INFORMAȚIE DE PRESĂ

Ca urmare a declarațiilor referitoare la o potențială amplasare a Muzeului Național al Evreilor și al Holocaustului din România pe terenul aferent Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, instituția noastră a contactat Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. Aceasta, prin Centrul său de Cercetare, Expertiză și Cosultanță, a luat parte la elaborarea planului urbanistic zonal și a planului de reglementări al zonei protejate în care se află muzeul nostru. Considerând această instituție ca fiind cea mai competentă pentru a emite o interpretare a acestor reglementări, am cerut acestora un punct de vedere asupra potențialului de dezvoltare al acestei zone.

Răspunsul acestora a fost unul fără echivoc și în perfectă concordanță cu opinia experților în muzeografie și al lumii academice din România.