În loc de Brexit, alegeri anticipate?

În această seară, camera inferioară a parlamentului britanic ar putea interzice premierului Boris Johnson să scoată Marea Britanie din Uniunea Europeană fără acord. Şansele sunt mari, pentru că azi noapte, Camera comunelor a votat favorabil pentru cererea opoziţiei de a include pe ordinea de zi un proiect de lege, care prevede acest lucru. Pentru această ipoteză, premierul Boris Johnson a declarat că va propune convocarea alegerilor generale anticipate. S-ar putea totodată ca Partidul Conservator (de guvernământ) să piardă majoritatea în Parlament, după ce ieri 21 de deputaţi conservatori au votat alături de opoziţie. Prim-ministrul i-a ameninţat pe aceştia cu excluderea din partid.

Camera Comunelor a adoptat ieri, solicitarea opoziţiei de a pune pe ordinea de zi a legislativului proiectul de lege potrivit căruia, dacă până la data de 19 octombrie, parlamentul nu va da acceptul pentru un acord cu Uniunea Europeană privind Brexit-ul şi nici pentru o ieşire fără acord, atunci prim-ministrul trebuie să ceară de la UE amânarea Brexit-ului până la data de 31 ianuarie 2020. Pentru adoptarea solicitării au votat 328 de deputaţi, iar împotriva s-au pronunţat doar 301. Prin această decizie, parlamentul practic şi-a scos din competenţa guvernului conservator coordonarea procesului Brexit.

Premierul Boris Johnson reacţionând la rezultatul votului, care a venit după trei ore de dezbateri, a spus că în cazul în care parlamentul va vota proiectul de lege, atunci va convoca alegeri anticipate. Camera inferioară a parlamentului, după toate probabilităţile, va lua în dezbatere miercuri seara proiectul de lege al Partidului Laburist. Data la care Marea Britanie trebuie să părăsească UE în prezent este 31 octombrie. Pentru prelungirea acestei date cu încă trei luni, este necesar acordul unanim al celorlalte state comunitare, care rămân în Uniune. Boris Johnson, în ultimele zile, de mai multe ori a afirmat că nu va solicita sub nicio formă prelungirea datei ieşirii de la Bruxelles. Poziţia acestuia – pe care a întărit-o de mai multe ori – este că în ultima zi a lunii octombrie calitatea de membru al Regatului Unit va înceta cu sau fără acord. Tentativele acestuia de a renegocia acordul semnat de fostul prim-ministru Theresa May cu Uniunea Europeană – şi care a fost respins de trei ori de parlamentul britanic – s-au soldat cu eşec. Referindu-se la votul parlamentului de marţi noapte, Johnson a declarat că prin adoptarea legii propuse de opoziţie legislativul poate să dărâme şansa unei noi înţelegeri mai favorabile cu UE. Analiştii însă sunt de părere că renegocierea acordului semnat de May nu are nicio şansă. Mai mulţi oficiali ai UE au declarat acest lucru de mai multe ori. Premierul a adăugat că el nu doreşte să participe la proiectul opoziţiei, şi dacă miercuri parlamentul va vota legea, atunci alegătorii trebuie să decidă cine să reprezinte Marea Britanie la summit-ul Uniunii Europene programat pentru 17 octombrie la Bruxelles. Potrivit legii electorale britanice, mandatul parlamentului este de 5 ani. Următoarele alegeri ar trebui să aibă loc în 2022. Pentru a convoca alegeri anticipate este nevoie de votul a două treimi din numărul total al deputaţilor (650). Potrivit informaţiilor BBC, dacă guvernul va solicita convocarea alegerilor anticipate şi parlamentul va vota favorabil, atunci alegerile ar putea avea loc în data de 15 octombrie.

La votul de ieri, 21 de membrii ai Partidului Conservator au votat împotriva guvernului. Printre cei care „s-au răsculat” împotriva propriul guvern sunt mai mulţi foşti membrii ai cabinetului, printre care şi Philip Hammond, fostul ministru al finanţelor, Greg Clarc, fostul ministru al comerţului şi Rory Steward, fost ministru al dezvoltării internaţionale. Tot împotriva guvernului a votat şi Sir Nicholas Soames, nepotul lui Winston Churchill. Guvernul britanic mai demult a pus în vedere deputaţilor care vor vota pentru iniţiativa opoziţiei, că vor fi excluşi din grupul parlamentar al conservatorilor şi nu vor figura pe listele electorale ale formaţiunii politice la următoarele alegeri parlamentare. Purtătorul de cuvânt al guvernului a reiterat după votul de ieri, proiectul excluderii deputaţilor rebeli. În cazul excluderii celor 21 de deputaţi, Partidul Conservator ar pierde majoritatea în parlament.

Székely Ervin, Rador