Program gratuit de depistare a cazurilor de tuberculoză

Un program gratuit de depistare a cazurilor de tuberculoză urmează să se deruleze în judeţele Mureş, Braşov, Sibiu, Harghita şi Covasna. Este un proiect al Ministerului Sănătăţii lansat în condiţiile în care România are cei mai mulţi bolnavi de tuberculoză din Uniunea Europeană. Programul este coordonat de la Târgu Mureş, după cum transmite corespondentul nostru, Marcela German.
Reporter: Programul beneficiază de fonduri de la Ministerul Sănătății și fonduri europene. La fel ca în celelalte regiuni ale țării și în regiunea centru în prima etapă va fi selectat un grup țintă din rândul populației vulnerabile, având prioritate persoanele de la țară, cele fără adăpost care suferă de dependența de alcool, droguri, respectiv deținuții.
Directorul medical al Spitalului Clinic Județean Mureș, doctor Ianoşi Edith: Acest program se dorește la nivel național, să depistăm dacă se va putea, poate este o premieră la nivel național, tuberculoza latentă, înseamnă că este o tuberculoză care încă nu este cunoscută, nu este diagnosticată și nu are manifestări clinice. Oricine se poate adresa ca să facă aceste metode de depistare precoce a tuberculozei, 100% gratuită.
Reporter: În Mureş, Braşov, Sibiu, Harghita şi Covasna programul va debuta în luna septembrie și se va încheia în anul 2023. România este țara cu cele mai multe cazuri de tuberculoză din Uniunea Europeană. Peste 11.600 de îmbolnăviri au fost înregistrate anul trecut./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 august)