Turist rănit în Munţii Făgăraş

Realizator: Un turist grav rănit în Munţii Făgăraş a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitatul Judeţean din Târgu Mureş după ce bărbatul a alunecat pe un traseu dificil în zona vârfului Lăiţele, la aproape 2.400 de metri altitudine. Şeful Salvamont Sibiu, Adrian David:
Adrian David: Acesta prezenta leziuni grave la nivelul bazinului şi al membrelor inferioare. Era conştient şi de asemenea prezenta şi leziuni la nivelul capului. Evacuarea pacientului s-a făcut după acordarea asistenţei medicale de urgenţă la faţa locului prin troliere cu elicopterul SMURD Mureş.
Realizator: Turistul facea parte dintr-un grup mai mare care plecase în cursul dimineţii de la Bâlea Lac spre vârful Negoiu – a transmis corespondentul RRA Carmen Vulcan./lazard/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (14 septembrie)