„Puneți-i și lui un vot acolo!” – Alegerile parlamentare din 1946 (XXI)

de Silvia Iliescu

Citând un raport al Secţiei Propagandă PCR din 5 octombrie 1946, scriitorul disident Victor Frunză descria felul în care şi-au pregătit comuniştii activiştii Blocului Partidelor Democrate pentru alegeri. Aproximativ 200 000 de electori au fost instruiţi în şcoli speciale să introducă voturi false în urne, să schimbe urne întregi cu altele pregătite dinainte, să răspândească peste 4 milioane de broşuri, peste 6 milioane de afişe, aproape 3 milioane de diagrame colorate care se lipeau oriunde. Au existat 400 de echipe artistice, 253 de fanfare, 45 orchestre şi 160 de echipe de dans care au <înveselit> alegătorii. Toate acestea, într-o perioadă de criză a ţării care abia ieşise din război şi care susţinea armata sovietică ocupantă.

La 19 noiembrie s-au adăugat alte şi alte abuzuri şi escrocherii în toată ţara. La fel şi în Maramureş, o regiune puternic anticomunistă, zona de origine unora dintre fruntaşii Partidului Naţional Ţărănesc, foarte iubit în această zonă. Ieudenii au fost duşi într-un cătun să voteze, nu la ei în comună; delegaţii ţărănişti nu au fost lăsaţi să verifice urnele; ţăranii bătrâni „au fost ajutaţi” să pună ştampila acolo unde trebuia; urnele nu au fost deschise la locul de votare, ci duse la Sighet. Iată câteva mărturii:

 

sursa: ro.historylapse.org

 

Grigore Balea din Ieud, absolvent al Academiei Teologice din Oradea (1945):

În 1946, în noiembrie cînd au avut loc alegerile, unde vă aflaţi?

 

Eram în Sighet la domiciliul meu… Trebuia să mergem fiecare la domiciliul lui şi am mers la Ieud. Şi pe ieudeni i-au dus tocmai la Bocicoiel, la cel mai îndepărtat colţ din plasa Izei, tocmai pentru a avea cât mai puţini participanţi la alegeri. Însă toţi ieudenii au mers încolonaţi, pe jos, aşa, până la Bocicoiel, unde erau toate gata.

Acolo era un pluton de soldaţi şi între ei era acest [primar al Ieudului, Dumitru Pop] Roibu şi părintele [Ioan] Dunca şi preoţii, acolo. Toţi, care cu dreptul de vot, să votăm… Fiecare partid – acuma ştiu, atunci n-am ştiut – fiecare partid trebuie să aibă reprezentanţi acolo. Atâta ştiu, că pe delegaţii Partidului Naţional Ţărănesc nu i-a lăsat. Şi era comandant un căpitan. Atunci, ei [delegaţii] au vrut să ia cu asalt cabinele şi să cerceteze toate acele lăzi în care se puneau voturile. Atunci soldaţii s-au pus cu armele şi… atunci doi soldaţi au strigat: <Oameni buni, nu  ne faceţi să vă omorâm! Noi, dacă nu apărăm secţia de votare, noi vom fi pedepsiţi! Iar noi suntem obligaţi să tragem!>  Atunci a sărit părintele Dunca şi a spus: <Oameni buni, nu forţăm armata! Sperăm că n-or avea curajul să falsifice!> Şi a urmat… Sigur că au fost foarte-foarte nedumeriţi că, într-adevăr, voturile au fost chiar invers…”

[Interviu de Virginia Călin, 1997]

 

Dumitru Pop Roibu, primar al comunei Ieud şi Ştefan Balea, ţăran, membru al PNŢ Ieud:

 

Aţi spus că ieudenii erau toţi sau aproape toţi membrii ai PNŢ. Cum s-a întâmplat de-au câştigat alegerile, totuşi, comuniştii?

Dumitru Pop: Pe noi, în bătaie de joc… În loc să facă secţie de votare aici sau în comuna vecină, ne-o trimis în a treia comună, într-un sătuţ, într-o vale, părăsit. Acolo ne-o trimis. Şi-o zis popa la biserică să nu lipsim nici unul, să ne ducem  toţi! Ne-am dus pe jos, în valea-ceea.

