Într-un sat din Polonia, în ultimii nouă ani, s-au născut numai fete

Primarul unei localităţi din sud-vestul Poloniei a promis un premiu acelei familii în care se va naşte un băiat, deoarece în satul Miejsce Odrzanskie din 2010 s-au născut numai fete. Nu se ştie care este cauza că în acest sat, care are 300 de locuitori, de nouă ani nu s-a născut nici un băiat. Administraţia locală este îngrijorată din această cauză şi susţine că nu va mai exista forţă de muncă în agricultură. Preşedintele consiliului judeţean, Rajmun Frischko, care are, de asemenea, doar fete, a declarat recent televiziunii de ştiri TVN24 că cine va naşte un băiat va avea parte de o surpriză plăcută. Primarul satului, Krsytyna Zydziak, a anunţat că după 2010 în sat s-au născut 10 fete, în condiţiile în care, potrivit statisticilor, în Polonia, la nivel naţional se nasc, în medie, mai mult băieţi, decât fete. În 2017 s-au născut 207.000 de băieţi şi numai 196.000 de fete./rganciu/dsirbu

MTI – 3 august