Delfinii din Canalul Mânecii, puternic contaminaţi cu mercur şi policlorurați bifenili (PCB)

Niveluri ridicate de poluanți, în special mercur și PCB (policlorurați bifenili), s-au găsit în grăsimea și pielea unui grup de delfini cu bot de sticlă care trăiesc în Canalul Mânecii, unul dintre cele mai mari din Europa, potrivit unui studiu publicat joi.
Dintr-o populație estimată la aproximativ 400 de delfini cu bot de sticlă (sau bot gros) care trăiesc în Golful Normando-Breton (în partea de sud a Canalului Mânecii),
s-au prelevat probe de la 82 de indivizi pentru a se analiza prezența a zeci de poluanți care au persistat o perioadă foarte lungă de timp în ecosisteme. Rezultatele publicate joi în revista „Scientific Reports” arată un nivel ridicat de PCB în grăsimea delfinilor, una dintre principalele cauze ale declinului cetaceelor ​​în Europa.
Deși interzise în anii ’70 şi ’80, PCB-urile, compuși organoclorurați toxici pentru viața animalelor, sunt încă prezenți în apele unde au fost diseminați. Studiile anterioare au arătat că puii acestor delfini sunt expuși la o rată redusă de supraviețuire în primul an de viaţă. În ceea ce privește nivelurile de mercur observate în pielea specimenelor analizate, acestea sunt printre cele mai ridicate găsite vreodată la aceşti delfini, scriu autorii. Ele sunt apropiate de nivelurile măsurate la populațiile de delfini cu bot de sticlă din Mediterana și din zona coastelor Floridei, două locuri cunoscute pentru concentrațiile lor ridicate de mercur. În concluzie, oamenii de știință intenţionează să facă din Golful Normando-Breton o zonă protejată pentru a menține unul dintre cele mai mari grupuri de delfini cu bot de sticlă prezenţi în apele europene. (www.lefigaro.fr – 13 septembrie)/rcostea/ddaniela

RADOR (13 septembrie)