecologice, devenite sisteme standard în Hessen, Germania etc.
Ioan David este, în prezent, profesor universitar emerit al Universității Politehnica din Timișoara; din 1999, Profesor Onorific al Universității Tehnice din Darmstadt, Germania, iar, din 2006, profesor invitat la Technische Hochschule Mittelhessen, Germania, referent științific pentru revista Advances in Water Resources – Elsevier Journals (ISI) și pentru Editura Digital Data Cluj, membru în diverse asociații profesionale din țară și străinătate: membru al “American Romanian Academy of Arts and Sciences”; membru al Corporației externe a Academiei de Științe Ungare (2005). Distincții: Premiul MEI pentru cercetare (1972); Titlul de Excelență al Fundației Politehnica Timișoara (2010).
– Domnule profesor emerit Ioan David, de ce aţi ales hidrotehnica?
– Am dat admitere la profilul Construcţii şi am ales hidrotehnica în anul doi, la despărţirea pe specializări, pentru că am considerat că este o meserie mai complexă decât construcţiile pure, pentru că vehiculează apa prin structurile sale, poate cel mai complex proces de mişcare, aş putea spune chiar din lume. Şi Einstein spunea că este mai uşor să studiezi mişcările care au loc în Univers decât mişcarea apei, pentru că este extreme de complexă, fiind un mediu fluid, continuu. Gazul şi apa aparţin fluidelor, deci medii continue, a căror microstructură se manifestă, la nivel de macrostructură, ca un mediu continuu şi extrem de complex, în fiecare secundă sau fracţiune de secundă are o altă poziţie, particulele nici nu se pot urmări separat, ci ca un mediu, se asociază câmpuri de viteze, fenomene complexe, turbulenţă în contact cu sistemele de construcţii, deci cu poduri, cu baraje, cu conducte.
– Credeți că România este pregătită pentru a face faţă provocărilor datorate schimbării climei?
– Din păcate, indiferent cum s-ar poziţiona aceste lucrări, nu există o siguranţă deplină că nu vor mai veni inundaţii. Dacă vă uitaţi la ţări dezvoltate, în Germania, de exemplu, la o perioadă de 4-5 ani apar inundaţii, fie pe Elba, fie pe Rin, deşi amenajările au fost făcute cu zeci de ani în urmă, chiar în perioada interbelică. Deci, a trăi cu apa, a beneficia de tot ceea ce ne dă apa şi, în acelaşi timp, a ne apăra împotriva apei este o artă a inginerului hidrotehnician, a stadiului de dezvoltare şi a concepţiilor în domeniul hidrotehnic, în general. De exemplu, în anii ’50-’60, era concepţia de a drena şi a regulariza cursurile de apă, deci de a îndruma forţat apa prin îndiguire, prin luarea unor măsuri având un impact brutal în natură, nu numai la noi, ci peste tot, în toată Europa. În urma experienţelor din toate ţările europene cu industrie dezvoltată s-a observat că această concepţie nu mai corespunde realităţii şi presupunerilor care au condus la această concepţie, astfel încât s-a început masiv renaturarea.
S-a intrat într-o nouă etapă, în ultimul deceniu, şi se procedează la renaturarea lucrărilor existente, pe baza principiului impactului minim, iar pentru noile amenajări acest lucru se are în vedere. Folosinţele care se bazează pe apă presupun întotdeauna o intervenţie asupra naturii, dar această intervenţie trebuie să respecte principiul impactului minim şi al dezvoltării durabile. Pe baza acestui principiu, şi la noi în ţară va trebui să pornească o dezvoltare, o modernizare, o schimbare treptată a lucrărilor hidrotehnice, care să corespundă acestor noi necesităţi.
– Domnule profesor, sunteţi autor a numeroase cărţi, tratate şi studii, aţi participat la numeroase proiecte practice şi lucrări în teren, ca expert, consultant sau proiectant. De care dintre aceste proiecte vă simţiţi cel mai legat?
– După cum am menţionat, în anii ’80 au fost câteva lucrări interesante. De exemplu, Stânca Costeşti, o amenajare hidrotehnică interesantă din Moldova, care a fost modelată la noi în laborator pentru stabilirea capacităţii de descărcare a barajului, deci a deversoarelor prevăzute pentru evacuarea controlată a apelor. Aceste lucrări mi-au rămas cumva întipărite, pentru că o porţiune din râu şi un nod hidrotehnic au fost modelate în laborator, ai văzut cum trece apa, desigur la o scară redusă, 1:20, 1:30, 1:40, faţă de natură. De aceste lucrări sunt poate cel mai legat. O altă categorie de lucrări de care sunt legat este din domeniul hidraulicii subterane, unde am cele mai interesante şi mai importante contribuţii, atât teoretice, cât şi practice. Spre exemplu, prin modelare analogică am studiat infiltraţiile la ecluzele Agigea şi Cernavodă, pe canalul Dunăre-Marea Neagră. Pe urmă, am avut o serie de captări de apă subterană, pentru apă potabilă, iar recent unele proiecte practice în colaborare internatională cu olandezii, şi anume ce se întâmplă cu poluanţii de la depozitele de deşeuri neconforme, cum a fost şi cazul aici, la Parţa (Timiş), dar în toată ţara există aceste tipuri de depozite neconforme, adică executate pe vremuri, fără nicio măsură de protecție a mediului înconjurător. A fost un proiect-pilot, ale cărui rezultate vor fi aplicate şi la alte situaţii similare din ţară. Ce se întâmplă, de fapt? Poluantul se infiltrează în mediul subteran, în acvifer, iar acolo, prin pânza freatică, este transportat în aval. Cât şi cum evoluează în spaţiu şi timp acest front poluant, cât de periculos este – acesta e obiectul studiului concret de care v-am vorbit, de la Parţa şi Jimbolia, în judeţul Timiş.
– Ce ar mai trebui făcut în domeniul hidrotehnicii în România?
– Realizarea infrastructurii de alimentări cu apă şi canalizare, pentru a aduce toate localităţile la standarde europene, să aibă apă şi canalizare, cu staţii de epurare corespunzătoare. Fără discuţie, aceasta este o prioritate, Europa ne obligă să facem acest lucru. După aceea, încet-încet va trebui să reanalizăm sistemele de îndiguiri existente în România, de-a lungul Dunării şi a râurilor interioare, pentru a realiza o apărare mai bună împotriva inundaţiilor, cu o siguranţă crescută, cu reţineri, cu sisteme de avertizare corespunzătoare. Trebuie să ne cuplăm la Europa, la conceptele europene.
A consemnat Mihaela Bîlbîie