Acolo o fost aranjaţi, ca un sat asediat. Armată multă, secţia de votare… Era un podeţ acolo, trebuia să treci peste el, secţia de votare era dincolo de podeţ. O vrut să ne oprească la podeţ şi să mergem doar câte unul să votăm. N-o putut. Or tras soldaţii să ne oprească, [oamenii] or dat năvală peste ei şi i-o înlăturat pe soldaţi şi-apoi ne-or lăsat în pace. Un maior era şeful secţiei de votare.

Şi-o început votarea. Eu am fost asistent în comisia de validare. Atunci s-o schimbat sămnele, că la ţărănişti era <Roata>. Au schimbat semnul cu <Ochiul>. Şi amu nu ştiau, mai ales bătrânii ăştia. Şi-apoi da buletinul de vot să voteze şi întreba: <Unde-i Ochiul?> Arătau nişte asistenţi [unde să voteze]… Tăte voturile o fost ţărăniste! Când o fost la urmă… Popa o fost asistent şi o ieşit când o văzut ce fac ăia, zice: <Asta nu-i votare!> Eu am rămas acolo, zic: <Ce-i bătaia asta de joc?> [Preşedintele comisiei] o strigat nişte soldaţi şi o luat urna şi-o pus-o în maşină şi s-o dus, n-a desfăcut urna acolo, ca să numărăm. Şi-o bătut joc de noi.

La un timp, m-am întâlnit în Sighet, într-un restaurant, cu maiorul Creţu, îl chema. Zice: <Hai până aici!> <Nu vin, că m-am supărat pă dumneata, zic, atunci, la votare>. <Hai, hai să povestim…> M-am dus la masă. <Ţi-ai bătut joc de un sat de oameni, ne-aţi purtat pe-acolo!…> Zice: <Ordinele-s ordine! Am executat ce mi s-a spus. Oricum aţi fi votat şi oriunde aţi fi votat tot aşa ieşea cum vor ei>, zice, <nu cum vrem noi!> Ne-o spus franc!..

Manastirea ‘Sf. Trei Ierarhi’ din Ieud

Ştefan Balea: La votare-n sat s-ar fi opus oamenii…

Dumitru Pop: Şi ce ieşea?

Ştefan Balea: Nu ieşea nimic, dar, se opuneau.

Dumitru Pop: N-o avut [comuniştii] nici 10%! Dar o făcut tocmai invers… Pe ţară a fost. […] Dar nu ne trebuie comunişti!”

[Interviu de M. Conovici şi V. Călin, 1993]

Nicolae Hotea, ţăran din Hărniceşti:

 

Alegerile le-a câştigat Partidul Ţărănesc al lui Iuliu Maniu cu peste 80%. Alegerile s-au făcut la Ocna Şugatag. Acolo au mers toate satele din vecini. Şi toţi au votat cu Partidul Ţărănesc şi cu Ilie Lazăr, Ilie Lazăr a fost deputatul Maramureşului. Taică-meu a avut un prieten din Ocna Şugatag, a fost maghiar. Şi a fost delegat în secţia de votare. Şi a venit a doua zi pe la noi prin comună şi l-a întrebat taică-meu: <Mă, Ioşca, ce-ai făcut acolo că n-au câştigat ţărăniştii, au câştigat comuniştii?> <Apăi>, zice <nu ştii ce-a fost acolo! Toată noaptea au votat Ochi, Ochi. Şi dimineaţa a ieşit Soare!> Deci, dimineaţa au furat toate voturile şi i-au arestat pe delegaţii care au fost din partea ţărăniştilor. Şi-au făcut procesul-verbal că numai <Soarele> a ieşit la votare.”

[Interviu de Mariana Conovici, 1997]

 

Gavril Mihalca, preot în Săliştea de Sus:

 

„Toată lumea era naţional-ţărănistă, cu Maniu. Când au fost alegerile, toată lumea vroia să voteze cu Maniu, cu <Ochiul>. […] Când mergeau bieţii oameni, întrebau la secţia de votare: <Unde e Ochiul?> şi ăia de-acolo arătau <Soarele> şi puneau [ştampila] pe <Soare>. […]

Între timp, veniseră cei care conduceau, procurorul Romaniţă. Procurorul Romaniţă se freca pe mâini: <Vai de mine, ce-o să facem?! Toată lumea numai Ochiul vrea şi noi dacă nu reuşim cât de cât, vai de capul nostru!>, ziceau ei. Dar, cum au făcut, cum n-au făcut că ei au reuşit.”

[Interviu de Octavian Silivestru, 1997]