Măsuri radicale dispuse de noul prim-ministru britanic

După ce noul prim-ministru britanic, Boris Johnson a remaniat profund guvernul pe care îl conduce, acum se concentrează doar la Brexit.

Este oarecum simbolic faptul că noul guvern al Regatului Unit s-a întrunit tocmai în ziua cea mai fierbinte a tuturor timpurilor de pe insulă. Noul premier a confirmat faptul că este cunoscut drept un politician nonconformist. Printre altele, a scăpat în faţa colaboratorilor săi o remarcă a reginei Elisabeta a II-a, spusă de aceasta în timpul audienţei, potrivit căreia regina „nici nu înţelege de ce și-ar dori cineva postul de prim-ministru”. După doar câteva ore de la preluarea funcţiei Boris Johnson – potrivit presei britanice – a făcut „măcel” în cabinetul condus de Theresa May. Încă înainte de miezul nopţii a apărut pe contul de Twitter al noului premier şi ultima numire în funcţie. Astfel, pentru a da un caracter multietnic guvernului său, Boris Johnson l-a numit secretar de stat – cu drept de participare la şedinţele guvernului – pe Kwasi Kwarteng la Ministerul Energiei şi Strategiei Industriale. Tot în administraţie va lucra şi fratele premierului, Jo Johnson în calitate de secretar de stat atât la Ministerul Învăţământului, cât şi la Ministerul Comerţului. Un analist nenominalizat dar citat de către televiziunea Sky News a apreciat evenimentele de miercuri seară în următoarea manieră: „comparativ cu aceasta, noaptea cuţitelor lungi a fost Bambi (film de desene animate pentru copii n. r.)”. Conform cotidianului The Times „a avut loc purificarea cea mai brutală din istoria politicii moderne, pentru ca Johnson să poate să-i unească din nou pe oamenii lui, cu care în urmă cu trei ani a obţinut victoria în referendumul pentru Brexit”. Chiar şi printre colaboratorii prim-ministrului a creat un şoc faptul că a fost numit consilier fostul director al mişcării Vote Leave, Dominic Cummingsot. Acesta este cunoscut – şi datorită unui documentar al unei televiziuni – ca o persoană foarte deşteaptă, fiind specialist în comunicare, dar deosebit de arogantă. Când ieri dimineaţa la ora  8,30 guvernul Johnson s-a întrunit pentru prima dată, nu mai puţin de 17 miniştrii nou numiţi s-au aşezat pe scaune. Dintre cei plecaţi 11 au fost demişi, iar ceilalţi şi-au înaintat ei demisia, spunând că nu pot lucra într-un guvern, care este gata să scoată Marea Britanie din Uniunea Europeană fără un acord. Printre demisiile-surpriză a fost şi cea al lui Jeremy Hunt, cel care a fost contracandidatul lui Johnson şi a primit o treime din voturile membrilor Partidului Conservator. Boris Johnson i-a oferit lui Jeremy Hunt portofoliul apărării, însă acesta a refuzat. Surpriză a fost şi demiterea ministrului apărării Penny Mordaut, cea care a petrecut doar 85 de zile în această funcţie, dar avea o imagine foarte bună. Ea de altfel a absolvit academia navală, astfel că din punct de vedere profesional corespundea funcţiei. Majoritatea celor nou veniţi sunt politiceni cunoscuţi ca adepţii „no deal Brexit”. De exemplu, s-a creat funcţia de „responsabil pentru ieşirea fără acord”. Acest post va fi îndeplinit de Michael Gove, unul dintre iniţiatorii Brexit-ului. Această numire a confirmat îngrijorarea unora că Johnson a pornit cu viteza maximă către un Brexit fără acord în 31 octombrie. Două dintre cele trei portofolii foarte importante au fost ocupate de imigranţi din Pakistan, respectiv Uganda. Este vorba de ministrul de finanţe Sajid Javed, un om de afaceri prosper, şi ministrul de interne, Priti Pratel. Noul ministru de externe este Dominic Raab, deputatul care a fost cel mai vehement critic al Theresei May şi adept al Brexit-ului fără acord. Fiul acestuia este avocat şi în calitate de ministru al Brexit-ului e posibil să participe la negocierile cu Uniunea Europeană în cazul în care Bruxelles-ul va fi de acord cu reluarea acestora, dar noul preşedinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a declarat recent că nu se pune problema renegocierii acordului, şi speră că parlamentul britanic va accepta până la urmă înţelegerea semnată cu cabinetul May. A intrat în guvern şi celălat opozant al Theresei May, deputatul Jacob Rees Mogg. Acesta va fi responsabil de relaţia cu legislativul.

În primul său discurs în calitate de prim-ministru susţinut în parlament, Boris Johnson a declarat că împreună cu echipa sa, s-a angajat la o muncă „monumentală”, de a realiza Brexit-ul până la data de  31 octombrie. Acesta a spus că „în calitate de parteneri cu drepturi egale doreşte o relaţie amicală şi constructivă cu Europa”. Premierul consideră o prioritate liniştirea angajaţilor sosiţi din Uniunea Europeană, în ceea ce priveşte respectarea drepturilor lor legale. „Nimeni nu crede mai puternic decât mine că imigraţia este benefică pentru Regatul Unit” – a spus Johnson.

Liderul opoziţiei, laburistul Jeremy Corbyn în luarea sa de cuvânt în parlament şi-a exprimat neîncrederea în sustenabilitatea concepţiei lui Boris Johnson privind Brexit-ul. „În loc de emfază şi agitaţie, ar fi nevoie de seriozitate” – a conchis Corbyn.

Székely Ervin, Rador