„Puneți-i și lui un vot acolo!” – Alegerile parlamentare din 1946 (XXVII)

de Silvia Iliescu

Nestor Moţu era născut în 1915 în Bihor, iar liceul l-a făcut la Oradea. Acolo a luat contact cu ideile social-democrate. În 1936 s-a înscris în Partidul Social-Democrat, astfel că la alegeri avea vechime şi avusese funcţii. Între timp, absolvise Academia de Arte Frumoase la Bucureşti şi fusese pe front. Rămas în PSD Independent condus de Titel Petrescu, Nestor Moţu avea să fie arestat în 1956 pentru „uneltire contra regimului” comunist.

După părerea dumneavoastră, s-au făcut falsuri în perioada aceasta, la alegeri?

Nu, falsuri este puţin spus! Neruşinări, pur şi simplu barbarisme! Vă spun nişte cazuri.

De exemplu, profesorul Bogdan şi nu mai ştiu cum, – era Neuman [numele lui] şi l-a schimbat – a fost şeful Catedrei de Pedagogie de la Bucureşti, mi-a arătat pistolul pe care i l-a pus Partidul [Comunist] în mână când s-a dus la secţia de alegeri <…şi mi-a spus să îi împuşc dacă se opun>. […]

Eu, personal, am văzut cu ochii mei şi am semnat statul de plată, când foştilor social-democraţi li s-au dat  3 milioane bacşiş de alegeri, iar comuniştilor li s-au dat 5 milioane de către preşedintele Tribunalului!

În perioada în care se constituiau comisiile?

Cu două zile mai înainte, când s-au constituit deja comisiile.

Şi care era explicaţia?

Partidul Comunist dădea cuiva explicaţii?.. Ţi-am dat 2 milioane şi bună ziua… cine îl controlează? Ce era atunci control?

Şi atunci a fost o întrunire, în ziua premergătoare a alegerilor, s-a organizat transportul, chestii din astea. Bineînţeles, cineva care era trimis la munte, la Lunca Vişagului, Săcuieu, Răchiţele, Scrind, în munte acolo, a protestat că el nu se duce la moţi, că moţii îl împuşcă, îl omoară şi el nu vrea să-şi lase copiii pe drumuri. Eu, fiind moţ de origine, am zis: <Lasă, că mă duc eu, să mă omoare pe mine dacă vor>. Şi cum aveam maşina partidului, nu am avut nevoie de organizare, am luat maşina partidului şi m-am dus la sediul respectiv. S-a lipit de mine şi un medic de aici din Cluj, îmi scapă numele, cum îl chema şi am plecat la sediu acolo.

Şi medicul ce culoare politică avea?

 

Comunist. A venit mai mult să mă controleze, nu să mă ajute. Şi atunci am fost între ciocan şi nicovală. Cu cine să ţin? Cu partidul, cu regimul?… Trebuie să stabilim un lucru: aici nu a fost un regim comunist românesc, a fost o ocupaţie sovietică, să fim serioşi. […]

La Săcuieu, acolo era sediul, acolo a venit [lumea din] Lunca Vişagului, tot muntele, acolo era centrul de votare. Şi toată noaptea nu am dormit. Mi-am pus singur alternativa problemelor, dacă las oamenii să facă ce este adevărat şi care este realitatea şi se consemnează treaba asta, eu înfund puşcăria, precis nu mi se iartă treaba. Şi nu mi-era de treaba asta, că găseau ei un tractor ca să mă taie, sau o maşină, că asta era isprava. A doua: nu puteam minţi un popor, să-i mint chiar aşa, de la obraz?!

Şi care a fost soluţia?

Soluţia a fost următorul lucru: să împac şi capra şi varza. Şi am făcut un proces verbal cinstit, în care s-a demonstrat că regimul avea numai 120 de voturi în această secţie, iar ţărăniştii aveau 1800, social democraţii lui Titel Petrescu pe care i-am spus să nu rişte, au avut un singur vot – asta am urmărit şi reţin şi astăzi – şi alţii două-trei-patru voturi. Dar ruptura s-a făcut între <Soare> şi <Ochi>. […] Şi atunci am făcut [încă] un proces verbal, cu semnăturile proştilor care au venit şi au semnat cu capul închis, deşi erau oameni cu studii, în care am lăsat liber procentul. Nu am trecut eu procentul, am zis: <Treceţi-l voi, care vă va place!> Şi atunci s-a supărat pe mine Vaida, s-au supărat, au sărit în sus, m-am compromis mai ales că eu treaba asta am prezentat-o în Consiliul Judeţean, în plen unde erau şi organele de poliţie şi de jandarmi şi toată lumea.

Deci, aţi făcut două procese verbale…

Două procese verbale, unul adevărat şi unul l-am lăsat să pună ei procentul.

Şi ce procent au pus?

Nu ştiu…”

[Interviu de Virginia Călin, 1994]