Potrivit unui activist umanitar, 55 de trupuri neînsufleţite au fost găsite în largul coastelor libiene

Un activist umanitar a anunţat, sâmbătă, că au fost descoperite până în prezent 55 de trupuri neînsufleţite în largul coastelor libiene, după ce o barcă de lemn cu sute de migranţi la bord s-a scufundat joi. Continuă operaţiunile de căutare a altor migranţi daţi dispăruţi, a declarat telefonic pentru Reuters un membru al Crucii Roşii libiene. Nu se cunoaşte cu exactitate numărul persoanelor aflate la bordul vasului scufundat, despre care se crede că s-au înecat. Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a calificat acest incident drept „cea mai gravă tragedie din Mediterană din acest an”. Abdulmenam Abu Sabay, din cadrul Crucii Roşii, a declarat că ambarcaţiunea scufundată în apropiere de Komas, aflată la aproximativ 120 de km est de Tripoli, avea 350 de oameni la bord, majoritatea provenind din zona subsahariană a Africii. Marina libiană estima, joi, că numărul migranţilor de la bordul acestei ambarcaţiuni era de 250, dintre care, potrivit UNHCR, 150 ar putea să se fi înecat. Joi, personalul Pazei de Coastă libiene şi pescari locali au reuşit să salveze 134 de migranţi. „Nu avem suficiente resurse să ne desfăşurăm operaţiunile. Cetăţenii ne ajută cu maşinile lor personale”, a mai precizat Abu Sabay. „Trupurile neînsufleţite sunt încă în saci într-un hangar şi aşteptăm permisiunea autorităţilor pentru a-i îngropa”, a mai menţionat activistul umanitar. Hangarul aparţine unui departament înfiinţat pentru combaterea imigraţieie ilegale. Libia este un punct de tranzit pentru migranţi şi refugiaţi, mulţi dintre aceştia încercând să ajungă în Europa în ambarcaţiuni nepotrivite pentru navigarea pe mare. /cstoica/denisse

(www.reuters.com – 27 iulie)