Boris Johnson pregăteşte Marea Britanie pentru Brexit fără acord, cu o mediatizare fără precedent

Premierul britanic, Boris Johnson, intenţionează să lanseze cea mai amplă campanie de informare a guvernului de la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial încoace. Scopul este pregătirea populaţiei pentru planul său referitor la ieşirea ţării din Uniunea Europeană. Corespondentul nostru, Dan Vasiliu, transmite.

Reporter: Noul guvern condus de Boris Johnson va cheltui în următoarele trei luni în jur de 100 de milioane de lire sterline pentru promovarea unor mesaje de campanie, potrivit cotidianului Daily Telegraph. În cazul în care cifrele se vor dovedi corecte, aceasta va fi cea mai mare campanie de promovare de la Al Doilea Război Mondial pentru a pregăti Marea Britanie pentru un Brexit fără acord, cu o mediatizare fără precedent, prin panouri publicitare, radio și televiziune.

De altfel, publicația The Guardian a anunțat încă de acum câteva zile că echipa premierului britanic a început să posteze pe Facebook diferite mesaje politice pentru a testa reacția oamenilor. „Voi livra Brexitul până la 31 octombrie pentru a putea investi în sistemul de sănătate, în școli, locuințe și poliție” – este textul care se regăsește pe majoritatea advertorialelor. Premierul scoțian, Nicola Sturgeon, care urmează să se întâlnească în această după-amiază cu Boris Johnson, a postat un mesaj pe Twitter în care afirmă că suma despre care s-a relatat în presă că va fi alocată pentru campanie reprezintă o risipă de bani rușinoasă.

Daily Telegraph mai scrie că premierul le-a cerut miniștrilor săi să accelereze pregătirile pentru un Brexit fără acord, anunțând că dorește să fie informat zilnic despre progresele înregistrate./mnecula/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 iulie