Cartofii vor fi mai scumpi anul acesta

Cartofii vor fi mai scumpi anul acesta, estimează producătorii. Se aşteaptă la o producţie mai mare ca anul trecut, însă cu toate acestea cred că şi preţurile vor creşte. Care este situaţia în Covasna, unul dintre judeţele cu tradiţie la cultivarea cartofului, ne spune acum în direct corespondenta RRA, Oana Negrea: Reporter: Este al treilea an consecutiv în care se înregistrează recolte bune de cartofi în judeţul Covasna. Specialiştii estimează că producţia medie va fi între 20 şi 25 de tone la hectar, iar preţul va fi mai bun pentru producători faţă de anul trecut, având în vedere că ţări cu tradiţie în această cultură nu au obţinut producţii foarte bune în acest an. În momentul de faţă, în judeţul Covasna, kilogramul de cartofi se vinde cu 1 leu, 1 leu 20 de bani la capătul tarlalei, direct de la producător, şi se estimează că va rămâne în jurul acestei sume. Conducerea Direcţiei Agricole Covasna a apreciat că producătorii vor ieşi în câştig faţă de alţi ani când abia reuşeau să îşi acopere cheltuielile de producţie. Prin urmare, cartofii care vor ajunge pe piaţă, vor fi mai scumpi decât în alţi ani pentru că pleacă de la producători cu aproape 40 de bani mai mult faţă de anul trecut./cmorozanu/avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 septembrie