Brazilia „se roagă” pentru pădurea amazoniană pradă flăcărilor

În oraşul brazilian Sao Paulo s-a făcut întuneric în plină zi. Timp de o oră, luni după amiază, cerul din Sao Paulo a fost întunecat de fumul gros produs de incendiile de pădure din statele federale Amazonas şi Rodonia, situate la o depărtare de peste 2.700 de km. Incendiile au apărut de la începutul lunii iulie, în Amazonia. Atunci au fost distruse vreo 1000 de hectare dintr-o rezervaţie naturală situată la graniţa cu Bolivia. Fumul produs de aceste incendii s-a adunat în nori denşi care acoperă zone întinse, de aproape 1,2 milioane de kmp (dublul suprafeţei Franţei) potrivit unui cercetător de la NASA, punând în pericol sănătatea locuitorilor. Cu două săptămâni în urmă, în statul Amazonas din nord-vestul Braziliei a fost declarată stare de urgenţă. Incendiile din Amazonia sunt provocate în principal de defrişările prin arderea vegetaţiei, metodă folosită pentru transformarea unor arii forestiere în zone cultivabile şi adecvate creşterii animalelor sau pentru curăţarea terenurilor deja despădurite, în general în timpul sezonului secetos. Deşi această practică este oficial interzisă în această perioadă a anului, este în continuare folosită. Pe Twitter, internauţii îi reproşează preşedintelui brazilian, un climato-sceptic declarat, că nu ia măsuri împotriva acestor incendii de pădure. Drept reacţie, Jair Bolsonaro a insinuat miercuri că este posibil ca ONG-urile să fi dat foc pentru a „atrage atenţia” asupra suspendării de către Brazilia a subvenţiilor pentru prezervarea pădurilor tropicale considerate un adevărat „plămân al planetei”. Potrivit Institutului naţional de cercetare spaţială (INPE), defrişările au crescut de patru ori în luna iulie 2019 faţă de cele din aceeaşi lună a anului trecut.

De-a lungul istoriei, pădurea amazoniană a rezistat destul de bine incendiilor datorită umidităţii sale, dar acest fenomen este pe cale să se inverseze. De mai multe săptămâni, hashtag-ul #PrayforAmazonia este în top-ul tendinţelor pe Twitter, cu 150.000 de postări./abuzoian

www.lefigaro.fr – 21 august