La Sighişoara începe a 17-a ediţie a festivalul intercultural „Proetnica”

Emisiunea: „Perspective” – Realizator: Nicu Popescu – Începe la Sighișoara „Proetnica”, festivalul intercultural aflat la a 17-a ediție. Sunt programate timp de cinci zile manifestări artistice susținute de ansambluri ale comunităților etnice din țară, concerte, saloane literare, lansări de cărți, dezbateri, teatru, expoziții și standuri de prezentare ale participanților. Evenimentul are ca scopuri consolidarea păcii interetnice, promovarea dialogului intercultural și a interacțiunii artistice pe plan european. Coordonatorul festivalului, Volker Reiter, i-a răspuns întrebărilor Angelei Cerveni.
Reporter: Prin ce se distinge ediția din acest an de cele de până acum?
Volker Reiter: Am adus o nouă categorie de program împreună cu Clubul PEN România și este vorba de salonul literar. Anul acesta va fi pe scenă un program oferit numai din partea minorităților naționale. Avem peste 600 de participanți care susțin programul. Bineînțeles că avem oferit de greci, spre exemplu, o seară care se termină cu un recital din partea domnului Ionuț Galani și din partea evreilor care vin cu Bucharest Klezmer Band, împreuna cu Maia Morgenstern. Obiectivul festivalului constă în promovarea păcii într-o societate democratică. Este un festival care dorește să promoveze dialogul și să consolideze pacea într-o societate democratică. Este a 3-a ediție a Academiei Interculturale de Vară a „Proetnica”, este un proiect adiacent care are ca invitați tineri din toată Europa. Academia va începe luni, 19 august, și avem un alt proiect organizat de Institutul pentru Relații Externe din Stuttgart, unde se întâlnesc tineri din Germania și tineri din România, care fac cumva practică în timpul festivalului și care organizează și o expoziție de fotografii, care va avea vernisajul joi, în timpul festivalului.
Reporter: Unde se vor desfăşura acțiunile programate în festival?
Volker Reiter: Cetatea Sighișoara pe vremuri s-a construit ca să apăre de influență străină și acum devine un loc de întâlnire și așadar aproape toate acțiunile în cadrul festivalului au loc în cetatea medievală a Sighișoarei. Mai avem un singur loc de desfășurare în afara cetății, este vorba de sinagogă, unde Federaţia Comunităților Evreiești din România va organiza un simpozion despre podurile toleranţei./schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (18 august)